interferențe 3

[Dulmin Aurel]

  

  

  - Hai să ocolim. Nu avem cum să ieșim pe aici. Au venit cei de la Asistența socială, îi spun trăgând-o ușor de mânecă. Sunt și doi polițiști cu ei.  Cred că după tine au venit. I-a anunțat probabil asistenta, îi șoptesc și coborâm treptele.

  Suntem pe scara de serviciu.

  - Hai să ne grăbim puțin, continui să-i șoptesc. Nu am chef să te pierd tocmai acum. Dacă vrei totuși să mergi cu ei nu te opresc. Cel puțin acolo unde te vor duce ai o masă caldă și un așternut curat, nu ca în pivnița în care locuim.

  M-am oprit câteva clipe să văd reacția, răspunsul ei. Se vede pe chip refuzul categoric de a merge cu ei.

  - Deci nu vrei, concluzionez după ce văd negația pe care o face cu capul. Vom merge la cineva acasă până se liniștesc lucrurile. Este casa unui fost coleg de-al meu. A plecat în Austria de ceva timp. Și-a luat și soția cu el, așa că nu se află nimeni acolo. Părinții lui ce mai trec pe la el, când și când. Nu locuiește prea departe. Te simți în stare să mergi? o mai întreb înainte de a continua să coborâm pe scări.

  - Da! Fii fără grijă îmi șoptește la rândul ei. Hai să ne grăbim.

  În tonul ei se citește neliniștea. Simt totuși un fel de bucurie în ea, de când am pomenit de casa prietenului meu.

  Și-a bătut joc de mine și a plecat. Era beat. Mi-era scârbă de mine. Mă simțeam înjosită, murdară. Îmi trecea prin cap să mă sinucid. Oricum nu mai așteptam nimic de la viață. Viața însăși, era un calvar pentru mine. Nu mă mai suportam. Înainte de a pleca m-a amenințat cu moartea dacă povestesc despre viol. Nu auzeam nimic. Plângeam privindu-mi trupul pângărit.

  Când a venit mama nu i-am spus nimic. Am ținut în mine. După ceva timp mama pleacă din nou la oraș. Nu mi-a spus nimic. Ioji atât a așteptat. Dacă nu am vorbit cu mama despre ceea ce s-a întâmplat atunci, a trăit cu impresia că poate să-mi facă ce dorește.

  Stăteam în camera mea. Îmi făceam de lucru cu niște figurine pe care le-am tăiat dintr-o carte cu desene. Nu bănuiam nimic. Eram liniștită când îl aud pe Ioji cum intră în cameră. Frica a pus stăpânire pe mine. Am început să tremur. Ioji cu un rânjet diavolesc se apropie de mine. Strâng figurinele tăiate și le pun bine. Nu vreau ca Ioji să mi le rupă. Le pun în cartea mea de colorat.

Se apleacă deasupra mea și mă mângâie pe piept. Vine cu buzele peste ureche. Curg bale din gura lui. Se preling peste fața mea. Sunt scârboase, lipicioase cu miros infect de mahorcă și dantură neagră stricată. Îi simt mirosul de transpirație amestecat cu mirosul de țuică și peste toate astea un miros rânced de porc în călduri. Îmi vine să vomit. Sunt paralizată de frică. Trage de rochiță în sus. O scoate de pe mine.. Mă dezbracă. Rămân doar în chiloței. Țin cu mâna de ei. nu vreau să mi dea jos. Nu-i pasă. Trage și de ei. Mă apasă în jos. Sunt moale precum o cârpă. Nu pot să depun nicio rezistență. Este prea mare. Și-a dat pantalonii jos. Atunci, în acel moment am simțit ceva, o putere pe care nu o cunoșteam. O simțeam în tot trupul meu. Știam că trebuie să-i rezist. Trage puternic de chiloței. Mi rupe. Nu pot să uit rânjetul de pe fața lui. Groaza m-a apucat din nou. Nu doream să se întâmple din nou. Nu mai rezistam. În acel moment l-am lovit puternic cu foarfeca pe care nu o lăsasem din mână, cu acea forță pe care o simțeam în mine, între picioare. Am simțit cum pătrunde în punctul lui sensibil. Un țipăt răgușit plin de durere îi iese din gâtlej. Nu mă panichez. Îl lovesc din nou. Sângele țâșnește. Profit și ies de sub el. Fug afară pe stradă și strig disperată. Încă nu realizez ce am făcut. Spre norocul meu o vecină mă vede. Murdară, goală și plină de sânge fug spre ea. Era sângele lui. Femeia mă prinde în brațe. Se grăbește spre casa ei. Nu spune nimic. Știe că am deficiențe în vorbire, iar după cum știe tot satul, gândirea mea se ridică la nivelul unui copil de șase ani. Locuiește peste drum de noi. Până să intrăm în casă îl mai văd pe Ioji ținând într-o mână un topor pe care-l vântură deasupra capului. Cealaltă mână o ține între picioare încercând să oprească sângele. M-a îmbrăcat vecina cu niște haine mai vechi de ale ei. Până seara când a venit mama am stat la ea. Am adormit.

