Anti exemple

[Mihai Katin]

 

Nimeni nu caută o masă a tăcerii

Căci trăim prea vocal în limbajul de semne

Ne îmbrăţişăm stereotip şi sterpi

În afecţiunile rictusului

Aruncăm cu zâmbet fade, oarbe

Generaţii judecând părinţii pentru căderea în lume

Şi atunci se vinde poarta sărutului

Pentru Iphonul ce poate ierta păcatul

Unei împreunări ne comandate

Generaţii trăind fast & cool

Raţiunea sentimentelor, drama sexului din care se trag

Şi trag perdelele când un erotism dramatic

Le scutură sinapsele

Iubirea e un emoticon, e crispy, e crunch

Pe masa tăcerii tipele deep trance

Se rotesc haotic, generaţii de fluturi

Le urmează semnul

Şi nu-i aşa, până mâine

Ne schimbăm genul

Ne mestecăm cuvintele agăţate de buze

Un piercing cu deziluzii, că toţi sunt proşti bro

Ia ceva mai tare până când te agăţi de coloană infinită

Şi vezi cum norii sunt glossy

Mâine învăţaţi că erau nişte scriitori, nişte artişti

Şi unii făceau pe eroii

Lăsându-se masacraţi pentru o credinţă...

O ce?

Las-o aşa, dăi tare

Istoria se scrie simplu: X6, Q3, A1, SLR, SLC,

În rest umblaţi prin muzee să mai mutilaţi o pictură

Pentru ecologia prostiei desfătându-se ca o ambrozie cerebrală

 Ĩn care se ascund cei ce-şi spală păcate

Cu cheltuieli ce cresc

Pentru fiece zâmbet de mulţumire

Smuls generaţiei de alfa, de gama şi alte combinaţii cu 0...

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Mihai, poemul tău este o radiografie crudă și lucidă a unei lumi care și-a pierdut reperele, o confesiune dureroasă, aproape profetică, despre generații care au înlocuit tăcerea cu zgomotul, valorile cu aparențele, iar sacrul cu tot ceea ce e efemer. Ironia amară care străbate poemul nu ascunde cinism, ci o durere reală — durerea celui care vede cum se destramă sensul. Versuri precum „Iubirea e un emoticon, e crispy, e crunch” sau „Ia ceva mai tare până când te agăți de coloană infinită...” devin simboluri ale unei civilizații care confundă libertatea cu superficialitatea. Ești martorul lucid al unei generații care „trăiește fast & cool”, dar moare lent, de gol sufletesc.

Poemul are o construcție fragmentară, intensă, cu imagini și expresii colțuroase, menite să redea perfect haosul moral și spiritual al lumii contemporane. Finalul e tăios, sarcastic, dar profund adevărat: „ecologia prostiei desfătându-se ca o ambrozie cerebrală” e imaginea unei societăți care consumă propria decadență.

Un text de revoltă și reflecție, dur, dar necesar, un text care refuză muzicalitatea, căci vrea să sune ca realitatea — aspru, metalic, ironic. Sub cuvintele tale pulsează un mare dor de autenticitate și de frumos. Felicitări, Mihai, pentru această poezie care nu menajează nimic, dar spune totul. 👏

[Grig Salvan]

Poem, eseu și pamflet, crud și dur totodată. Cu imprecații acide la adresa lumii deviante și vremurilor tulburi în care trăim. Expresii tăioase, dar memorabile în fiecare secvență.

[Chris]

Imagini puternice, foarte frumos!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Superb. O revoltă! Imi place.  Ați descris ipocrizia socială, cum cei bogați rescriu istoria și distrug arta autentică. Vinovați, Noi restul.

[Monica Pester]

Adevărat, pare un manual de descompunere, dar numai de departe, aparent. La nivel de comunitate. Dar dacă te apropii și intri în miezul comunității, constați cu surprindere că întâlnești semnele unei renașteri morale și spirituale. Oamenii sunt buni, dar mulți, cei mai mulți nu știu să-și descopere bunătatea din inimă. Suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu., nu putem fi total răi. Am pierdut însă direcția dreaptă. Important este că nu toți, resurse de schimbare există. Dar numai dacă ne opunem manipulării. Cât în lume există semințele binelui, răul nu poate înainta prea mult. 

Inima ta e tristă, Mihai Katin, ai spus-o de mai multe ori. Există căi nenumărate de a rezona cu starea de bine. Dacă nu acum, mâine, oricând. 

Prețuirea mea este imensă!

[Amanda Spulber]

Tot mai cred că cei blânzi vor moșteni Pământul, dar poate, cumva ironic, atunci când se va întâmpla asta va veni și timpul omenirii să își încheie călătoria de aici. Citeam undeva, nu am de unde să știu dacă e adevărat, că atunci când și ultima gaură neagră va muri, o va face printr-o explozie de lumină. Ca un joc de artificii celebrând ceea ce ar fi putut să fie?

Îmi pare rău, am încercat să evadez. Știu, nu acesta este răspunsul.

[Mihai Katin]

nu este nici măcar un pamflet,este poate o fila  dintr-un jurnal al unui prezumtiv  tratat de descompunere  cum spunea  domnul Emil Cioran...mi-as fi dorit altceva,cat de optimist și încrezător  sunt în valoarea umana știu ca NU SE MAI POATE ...