*****

[petrut dan]

mereu mi s-au împlinit presimțirile.
vă vorbește un om născut acum o sută de ani
care spera mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce
acasă
nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de mințit

deci m-am umflat de plâns

nici măcar nu puteam să spun cuiva că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarța copacilor desfigurați de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ți le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ține în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina mașinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul
că lumea lui e mult prea departe.

deci nu-mi vorbiți despre iad

[petrut dan]

Gabriela, mi-ai scris frumos, îți mulțumesc, drag!

[petrut dan]

Nicoleta, îți mulțumesc, cu drag!

[petrut dan]

Domnule Stănescu Valentin, apreciez cuvintele lăsate și vă mulțumesc, stimă!

[petrut dan]

Ada, îți mulțumesc pentru lectură și semn, cu drag!

[Gabriela Raucă]

Să fie cele cinci stele care înlocuiesc titlul poeziei tale valoarea sentimentală pe care o au amintirile pentru tine? Să fie apa, atât de prezentă în poeziile tale un simbol al vieții, al vitalității, al trăirilor tale? Să fie frica o formă de exprimare a emoțiilor, a dorințelor rămase fără împlinire? Sunt atât de complexe și neașteptate înțelesurile versurilor tale și totuși dau loc la atâtea interpretări. Ceea ce am gândit eu nu cred că are prea multe puncte comune cu ideea inițială, dar este totuși un punct de vedere.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Viața iadul în care trăim. O atmosferă tristă, la care participă și natura. Am citit cu interes, domnul  Petruț Dan!

Frumos ai spus Ada, ”Ca și cum ai avea brațe frumoase și n-ai cunoaște îmbrățișarea!

Nu mai știu de unde s-apuc tristețile tale. Sunt insistente ca umbrele...”

[Stanescu Valentin]

Dan, am citit mai sus o poezie din suflet trist de copil. Am citit mai jos o altă poezie, în oglindă, căutând sensul celor cinci steluţe... Iată că şi eu trăiesc în această atmosferă creată de cuvinte. Pe măsură ce citim, începem să înţelegem puterea cuvintelor şi taina tăcerilor...Felicitări celor doi autori!

[Ada Nemescu]

Am venit chemată de stel(uțe)...

Și-am găsit dor de rană de iubit!

Înțeleg. Cineva mi-a mărturisit că n-a fost îndrăgostit vreodată - se poate mai trist?

Ca și cum ai avea brațe frumoase și n-ai cunoaște îmbrățișarea!

Nu mai știu de unde s-apuc tristețile tale. Sunt insistente ca umbrele...

Și eu venisem după stel(uțe).

aDa