  - Vecino! Fii-ta este la mine. S-a dat Ioji, băiatul tău la ea. Ține-l în frâu căci altfel te trezești cu cine știe ce! Cu ce este mai rău! Fetița asta este nevinovată. Nu este obligată să-l suporte pe bădăranul ăla.

  Mama nu spune nimic. Mă prinde de mână și intră cu mine în casă. Ioji pe un scaun, icnește de durere. Mama îl vede. Dă drumul mâini și fuge spre Ioji.

  - Ce-ai pățit? îl întreabă disperată privind spre picioarele lui.

  - M-a înjunghiat târfa ta, abia reușește să îngaime.

  Mama se întoarce spre mine. Este neagră de furie.

  - Ce-ai făcut handicapat-o? strigă cât o țin puterile fără să se gândească la lumea de afară.

  Se strânseră la poartă oameni din sat și vecinii, la îndemnul celei ce m-a scos din ghearele lui Ioji. Le-a povestit despre pățania mea, despre tentativa de viol.

  - Intră imediat în camera ta, nebuna dracului, să nu te mai văd! continuă să țipe înnebunită.

  În acel moment am realizat ceea ce se întâmplă între cei doi. O lehamite fără limite a pus stăpânire pe mine.

  A trecut ceva timp de atunci. Începusem să mă îngraș și nu știam de ce. Mama a observat lucrul ăsta. Pe Ioji l-a dat afară imediat după întâmplarea petrecută atunci. Gura lumii nu putea fi oprită. Se zvonise deja prin sat că Ioji este amantul mamei. Tata își anunțase întoarcerea, așa că cel mai bun lucru era să-l alunge din casă.

  Nu-mi doream să îl văd pe tata. Mi-era frică de el. Când încă nu împlinisem 12 ani venea la mine în cameră și mă pipăia. La început, chipurile, o făcea în joacă. Nu puteam vorbi și știa asta, Deci nu aveam cum să-i spun mamei ceea ce îmi făcea. Mai târziu a început să mă mângâie în zona intimă. La prins mama în cameră la mine. Eram în pielea goală iar el era cu gura între picioarele mele. După o săptămână a plecat în Germania.

  Burta începea să capete proporții. Nu mai puteam ascunde. De fapt nici nu încercam să o ascund.          Credeam că mă îngraș. Într-o seară când eram pe punctul de a adormi intră mama în camera mea cu o lopată. Mă întorc cu fața spre ea.

  - Handicapata dracului! Îmi aduci și progenituri în casă. Alt handicapat. Nu-i destul că te am pe tine spune mânioasă și începe să mă lovească cu lopata peste burtă.

  Am simțit dureri ascuțite ce se opreau în creier. Am leșinat.

  A doua zi când m-am trezit am fugit de acasă doar cu ce aveam pe mine. Mama era plecată prin vecini.

  Face o pauză. O privesc. Îi țin palma între palmele mele. O lacrimă se prelinge peste jegul de pe obrazul meu. Îi simt căldura. Nu mai gesticulează. Știe că o înțeleg. A găsit în sfârșit pe cineva căruia să-i povestească necazurile.

 

  Cred că Nelu va avea o surpriză când va veni și va descoperi că cineva i-a intrat în casă.

  - Beca ia un prosop mare de aici îi spun întinzându-i un prosop și intră în baie. După tine intru și eu. Chiar avem nevoie de o baie fierbinte. Între timp am să caut ceva de îmbrăcat pentru tine.

  Se dezbracă în fața mea fără pic de rușine. Observ tăietura de la cezariană. O dungă mare roșiatecă.  Întorc fața. Este prea inocentă. Nu merita să i se întâmple ceea ce i s-a întâmplat.

