Umbla gluga prin oraș

[Dragoș]

Umbla gluga prin oraș,
cu mine în ea,
da’ fără mine-năuntru.
Doar o umbră,
un contur de om
care-a uitat să se mai simtă viu.

Sub hanoracul ăla negru,
n-aveam decât o inimă
care ticăia haotic
și-un gol
mai greu decât orice pumni am dat vreodată.

Am râs.
Pe bune.
Da’ între dinți era sânge,
nu glumă.
Și-n ochi – o liniște de cimitir,
din aia care nu sperie,
doar te adoarme încet.

Fugeam de poliție,
dar cel mai tare fugeam de mine.
De ce devenisem.
De ce nu mai sunt.
De ce toate nopțile se termină
cu „nu mă mai sună nimeni, dar nu-i nimic…”

Aveam în buzunar
un telescopic și două variante:
să îl scot
sau să mă scot pe mine din tot căcatul ăsta.
N-am ales nimic.
Doar am mers.

Pe străzi ude,
cu gluga în cap,
și sufletul căzut din piept
ca o țigară stinsă
sub pantoful cuiva care n-a știut că mă calcă.

Și nu,
nu mai beau ca să uit.
Beau ca să simt măcar ceva.
Orice.
Să mă doară.
Că durerea înseamnă că-s încă aici.

Și poate o să ies din asta.
Dar nu azi.
Azi doar îmi trag gluga mai jos,
respir greu,
și-mi jur din nou,
în gând:
„mai rezist o zi.”

[Vasilisia Lazăr]

„Umblă gluga prin oraș” (ce titlu fain!) e o poezie urbană, confesivă, cu o sinceritate crudă, dureroasă și profund umană. Limbajul e direct, fără podoabe inutile — tocmai această lipsă de filtrare o face autentică. Sub aparența vulgarității și a disperării mocnite pulsează o fragilitate imensă, o luptă interioară între prăbușire și dorința de a mai rămâne în viață „încă o zi”. Poemul amintește de poezia de stradă, de lirica hip-hop, unde căderea devine formă de adevăr. Emoționant și viu, textul are forță, dar și o vulnerabilitate care te oprește din respirație.

[Chris]

mi-a placut ideea din titlu. nu stiu cum ar putea sa te adoarma linistea din cimitir :))) poate de halloween. 

sufletul căzut din piept
ca o țigară stinsă
sub pantoful cuiva care n-a știut că mă calcă. - mi-a placut aceasta idee

[Grig Salvan]

Un text interesant ca formă și conținut, scris în versuri oarecum frânte, inegale ca respirație poetică, într-o manieră febrilă, trepidantă, descriind o stare la fel de agitată, tulbure, frământată, parcă e un fragment de scenariu sugerând o scenă de film fellinian.

[bolache alexandru]

O poezie a unei introspecții și confesiuni pe alocuri dureroase. Deși are un aer trist aproape sumbru se termină optimist cu promisiunea că vine o nouă zi...

[Mihai Katin]

este un poem  al existentei  periculoase,la limitele  dintre normal și dincolo,unde dincolo?...în spatiile  unei libertăți atroce,de reținut  acel  semn al rezistentei de la final ,al  vieții pe  muchie de cuțit la propriu și la figurat...