și frunzele plâng

[Maria Mitea]

după noaptea ploioasă, citeam un poem,
fără să vreau
mi-am sincronizat buzele cu buzele tale
la fel cum ploaia s-a sincronizat cu fulgerul,
tunetele,
mângâiate de-același vânt, părul meu se unduie după părul tău,
pașii mei se-mpletesc cu pașii tăi, palmele se-ncuie-n palmele tale,
umbrele se topesc-ntr-o singură legătură de sânge

fără alternative
                                  paralele
renaștem ca roua

e ziua când ne lăsăm ochii să cadă unii-n alții, lin
lin,
ca petalele
pe pieptul zeilor, visăm în neștire,
visăm,
buzele mele, din nou, se sincronizează cu buzele tale,
soarele se-nalță tot mai sus,
                                                     frunzele plâng

de mai vezi
                    la marginea frunzelor mici picături, ca niște lacrimi

să nu le atingi
să nu le-atingi

(oricum
se vor evapora

                         singure)

[Vasilisia Lazăr]

Las-o așa „crudă”, Maria. Faci parte dintre acei puțini poeți pe care am încercat să-i conving că poezia (și nu numai) nu înseamnă 99% inspirație și 1% transpirație, ci taman invers. Dar las-o așa. Sună „bine”.

[Maria Mitea]

 

Vasilisia, Mulțumesc mult de vizită, și support! 

Sună bine ”de vei vedea” dar parcă nu sună ca mine, :) 

Sună mai mult a poeți clasici din România. Eu am crescut în spațiul basarabean. Limba care o vorbesc are acel specific stângaci.

O să mă uit și la ”la marginea frunzelor” . 

Ca să pot face schimbarea am nevoie de o stare ca atunci când am scris poemul.

Uneori mă joc, încerc să fac schimbări  și descopăr că se rupe starea cu care l-am scris.

O modificare cât de mică fură din suflul poemului.

 Las ce scriu așa ”crud”  , ”neterminat”,

  Cred,  că ce este poezie, este  exprimarea aia crudă, nerafinată, care vine la prima suflare când începi să pui pe hârtie inspirația, muza.

La început mă uitam la tehnici de a scrie, forme, estetică, pe moment tot ce contează este să nu ”violez” suflul poemul, să-l sacrific pentru formă, și estetică,  să las totul așa cum vine. 

Asta este comitmentul, responsabilitatea mea  acuma cu poezia.

Dacă scriu ceva și necesită îmbunătățiri, șlefuială nu-l consider poezie, ci compunere, și=l las deoparte. 

[Vasilisia Lazăr]

palmele se-ncuie-n palmele tale

Nu-mi sună deloc poetic se-cuie. Cum dorești.

Mi-a plăcut finalul, dar aș avea niște propuneri și aici:

frunzele plâng

de mai vezi / de vei vedea
la marginea frunzelor mici picături, ca niște lacrimi / la marginea lor (ai frunze în versul anterior)

să nu le atingi
să nu le-atingi

(oricum
se vor evapora

                         singure)

Am citit cu plăcere! Nu mai spun nimic despre grafică, spun degeaba oricum.

[Chris]

sensibil precum picaturile care se evapora singure...

[Mihaela Popa]

o poezie gingașă, delicată

[Maria Mitea]

Alexandru, Mihai, Petruț, Ada, Vă mulțumesc mult de vizită! 

Mă buură  trecerea! Cu drag, și inspirație! 

[bolache alexandru]

Imagini frumoase, multă tristețe și un discurs poetic fluent... 

[Mihai Katin]

fără alternative
paralele
renaștem ca roua   aici   este  diamantul  acestui  poem......

[petrut dan]

Ai reușit un tablou așa cumva gingaș despre dragoste  cu emoții controlate, nu e genul meu, dar scrierea demonstrează stăpânirea actului în sine, poate doar atât ai vrut, autorul știe/simte cel mai bine, un poem sugestiv cu unduiri ascendente/descendente, dar care îl scot din zona liniarului și-l fac plăcut, am citit cu interes, drag!

[Ada Nemescu]

O stare!

descrisă în tăvălug de cuvinte, mai mult decât o simplă ploaie...înainte de-a plânge, frunzele suspină.

aDa