A intrat în viaţa mea asemenei unei ploi calde de vară şi a ieşit asemeni unui uragan tropical, lăsând în urmă un suflet devastat de durere. Credeam că nu mai are sens să trăiesc fără el aşa că, singurul lucru pe care mi l-am dorit a fost ca pământul să deschidă o gură şi să mă înghită. Bineânţeles că nu a făcut-o.  Trăiam în continuare deşi nu o doream, doar că nu mai simţeam ci existam pur şi simplu, indiferentă!

 

Venise primăvara. Nu simţisem nici un parfum, nu văzusem nici o floare.

 

-Ar trebui să le vezi, îmi spune psihiatra. Dacă nu, va trebui să te pun pe antidepresive şi stim amândouă că nu vrei, de-abia te-am convins să iei un amărât de anxiolitic. Aşa că tu alegi: ori vezi florile, ori iei pastilele!

- Nu mă mai opresc din plâns şi nu mai suport suferinţa, răspund printre sughiţuri. Mă gândesc să mă sinucid!

- Serios? Şi cum ai vrea să te sinucizi?

- Ca toată lumea, cu pastile!

- Nooo ...  zice psihiatra lăsându-se pe scaunul moale de piele. Ţie nu-ţi place să iei pastile. Dacă tot vrei să o faci, fă-o cu stil, aleargă până la epuizare. Te hotărăşti, îţi alegi o seară si începi să alergi. Ai un loc unde poţi alerga în voie?

 

“În sfârsit cineva care mă întelege” îmi zic.

 

- Sigur, terenul de fotbal de lângă casă. Dar ce mă fac cu inima?

- Tot bolnavă e?

- Îhî!

- Pe tine ar trebui să te studieze o echipă de cardiologi pentru boala aia de inimă! Gândeşte-te că dacă nu-ţi reuşeşte faza cu pastilele, te poti îmbolnăvi şi de ficat. Îmi imaginez că pe lângă boala de inimă, nu mai vrei şi una de ficat, nu? Crede-mă, alergatul e cea mai bună metodă. Fă cum ţi-am spus! Şi... perseverează!

 

Întoarsă acasă, ma întâmpină câinele care mi se împleteşte între picioare dând din coadă.

 

- Ce ştii tu ce este iubirea? Ce bine e de tine, nu o să suferi niciodată cum sufăr eu! îi zic mângâindu-l pe cap.

 

Dau să plec dar nu mă lasă. Nu respectasem ritualul, deci nu eram liberă. Încep să-l mângâi de la cap spre coadă, îl masez, îl scarpin, când termin sare într-o parte multumit. Drept recompensă îmi aduce osul – jucăria lui preferată. Oftez.

 

Noaptea trece destul de greu. Am un nod la stomac, adorm cu greu şi am tot felul de coşmaruri.

 

Într-un vis, mă uitam în oglindă şi-mi analizam cearcănele negre ce se formaseră în jurul ochilor. La un moment dat am început să mă transform în raton! Nu ştiam cum să opresc suferinţa care îmi provocase nopţile nedormite şi cearcănele, ca să împiedic transformarea. Ce vor zice colegii mei? Clienţii? Cu ce mă îmbrac?

 

Într-un alt vis, îl visez pe El. Mă bucur. Dar el este însoţit de ea, cea pentru care m-a părăsit. Faţa ei nu o văd. El îmi face cu mâna “la revedere” şi îmi întoarce spatele. Nu înţeleg cum a putut să-mi facă asa ceva după atâţia ani? Mă trezesc plângând. Decizia e luată, diseară când vin de la servici, la alergat!

 

 

 

Prima săptămână.

 

Am alergat în fiecare seară. De epuizare cădeam pe pat şi adormeam buştean, fără vise. Câinele sare gardul şi vine după mine. Am renunţat să-l mai trimit acasă, oricum nu mă ascultă.

 

Luni, Flori colega mea, mi-a revelat secretul relaţiilor sale de scurtă durată. „Poti să iubeşti, dar trebuie să te gândesti în primul rând la tine! Când simţi că-ţi pierzi capul, trebuie să te retragi, înseamnă că e ceva în neregulă!”

 

Marţi a înflorit şi cireşul din faţa casei – poate nu aş fi văzut dacă nu m-ar fi lovit o creangă peste ochi. Mirosul florilor mi-a ajuns până la creier, am senzaţia că-l simt în permanenţă.

