Din specul mă scrutează cu-aspectul buhăit

doar suvenirul trist al chipului trecut,
Frumos îndrăgostit, acum urât acut,
Schimonosit de timp și tot ce n-am avut.

Mă înfioară gândul că pasul următor
este final și …n-am decât să mor.
Ce visuri să mai năzui? Ce am de așteptat
când semnele arată capitol încheiat?

Mi-aș vinde sufletul pe-un corp mai tânăr!
S-o iau de la-nceput, anii să-i număr.
Să nu-mi mai fie statul o agonie, chin,
Pașii să nu-mi mai pară că merg și mă închin.

Să am iar trupul proaspăt înmugurit, frumos.
S-alerg spre orizonturi și să petrec spumos,
Să iubesc iar trupește și fără de hotar,
Dar să nu mai repet greșelile-n zadar.

Mă uit iar în oglindă. În gând sunt hotărât
să caut întâlnirea cu Răul cel știut,
Ca să îmi dea contractul, eu să îl iscălesc,
Primind astfel acceptul, din nou eu să trăiesc.

Picur un pic de sânge pe foaia ce rânjește,
O fantă se deschide și vremea se oprește.
Sub ochii mei s-arată năpasta-nfățișată
Inima se oprește… Tranzacție eșuată.

Vizualizări: 96

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe Octombrie 2, 2024 la 7:34pm

Mi se pare prea lung și diluat, dar este doar punctul meu de vedere, mai trec, cu drag!

Comentariu publicat de Alina Ilie pe Octombrie 2, 2024 la 6:56am

Vă mulțumesc pentru încurajări, Mihaela Popa și Bolache Alexandru! Vă mai aștept!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Octombrie 1, 2024 la 11:41pm

Voi lăsa și eu un semn de lectură.

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Octombrie 1, 2024 la 5:43pm

aș considerea scrierea mai mult un exercițiu

nu te descuraja, scrie, rescrie, citește, recitește

semn de lectură

Comentariu publicat de Alina Ilie pe Septembrie 30, 2024 la 10:50am

Mulțumesc pentru încredere Vasilisia Lazăr!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Septembrie 29, 2024 la 9:43pm

Filozoful chinez Ling Yu Tang, printre altele, ne spune:

- Acceptă lucrurile pe care nu le poți schimba;

- Timpul și oportunitățile sunt ca apa unui râu, nu o poți atinge niciodată de două ori, pentru că a trecut deja și nu va mai trece niciodată.

- Nu te concentra niciodată pe aspect, pentru că oricum se schimbă în timp.

Normal că am dori să rămânem mereu tineri, ori să întinerim din nou, dar asta nu se mai poate. Îmi place ideea, dar forma lasă iarăși de dorit. Nu aș vrea să supăr, dar nici acest text nu se armonizează cu tiparele lirice ale prezentului, ci, dimpotrivă, forţează, atât la nivelul mentalului creatorului, cât şi la nivelul formei exterioare a plăsmuirilor sale. Aștept, în continuare, să mă surprinzi plăcut. Știu că poți.

Comentariu publicat de Alina Ilie pe Septembrie 29, 2024 la 8:48am

Ada Nemescu și gina zaharia, vă mulțumesc pentru lectură și sfaturi. Vă mai aștept!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Septembrie 29, 2024 la 12:49am

Un monolog destul de viguros prin exprimare, dar cu impact destul de anemic, dacă cititorul aștepta exprimări poetice deosebite,  inedite, de neuitat... Un pact cu o metaforă aștept, să îmi tresalte inima în piept...

aDa  

Comentariu publicat de gina zaharia pe Septembrie 28, 2024 la 8:16pm

Poate că nu e om care să nu-și dorească un pact cu viața, cu timpul. Versurile tale sunt cam pesimiste, fiorul liric s-a cam ascuns. Poate îl vom descoperi în scrierile care vor veni. 

Comentariu publicat de Alina Ilie pe Septembrie 28, 2024 la 7:37pm

Mulțumesc mult, Mihai Katin, pentru lectură și observații. Am renunțat la “tonifiat”.  “Răul cel știut” este Diavolul.

Vă mai aștept! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Claustrofobie a lui Amanda Spulber
cu 6 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 minute în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 33 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog cifra doi a lui Stanescu Valentin
cu 37 minute în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Claustrofobie a utilizatorului Amanda Spulber
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Claustrofobie a lui Amanda Spulber
cu 43 minute în urmă
Postare de log efectuată de Amanda Spulber
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog cifra doi a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Poetul a lui Ana-Maria Butuza
cu 1 oră în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Stejarul a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stejarul a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog În brațele tale a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În brațele tale a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Azi a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor