l-am văzut și eu

[Maria Mitea]

 praf de aur îi ieșea din aripi,
intră-n mini de mă purta să alerg pe toloacă precum o potârniche aleargă,

 

închideam ochii, ridicam brațele 
                              deasupra capului țineam un batic de mătasă, iar vântul

                                                                                                                       îl flutura 

în neștire,

lumina din piept îmblânzea zborul,
cea din tălpi mângâia pământul, iarba,
                                                                                       roua, polenul,
părul    mi      se-ngâlbenea la cea mai mică suflare,

                                                                 ...îmi amintea de patul din casa mari,

picioarele spălati-n trifoi, dulci ca mierea, se licheau di podeli,
strecuram mîna printre țolicele tăcute, ștergarele de nuntă, 

busuioc,

căutam cocorii: - oare mai sunt în zăstri sau o zburat în lumea cocorilor?

liniștită trăgem în chept mirosul de naftalină, cât s-aud
        când mama ni striga: - pui, pui, pui, haideț la masă,
pui, pui, pui,

zama-i gata,

glasul ei răsuna pănâ-n al nouălea cer,
atunci, praful

                      se-ntorcea din nou în păsări

[Mihaela Popa]

așa cum există "Muzeul de istorie" sau "Muzeul satului", poezia ta face cinste "Muzeului Dorului"  metafora finală

"glasul ei răsuna pănâ-n al nouălea cer,
atunci, praful

se-ntorcea din nou în păsări"

are impactul trezirii la realitatea pe care cu greu o acceptăm

admirație!

[Grig Salvan]

Senzații pline de gingășia copilăriei, simțurile vii ale copilei bucurându-se de viața plenară din jur, amintiri aureolate de bunătate și iubire, nu mai vorbesc de farmecul graiului moldovenesc. Îmi imaginez alergarea liberă „pe toloacă” și fetița cu brațele ridicate, ținând baticul fluturat de vânt deasupra capului. O lectură plăcută.

[Maria Mitea]

Ada, Mihai, vă mulțumesc pentru lectură și semn! 

Cu drag, și o primăvară scăldadă-n poezie! 

:)

[Ada Nemescu]

Limbajul viu-colorat-dulce moldovenesc stropit cu amintiri și metafora prafului aici prețios.

aDa

[Mihai Katin]

este o simbioza de lirica sa zicem culta sau standard cu  proiecțiile liricii populare care  da acel gust nu de ca la mama acasă,doar  gustul  cuvintelor bine  strecurate pentru a  ne ferici  cu finalul ;

       

glasul ei răsuna pănâ-n al nouălea cer,
atunci, praful

se-ntorcea din nou în păsări

                                                                                         ;

[Stanescu Valentin]

Maria! Dulcele grai moldovenesc! Se simte atmosfera de odinioară a copiăriei a acestui anotimp al renaşterii naturii. Trebuie să mai studiez vorba ta şi să îmi găsesc reazăm pentru o Valentă. Te invit să nu mă ocoleşti. Am deja trei Valente pe pagină. O zi plăcută sufletului în zi de Sărbătoare!