 

Miercuri a venit domnul Bourean (un client) şi mi-a zis să nu mai fiu tristă. „Are balta peşte, ţi-aduce nenea unu’!” I-am zis că eu nu mănânc peşte pentru că are prea multe oase. A râs şi mi-a zis: „O să vezi tu, ăla pe care ţi-l aduc, o să-l mănânci cu fulgi cu tot!” I-am zis că nu există peşte cu fulgi. A continuat să râdă. I-a zis lui sefu’ că e înconjurat de glumeţi.

 

 

A doua săptămână.

 

Am alergat în fiecare seară după serviciu, inclusiv în weekend. Câinele de-abia aşteaptă, când se înserează mă aşteaptă la poartă. Continui să dorm fără vise până dimineaţa când sună alarma de la ceas.

 

PS: De interesat pe net în cât timp se produce sinuciderea prin alergare.

 

Săptămâna aceasta a trebuit să depăşesc o situatie jenantă. Unul dintre clienti la insistenţele prietenului care îl insoţea, mi-a cerut numărul de telefon. Oare scrie pe fruntea mea că am fost părăsită şi am nevoie de milă? De partea cealaltă, colegii mei făceau galerie pe la colţuri “dă-i-l! dă-i-l!”

 

I l-am dat, dar privirile noastre s-au întâlnit şi au conversat:

 

- Promiţi că nu mă vei suna niciodată?

- Promit!

 

Până acum s-a ţinut de promisiune... să vedem ce mă mai aşteaptă săptămâna care vine. În ultimul timp am reflectat asupra inimii. De ce avem nevoie de ea în piept? De ce nu puteam fi dotaţi cu o pompă externă şi care ar fi fost şi mai uşor de reparat în caz de defecţiune? Inima mea, de exemplu, nu reuşea nimeni să-şi dea seama ce are. Poate totuşi doctorii ar fi trebuit să facă o echipă, exact cum spunea psihiatra, oare de ce nu-i venea nimănui ideea?

 

PS: data viitoare când merg la cardiolog (dacă mai merg) – de discutat ideea cu echipa de medici.

 

 

A treia săptămână.

 

Şi săptămâna aceasta am continuat să alerg în fiecare seară, tot fără rezultat. M-am obişnuit să cad pe pat epuizată şi să nu mai ştiu de mine până a doua zi. M-am obişnuit şi cu câinele, parcă nu mai îmi vine să alerg singură. Mi-am dat seama că de când alerg nu m-am mai gândit la El. În afară de asta, a trebuit să suport şi telefonul prietenului meu Dan, acompaniat de limbajul lui colorat.

 

- Ce faci mă, mai suferi după ăla?

- Hai zi ce vrei, că am treabă! l-am repezit puţin.

- Mai ştii că-ţi spusesem de un prieten de-al meu care este şi el singur? nu mai aşteaptă să răspund.  I-am zis de tine, ai rupt-o-n fericire, vrea să te cunoască!

- Eşti nebun? Eu sufăr, n-am timp să mă întâlnesc cu altcineva. Şi în plus de asta, în perioada asta am ceva de făcut.

- Hehehe, prea târziu, i-am dat numărul tău de telefon. O să te sune el să vă puneţi de acord, detalii, chestii... Las-o dracu de suferinţă! Ăsta e băiat bun, o să vezi. Când o să te ia la trântă o să uiti de tembelu’ ăla imediat! Hai pa!

Nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă. Eu trebuie să sufăr, încerc să mă sinucid. La naiba, n-am timp de întâlniri şi alte tâmpenii.

 

 

A patra săptămână.

 

Am continuat să alerg în fiecare seară, doar că acum nu mai sunt aşa epuizată ci doar obosită. Am observat că inima bate regulat şi nu mai am palpitaţii şi nici stări de leşin. Până la urmă, miercuri, am sunat cardiologul pentru că nu mai înţelegeam ce se întâmplă. Eu încercam să mă sinucid şi trebuia să mă simt mai rău, nu mai bine!

 

- Ha, ha, ha, mi-a zis, ai făcut foarte bine! Continuă să alergi, ţi-ai intărit inima şi nu te-ai mai gândit la tot felul de boli. Acesta este motivul pentru care nu mai faci palpitaţii. Alea oricum erau de la anxietate de aceea te-am trimis la colega mea de la psihiatrie.

