S-a întâmplat într-o iarnă

[Chris]

A început să ningă. Este prima ninsoare din an. În casă, la căldură, bunica frămîntă aluatul de zor - face dovlecar. Casa se umple de miros de dovleac şi vanilie, înghit în sec. Frământă ritmic şi pare mulţumită. Frământă, frământă, presară făină, frământă, frămantă, presară făină....

-Uită-te bine, îmi zice, că într-o zi o să faci şi tu pentru ai tăi!

- Dar eu nu vreau să mă marit, bunico! O necăjesc eu.

-Ce vorbă e aia? Femeia trebuie să să mărite. Hmm, o ştii  pe Vilma, aia care trece toată ziua cu pălăria pă cap şi sacoşa în mână? Nu s-a măritat niciodată şi a înnebunit, merge pe stradă şi vorbeşte singură. La toate ne e milă dă ea, ce să-i faci?  Femeia fără barbat e ca floarea fără apă!

-Da, dar tu şi bunicul vă certaţi mai mereu.

-Da şi? Dădu cu mâna ca şi cum ar fi alungat o muscă imaginară.Trebuie să vorbim într-un fel. Mai ales că bunică-tu e un om tare încăpăţânat. Într-o familie trebuie să existe si discutii d’astea, toţi se ceartă maică, ascultă ce-ţi spun. Prea multă linişte nu e niciodată un semn bun. Şi maica cu taica ce să mai bodogăneau şi uite că nu s-a mai întâmplat nimic, nu era moda ca acu’ cu divorţurile astea.

Mda, omu’ nu poate să să dăscurce singur, continuă să monologheze. Ţi-aduci aminte dă Ion, ăla a lu’ Şaptesape? Ăla mustăciosu’? Acu’ câţiva ani avea un măgar. Cum era stăpânu’ aşa era şi măgaru’! Parcă şi semănau: amândoi mergeau cu capu’ plecat şi mulţi ar fi jurat că avea mustaţă şi magaru’. Într-o zi Ion s-a îmbătat, jos, la cârciumă. Ca să vie acasă trebuia să urce dealu’ la biserică. Măgaru’ s-a oprit şi nu mai vroia să urce nici mort. A trebuit să vie ea, Catrina, cu un ciomag, i-a dat două lu’ Ion şi unu’ la măgar. A urcat dealu’ amândoi dă urgenţă. Aşa că vezi? Dacă nu era ea cine ştie cât rămânea Ion în vale cu măgaru’?! Fiecare are rostul lui maică, oftează, că d’aia ne-a făcut Dumnezeu doi! Uhh, am termenat. Acu’ întindem foaia,  punem dovleacu’ şi după aia băgăm plăcinta la cuptor!

Mă uit pe geam. Negruţ este foarte fericit. Sare cât e de mare şi încearcă sa prindă fulgii de zăpadă. Mă vede şi se propteşte pe labele din faţă, mă cheamă să ne jucăm.

-E frig afară!  îi zic eu prin geam.

Mă priveşte nedumerit cu capul puţin într-o parte, latră de doua ori şi vine la uşă - e insistent!

Mă hotărăsc să ies totuşi să fac o plimbare.

-Bunico, vezi că mă duc până la pădure cu Negruţ!

-Ai grijă să nu te prinză noaptea p’acolo!

-Nu sunt lupi la pădure, bunico.

-Da’ e porci mistreţi şi dacă e vreo purcea cu puii după ea e pericol mare!

-Bine, bine... strig în timp ce mă îndepărtez.

Pădurea e în spatele casei. De fapt nu chiar în spate, prima dată este grădina, apoi câmpul şi apoi pădurea. Câmpul este gol şi trist, doar câteva păsări mai încearcă să găsească vreun bob înainte să cadă haina grea a zăpezii.

Ajunşi la liziera pădurii, Negruţ se opreşte şi mârâie în semn de avertizare.

-Ce e băiatule? Ce e?

O zbugheşte la fugă şi eu după el. La un moment dat se opreşte şi latră agitat. Se uită sa vadă unde sunt. Când mă apropii, văd un băiat care se chinuia să scoată un câine dintr-o groapă.

-Stai să te ajut, îi zic.

-Apuc-o de labele din faţă, îmi zice.

-Cum o cheamă?

-Codruţa.

-Stai Codruţa că nu-ţi fac nimic, încerc s-o liniştesc. Negruţ sapă nervos cu labele pe marginea gropii. O apuc de labele din faţă, schiaună şi mă muşcă de mână. Nu mă muşcă tare, semn ca ştie că vreau s-o ajut, doar e speriată şi probabil o doare ceva, e destul de grea şi trebuie să o trag puţin.

