Forfota albinelor

[Teodora Noje]

De-ndată ce au zărit

Vesel soare aurit,

Zeci de-albine lucrătoare,

Mici insecte zburătoare,

 

Au pornit ca să adune,

În coşuleţele brune,

Tot nectarul florilor,

De pe coama munţilor,

 

Sau din a casei grădină,

Ocrotite de lumină;

Pe la colţuri adumbrite,

Ori în straturi ghemuite.

 

Doar albine mititele,

Se-ascundeau printre lalele

Roşii, galbene, cu dungi

Prinse de tulpine lungi.

 

Ale lor mari surioare

Căutau doar lăcrămioare:

Clopoţei dalbi, parfumaţi,

Cu frunze late-narmaţi,

 

 

Iar cele cu aripi scurte,

Amatoare de dulci turte,

Ades plecau ameţite,

Din narcise-ngălbenite.

 

 

Cele cu roş` papion

Zburau ca un avion,

Ca s-ajungă fără greş

La flori din vârf de cireş,

 

 

Prinse-n mănunchiuri firave,

Emanând miresme suave.

Seara căutau polen,

Albinuţe cu joben,

 

 

Prin zambilele albastre

Şi-n muşcatele din glastre.

Iar cele cu roz mănuşi

Adormeau prin corcoduşi.

[Corina Militaru]

Frumos!

Cu prietenie,

[Teodora Noje]

Multumesc.

Cu pretuire,

[Vasilisia Lazăr]

Frumos și aici, Teodora!

[Teodora Noje]

Multumesc frumos!