 

Înseamnă că psihiatra s-a înşelat. În cazul meu sinuciderea prin alergare n-a dat rezultate.

 

PS: De sunat pentru o eventuală programare.

 

În afară de asta, m-a sunat şi prietenul lui Dan. A insistat să ne vedem chiar în weekendul ăsta, adică ieri, sâmbătă. Este o companie plăcută. Îmi place de el pentru că este foarte hotărât şi ştie ce vrea. Mi-a plăcut şi cartea de poezii pe care mi-a făcut-o cadou. Dan sigur nu i-a spus despre asta la cât e de superficial. O să continuăm să ne vedem, de ce nu?

 

Am renunţat la ideea cu sinuciderea. Ce absurd să-mi vină o asemenea idee! Dar continui să alerg.

 

 

După trei luni.

 

Am reusit să fac o programare la psihiatră. M-am gândit că după atâta timp ar fi cazul să afle ce efect a avut “tratamentul” ei. A fost foarte încântată să mă vadă.

 

- Oo ce surpriză! Nu m-ai vizitat de ceva timp. Cum merge cu sinuciderea? mă intâmpină lăsându-se pe spătarul scaunului.

 

Încep să râd. Îi povestesc ce mi s-a întâmplat de când nu m-a văzut.

 

- Ei nu mai spune, ţi-ai cumpărat rochia de mireasă? îsi freacă palmele încântată.

- Da, e superbă, de-abia aştept să o îmbrac!

 

 

Vizualizări: 265

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Hm ! Anxietate şi depresie, palpitaţii şi stări de leşin... Am citit rândurile tale ca pe o prescripţie medicală... O să-mi iau un abonament la sală...

Plecăciune

Super text! Nu mai vorbesc de metoda de sinucidere prin alergat. Ce idee... ce idee! Alergatul în loc să te ducă la sinucidere, normal, te duce la poftă de viaţă...

Proza scurtă scrisă într-o manieră atât de liberă, cu un subtil ton de ironie, foarte atractivă de altfel, relaxează. Scrisă sub formă de jurnal, confesiunile sunt cuceritoare, presimţind finalul fericit, dar şi modul inteligent de construcţie a al subiectului.

Bineânţeles - bineînţeles. Şi mai ai nişte semne diacritice de pus, ca şi la punctuaţie să mai corectezi. De exemplu după punctele de suspensie nu se mai pune nici un alt semn, iar pauza dintre ele trebuie respectată ca şi între cuvinte.

Mă bucur enorm de fiecare text care întâreşte spaţiul prozei din site-ul, eu fiind o cititoare înverşunată de proză. Felicitări Cris!

Am citit cu deosebită încântare, Sofy!

 

Imi place ideea pe care ai construit textul. Stilul usor ironic, simplu, relaxant m-a facut sa citesc cu interes. Felicitari, Chris!

Sunt mici scapari -  nevoia de mila, nu mai m-am gandit la el(nu m-am mai gandit), etc.

Cateva repetitii ce pot fi inlaturate usor.

Primul paragraf scartaie putin, poate revezi forma.

Dar, repet, textul mi-a placut.

Cu drag,

Mulţumesc mult, aprecierile dumneavoastră înseamnă mult pentru mine!

Şi mai ales, critica constructivă îmi este de mare ajutor.

Am tot rescris, aşa că  până la urmă am postat tocmai gândindu-mă, sau mai bine zis, sperând că "scârţâielile" îmi vor fi semnalizate! Mi-a fost teamă să nu intru în "cercul modificărilor fără sfârşit", aşa că aseră m-am gândit "fie ce-o fi" şi am postat. Dacă tot aţi intrat, profit şi eu puţin: nici de titlu nu prea sunt încântată, dar neajungând la o variantă  care să mă mulţumească în timpul cât am scris, am lăsat aşa, dar nu ştiu cum sună altora, poate mă inşel.

"nu mai m-am gândit" îmi suna şi mie aiurea :))))))))

Da, o sa mă gândesc şi la primul paragraf....

Am modificat şi primul paragraf, nu ştiu de unde a venit...mi se pare că sună mai bine?!

Sună mai bine.

Bineînţeles că nu a făcut-o. Viaţa m-a purtat înainte împotriva dorinţei mele. Nu mai trăiam, existam pur si simplu, indiferentă. Timpul se aşternea peste mine fără să-l simt. 