-Acum hai să te scoatem şi pe tine. Fii atent: te sprijini cu piciorul pe peretele din spate si când îmi dai mâna, îţi faci avânt să pot să te trag.

-Bine!

În timp ce se pregătea, îmi atrage atenţia ceva în groapă.

-Ia vezi ce e ăla!

Îl ia în mână şi mi-l dă - pare un nasture metalic. Îl bag în buzunar.

Îl ajut pe băiat să iasă din groapă. Mi se părea cunoscut dar nu eram sigură.

-Ne plimbam, începe să-mi povestească şi Codruţa alerga după păsări. Dintr-odată o văd cum dispare într-un schelălăit.

-Da, se zice prin sat că cineva face gropile astea ca să prindă mistreţi, îl informez.Tu eşti Robert, nepotul lui mama Nelda?

-Da, îmi răspunde privindu-mă cu atenţie.Şi tu eşti...

-Partenera ta de joacă de când eram mici!

Râdem amandoi, avem obrajii roşii. Am crescut, ne-am schimbat. Îmi aduc aminte cum ne jucam când eram copii. Apoi l-au luat parinţii la Bucureşti la şcoală, nu l-am mai văzut de atunci. Acum era aproape un bărbat şi evident, mă schimbasem şi eu.

Ne îndreptăm spre sat discutând despre ce am făcut în ultimii ani...

Câinii merg în faţă, se joacă fericiţi. Codruţa este o caţea tare frumoasă, e mare şi are blana în nuanţe de crem.

-Vino mâine seară pe la bunica, îi zic, să mai stam de vorbă.

 Hotărâm să nu povestim totuşi păţania. Mai mult ca sigur bunicii nostri se vor panica. Nu înţeleg de ce oamenii se mai panichează dupa ce evenimentul s-a produs?!

Acasă îi povestesc bunicii că m-am întâlnit cu Robert. Ea mă anunţă că s-ar putea ca în noaptea asta să fete capra, Roşcata. Se duce să-l cheme pe nea Petre să se uite la ea şi să o păzească dacă e cazul.

A doua zi de dimineaţă, surpriză mare, lângă soba din bucătărie dormeau trei ghemotoace: două albe şi unul roşcat cu alb.

-Cum se poate aşa ceva? întreb.

Nu mă pot opri să nu râd, parcă ar fi povestea Capra cu trei iezi.

-A avutără mâncare bună animalili, mă informează nea Petre - fost cioban şi acum moaşă de ocazie.

Ninsese toată noaptea şi se aşternuse un strat zdravăn de zapadă.

Mă înfofolesc bine şi mă duc până la Postul de Poliţie. Îl găsesc chiar pe nea Panait,  şeful de post. Îi povestesc întâmplarea de o zi înainte şi îmi spune că da, este cineva care face gropi pentru mistreţi, dar n-au reuşit să-l prindă. Îi dau nasturele pe care l-am găsit in groapă. El zâmbeşte şi imi zice că cine ştie, s-ar putea să fie de ajutor, până acum nu găsiseră nimic la gropi.

-Tu eşti nepoata lu’ mama Mita? mă întreabă.

-Da, sunt cea mai mică.

-Ai crescut! îmi zice zâmbind.

Zâmbesc şi eu, salut şi plec.

Pe seară vine Robert. Este şi el încântat de iezi. Îi ducem la maică-sa, la Roşcata, să le dea să sugă. Prin rotaţie, fiecare dintre iezi trebuie să sugă şi din biberon. Ne certăm care să le dea să mănânce cu biberonul.

-Sunt ai tăi şi poţi să-i vezi oricând! îmi dă argumentul suprem.

De-abia ne-am întors în casă, când auzim că strigă cineva la poartă. Se înnoptase. Iese bunicul să vadă cine e şi se întoarce cu un bărbat. Era nea Panait.

-Am găsit cine sapă gropile, ne zice el. Gheorghe a lu’ Gâscan poartă o tunică de militar. De la tunică era nasturele. Îl bănuiam şi noi şi când am mers să-l mai întrebăm una, alta, am văzut că nasturele semăna cu ai lui şi l-am luat la sigur. Mai avea un complice, Ionică, îi zice Pelticu’. Prindeau porci şi-i vindeau, se pare că lucrau la comandă. Au fost duşi la Judeţ pentru anchetă.

Bunicii mă priveau nedumeriţi, nu înţelegeau ce legătură am eu cu toate astea?! Robert îmi strângea mâna pe sub masă. Eu simţeam fluturi la stomac. Mă înroşisem şi parcă nici nu mai auzeam de gropi sau altceva.