[Vasilisia Lazăr]

Această a treia parte duce proza ta într-o zonă și mai profundă, mai dureroasă, unde realitatea devine aproape insuportabilă prin ceea ce dezvăluie. Este un text care zguduie prin sinceritate, prin brutalitate, prin lipsa oricărei protecții estetice. Confesiunea fetei este cutremurătoare. Ai construit aici nu doar un personaj, ai construit un destin frânt, marcat de abuz, trădare și abandon total. Faptul că vocea ei se „limpezește” doar în relația cu naratorul dă textului o dimensiune simbolică foarte puternică: înțelegerea devine salvare, chiar dacă nu rezolvă drama. Scenele sunt extrem de vii, poate chiar prea vii, și spun asta în sens constructiv. Forța lor este incontestabilă, dar acumularea de detalii dure, fără respiro, poate copleși cititorul. Poate că unele ar trebui doar sugerate. Acea observație simplă din final – „nu merita să i se întâmple ceea ce i s-a întâmplat” – este aproape devastatoare prin simplitate. Uneori, și lipsa retoricii poate lovi destul de tare. Este o proză grea, care cere o mare responsabilitate în dozajul emoției. Ai un material foarte puternic aici. Bănuiesc că va continua. Aștept cu nerăbdare, dar și cu inima strânsă.

Sunt și câteva scăpări gramaticale:

Țin cu mâna de ei. nu vreau să mi dea jos. / Țin cu mâna de ei. Nu vreau să mi-i dea jos.

Trage puternic de chiloței. Mi rupe. / Trage puternic de chiloței. Mi-i rupe. 

Dă drumul mâini și fuge spre Ioji. / Dă drumul mâinii și fuge spre Ioji.

Ce-ai făcut handicapat-o? / Ce-ai făcut handicapato?

Nu puteam vorbi și știa asta, Deci nu... / Nu puteam vorbi și știa asta, deci nu...

La prins mama în cameră la mine. / L-a prins mama în cameră la mine.

De asemenea, lipsesc foarte multe virgule. A se studia mai mult folosirea virgulei. Eu un link imediat în dreapta, acolo unde scrie Link-uri utile.

[Dulmin Aurel]

Greșeli elementare. Nu există nicio scuză pentru ele. Mai multă atenție.  De comentariul tău, despre observațiile tale, nimic de zis, sunt extraordinare, fără intenția de a te lăuda. Pur și simplu ești bună în ceea ce faci. Zău așa. Mă înclin cu respect.

Vasilisia Lazăr a spus :

Această a treia parte duce proza ta într-o zonă și mai profundă, mai dureroasă, unde realitatea devine aproape insuportabilă prin ceea ce dezvăluie. Este un text care zguduie prin sinceritate, prin brutalitate, prin lipsa oricărei protecții estetice. Confesiunea fetei este cutremurătoare. Ai construit aici nu doar un personaj, ai construit un destin frânt, marcat de abuz, trădare și abandon total. Faptul că vocea ei se „limpezește” doar în relația cu naratorul dă textului o dimensiune simbolică foarte puternică: înțelegerea devine salvare, chiar dacă nu rezolvă drama. Scenele sunt extrem de vii, poate chiar prea vii, și spun asta în sens constructiv. Forța lor este incontestabilă, dar acumularea de detalii dure, fără respiro, poate copleși cititorul. Poate că unele ar trebui doar sugerate. Acea observație simplă din final – „nu merita să i se întâmple ceea ce i s-a întâmplat” – este aproape devastatoare prin simplitate. Uneori, și lipsa retoricii poate lovi destul de tare. Este o proză grea, care cere o mare responsabilitate în dozajul emoției. Ai un material foarte puternic aici. Bănuiesc că va continua. Aștept cu nerăbdare, dar și cu inima strânsă.

Sunt și câteva scăpări gramaticale:

Țin cu mâna de ei. nu vreau să mi dea jos. / Țin cu mâna de ei. Nu vreau să mi-i dea jos.

Trage puternic de chiloței. Mi rupe. / Trage puternic de chiloței. Mi-i rupe. 

Dă drumul mâini și fuge spre Ioji. / Dă drumul mâinii și fuge spre Ioji.

Ce-ai făcut handicapat-o? / Ce-ai făcut handicapato?

Nu puteam vorbi și știa asta, Deci nu... / Nu puteam vorbi și știa asta, deci nu...

La prins mama în cameră la mine. / L-a prins mama în cameră la mine.

De asemenea, lipsesc foarte multe virgule. A se studia mai mult folosirea virgulei. Eu un link imediat în dreapta, acolo unde scrie Link-uri utile.