A fost doar un vis...

[Corneliu Neagu]

Se lasă-nserarea, iar focul din vatră

pictează cu umbre povești pe tavan,

rafale de vânt rătăcesc prin polatră

cu caii-nhămați la un mitic rădvan.

I-aud cum nechează la ușa-ncuiată,

bătând din copite în pragul de lemn,

dar vântul, rotindu-se-n loc, deodată,

le taie elanul c-un aspru consemn.

.

Și parcă aud din trecut o chemare,

trecând peste mine pe aripi de dor,

scăldat în parfum de cireșe amare

rămas în memorii neșterse de zbor.

A fost doar o clipă ivită spre seară,

la margini de visuri venite ad-hoc,

când doru-ncepuse să cânte afară

prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

.

Simțeam că-l alungă o iarnă haină

ascunsă sub mantii de nori cenușii,

întinși fără margini pe bolta senină,

când încă voiam din trecut să revii.

Dar vântul ieșind răzvrătit din polatră,

cu trupu-i fluid alergând spre abis,    

striga peste umăr, cu-o voce speriată,

a fost doar un vis … rătăcind peste vis!

 

 

 

 

 

 

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc cu prietenie și respect doamnă Monica Pester!

[Maria Moise]

Unele poeme nu se citesc. Se trăiesc. Se simt. Se respiră adânc, cu ochii închiși și inima larg deschisă. Așa este „A fost doar un vis…”,  o poezie care nu descrie doar o stare, ci te așază în mijlocul ei, cu tot ce porți în tine - doruri, umbre, amintiri și visuri frânte. Poetul Corneliu Neagu ne poartă într-un spațiu aproape ireal, unde focul din vatră devine povestitor tăcut, iar vântul, acel duh nestatornic al trecutului, aduce cu el sunetul copitelor unor cai mitici, poate simbol al clipelor de demult, al iubirilor care n-au mai ajuns la ușa inimii noastre. Totul e pictat în tonuri blânde, melancolice, dar cu o intensitate emoțională care atinge corzile cele mai intime ale sufletului. Imaginea „cireșelor amare”,  dulce și dureroasă, deopotrivă devine un simbol al amintirii care persistă, al iubirii care nu s-a stins, ci s-a retras undeva în adâncul memoriei afective, unde nu poate fi uitată. Poezia întreagă e o confesiune tăcută a dorului care nu moare, doar se retrage în visuri, în acele colțuri ale nopții în care sperăm, fără glas, ca cineva drag să revină.

Iarna, aici, nu e doar o vreme. E o stare. E acel frig al sufletului care te cuprinde când știi că tot ce-ai sperat, ce-ai fi putut iubi cu adevărat a fost doar un vis. Iar finalul, cu acea replică a vântului  „a fost doar un vis… rătăcind peste vis!”  este un ecou sfâșietor, o mângâiere care doare, un adevăr rostit în șoaptă, ca să nu rănească și mai mult. Această poezie este ca o rană frumos bandajată cu versuri. O mărturisire blândă, dar sfâșietoare, despre frumusețea și durerea de a iubi, chiar și atunci când iubirea nu mai e decât un vis care vine și pleacă, purtat de vânt. Emoționant! Felicitări!

[Monica Pester]

Absolut superb! O melodie pe care o cânți cu sufletul plin.

Nu mai felicit, e prea puțin.

D-le N̈eagu ,