După ce a plecat nea Panait, a trebuit să dăm explicaţii, bunica nu mai înceta cu aolitul.

-Mito, hai, ce-a fost, a fost! zice bunicul. Hai lasă, pune masa să mâncăm că ne e foame!

 Era de la sine înţeles ca Robert ramâne să mănânce cu noi, ca pe vremuri. În timp ce bunica se întoarce spre dulap să ia farfurii şi tacâmuri, o îmbrăţişez. Mi se pare că miroase încă a vanilie. Când eram mică, credeam că vanilia e miros de bunică.

-Ştii bunico, îi şoptesc, vreau să învăţ să fac şi eu dovlecar...  Afară era ger, dar la mine în suflet era primăvară..

 

[Gabriela Grădinariu]

   Frumos, Chris! Un rotund plasmuit de tine cu har si citit cu mare placere.  Poti creste inca!

[Chris]

Mulţumesc mult! Scrisul meu nu este încă "maturizat", să nu mai zic că este primul text de proză. Sper, cu  puţin ajutor din partea dumneavoastră (a celor ce citiţi) si multă muncă :)))), să scriu din ce în ce mai bine!

[Sofia Sincă]

Un text drăguţ care a participat la concursul nostru. Bine închegat, romantic, Atmosfera din casa bunicilor iarna, cu drăgălăşeniile lor, cu bucuriile simple ale vieţii de la sat.

Am recitit cu plăcere, Sofy!

[Corina Militaru]

O poveste dulce. Textele tale(l-am citit si pe celalalt) denota sensibilitate, dar le lipseste ceva. M-ai ajutat sa identific ce anume. Maturitatea, dupa cum spui tu. Sau poate esti facuta sa scrii pentru copii. Ai incercat? 

Este doar o parere personala. Nu am pretentia ca detin adevarul.

Cred ca prin exercitiu poti creste, ca fiecare dintre noi, de altfel.

Cu prietenie,

[Mihaela Suciu]

Întâmplările iernii au puritatea copilăriei.

[Chris]

Mulţumesc şi pentru citit şi pentru sfaturi. Nu m-am gândit nicodată să scriu pentru copii, nu îmi vin asemenea idei şi cred că dacă m-aş apuca sigur aş da greş. Nu ştiu de ce am ales ca personaje adolescenţi, poate o subconştientă nostalgie. Un prieten care a citit textul mi-a spus că se regăseşte în el, că a trăit asemenea momente şi ar fi vrut să mai fi continuat :)))))))))

Eu am ceva de scris şi nu este destinat copiilor! (nu mă refer la textele de faţă)

Oricum, vor veni şi alte texte...şi se va vedea diferenţa, dacă va fi, dacă nu, pentru copii să fie! :))))

Mulţumesc mult şi apreciez ajutorul dumneavoastră.

[Corina Militaru]

Sunt convinsa ca ai ceva de scris. La fel, sunt convinsa ca o vei face din ce in ce mai bine. Suntem toti pe drum si incercam sa ajungem la cititori. Avem de invatat, si eu, si tu, toti. 

Sugestia de a scrie pentru copii a fost doar o idee. Nu trebuie s-o iei in seama daca nu simti asa. Orienteaza-te dupa inima ta si sigur va fi bine. Inspiratie!

Cu prietenie,

Chris a spus :

Mulţumesc şi pentru citit şi pentru sfaturi. Nu m-am gândit nicodată să scriu pentru copii, nu îmi vin asemenea idei şi cred că dacă m-aş apuca sigur aş da greş. Nu ştiu de ce am ales ca personaje adolescenţi, poate o subconştientă nostalgie. Un prieten care a citit textul mi-a spus că se regăseşte în el, că a trăit asemenea momente şi ar fi vrut să mai fi continuat :)))))))))

Eu am ceva de scris şi nu este destinat copiilor! (nu mă refer la textele de faţă)

Oricum, vor veni şi alte texte...şi se va vedea diferenţa, dacă va fi, dacă nu, pentru copii să fie! :))))

Mulţumesc mult şi apreciez ajutorul dumneavoastră.

[gina zaharia]

Chris, afară e ger dar la tine în suflet este primăvară. Și la mine, desigur, după ce am citit proza ta.

Felicitări! O să mai vin!

gina

[Chris]

Mulţumesc, vă mai aştept cu plăcere!

[Mihaela Roxana Boboc]

Ce frumos decurge totul. Te ia cu fiori adolescentini :)) Și în prag de iarnă, la gura sobei, cu bunicii alături, ce atmosferă frumoasă ai creat. De poveste!

[Chris]

Mulţumesc Mihaela, este primul text pe care l-am scris şi mi-a plăcut să recreez o trăire din adolescenţă :)))