Venise primăvara. Natura clocotea de viaţă, dar eu nu simţeam nimic... O variantă, dar acesta este stilul meu.

Cât priveşte titlul, Terapie, Sinuciderea, Despărţirea... sau Rochia de mireasă, de ce nu!

Cu drag,

Mulţumesc mult! Am ales să las limbajul mai "sec" sau mai "dur"  întrucât ideea era de tragi-comic. Când eşti depresiv, e dificil să observi clocoteala din jur ... devii imun la culori şi te laşi copleşit de propria tristeţe; nu mai vrei să fii, respiri dar nu mai trăieşti, nu mai trăieşti doar exişti ..

Titlul iniţial a fost: Cum nu m-am sinucis din dragoste sau Tratament pentru depresie

             Savuros text   care reuseste intr-o maniera inedita radiografia unei depresii din persepectiva unei femei oarecare. Centrata pe interiorul personajului, autoarea adauga trairilor  dramatice ale  acesteia, atata nuanta de umor si ironie cat sa ne cucereasca.Ti-as sugera sa nu schimbi nimic. Mai bine apuca-te de alt text  pentru ca ai talent cu carul . Cred in reusita ta. Bafta!

Ideea mi se pare grozavă. Depesia era foarte profundă dacă eroina a fost capabilă să ia exerciţiile fizice drept mijloc de sinucidere. Psihiatra a fost genială să-i sugereze aşa ceva. Dacă îi reomanda să alerge, ca tratament antidepresiv, sigur dăda chix. Mi-a plăcut şi am marcat.

Vă mulţumesc mult pentru cuvintele de încurajare şi încredere, aproape că m-au intimidat! :)))) În cazul meu nu ştiu de cât talent este vorba, ce ştiu este că se aplică zicala "1% inspiraţie, 99% transpiraţie" :))))

Gradinariu gabriela a spus :

             Savuros text   care reuseste intr-o maniera inedita radiografia unei depresii din persepectiva unei femei oarecare. Centrata pe interiorul personajului, autoarea adauga trairilor  dramatice ale  acesteia, atata nuanta de umor si ironie cat sa ne cucereasca.Ti-as sugera sa nu schimbi nimic. Mai bine apuca-te de alt text  pentru ca ai talent cu carul . Cred in reusita ta. Bafta!

Chestia cu transpiraţia o avem toţi. Ca să-ţi iasă un text coerent, curgător, transpiri şi tot tramspiri... Nu suntem obligaţi, dar Eul nostru...

Chris a spus :

Vă mulţumesc mult pentru cuvintele de încurajare şi încredere, aproape că m-au intimidat! :)))) În cazul meu nu ştiu de cât talent este vorba, ce ştiu este că se aplică zicala "1% inspiraţie, 99% transpiraţie" :))))

Gradinariu gabriela a spus :

             Savuros text   care reuseste intr-o maniera inedita radiografia unei depresii din persepectiva unei femei oarecare. Centrata pe interiorul personajului, autoarea adauga trairilor  dramatice ale  acesteia, atata nuanta de umor si ironie cat sa ne cucereasca.Ti-as sugera sa nu schimbi nimic. Mai bine apuca-te de alt text  pentru ca ai talent cu carul . Cred in reusita ta. Bafta!

Ştefana (pot să-ţi spun aşa?) era emisiunea aia "Viaţa bate filmul" - vreau să spun că realitatea e o sursă inepuizabilă de inspiraţie  pe care noi o ţesem în propria imaginaţie. Depresia poate fi atât de profundă încât întunecă judecata, pentru că numai aşa îmi explic cum om ajunge să-şi ia propria viaţă. Pentru rănile sufletului nu există pastile ... şi doctorii  chiar recurg la metode mai  ieşite din comun. Prin textul de faţă am vrut să fac haz de necaz ...Mă bucur că ţi-a plăcut.
Stefana Ivanescu a spus :

Ideea mi se pare grozavă. Depesia era foarte profundă dacă eroina a fost capabilă să ia exerciţiile fizice drept mijloc de sinucidere. Psihiatra a fost genială să-i sugereze aşa ceva. Dacă îi reomanda să alerge, ca tratament antidepresiv, sigur dăda chix. Mi-a plăcut şi am marcat.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 14 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor