stare de toamnă

[Vasilisia Lazăr]

dimineața

îmi mai desprind

un strat de iluzii

de pe gene

ca și cum visele sau urmele lor

s-ar putea atât de simplu spăla

cu sarea din lacrima

rațiunii

 

rătăcesc prin mine

ca printr-un parc pustiu

cu frunze moarte pe alei

și bănci scorojite

de uitare

 

e-atâta liniște

și nicio pasăre

sunt atâtea cărări

și nicio urmă

 

doar eu

copac bătrân și solitar

în scoarța căruia ți-ai scrijelit adânc

numele

rătăcesc la braț cu o singurătate

în care aș vrea să-ți odihnești

măcar din când în când

sufletul frumos

.

.

Grafică: Mihai Cătrună

[gabriel cristea]

O elegie excepțională, Lisia. 

[petrut dan]

Ai creat o atmosferă atât de apăsătoare încât lectura pare îngreunată de inima ce se opune '' sării din rațiune'' multelor posibilități(cărări), dar pe care nu știi s-o alegi deoarece nu ai nicio siguranță: dacă nu cumva la capăt te așteaptă o și mai mare singurătate? Ne-ai turtit de tot!) Un poem care deși personalizat poate fi împrumutat de oricine iubește toamna, frunzele risipite, atmosfera gotică a unui suflet ce parcă iubește să fie închis cerul, precum fluturele atras de lumina ce-i va face rău, un poem al imaginilor la îndemâna cititorului pe care îl invită la meditare și la tot ce poate aduce iarna și toamna ce parcă '' coboară amândouă'' din versurile lui sensibile și pline de feminitatea ce-ți aparține fără doar și poate, my lady, cu drag!)