Poveste

[BOTICI GABRIELA]

SONET LXXX  

De ce te-ascunzi cu lumea în uitare, când eu îți dau sclipiri de neatins?

Un infinit îți cere-o lume-n care să sorbi în veci miresme de argint,  

Căci Demiurgul s-a-ncâlcit în ere, dar ne-a ales cărarea... nu te mint! 

Cuvânt sunt eu, tu ești o mângâiere și mă-ntregești, de ce nu m-ai cuprins?

 

Degeaba fugi, doar te-ai desprins din mine, îmbrățișând un ultim drum succint

Și n-ai știut că drumul nu va ține, dar timpul meu te-a strâns din necuprins.

În zorii tăi ți-am așternut culoarea, n-ai înțeles că visul l-ai atins

Tot căutând prin universuri zarea, când n-o găseai ascunsă-n labirint.

 

Mă-ntorc în gând, voi plânge-n Cer plecarea, privirea ta o voi sădi-ntr-o stea,

Voi presăra în calea ta iertarea să o plantezi în visul veșnic slut,

Când vei afla că, eu, ți-am fost chemarea și crezul meu, cândva, te ocrotea.

 

În gândul tău, atâta nepăsare, în a mea lume fi-vei pumn de lut

Căci ai ales să te reverși în mare, să îți topești, acolo, dragostea.

Am fi putut atinge CARUL MARE de-ai fi venit la mine-n Absolut...

[Grig Salvan]

Frumoasă și magică poveste a celor ce se caută, deși desprinși unul din altul, din același suflet-pereche, rătăcesc drumul prin veșnicul labirint, suferind în căutare, plângând de-atâta așteptare, pierzîndu-se, unul în cer, altul în mare, i-ar mai fi salvat poate doar o regăsire, undeva, cândva, în Absolut. Cât despre Demiurg, într-adevăr poate fi utilizat și ca nume propriu, nearticulat, dar de obicei se folosește articulat, eu aș fi zis „Căci Demiurgul s-a-ncâlcit în ere...”, ar fi și mai fluent, e doar o părere personală.

[petrut dan]

Mi-am amintit de un filmuleț despre un om care stătea în fața unui magazin având un bilet pe care scria '' ajutați-mă, sunt orb din naștere''- lumea trecea pe lângă el fără să reacționeze... o tânără a venit și cu permisiunea lui  a luat o altă foaie pe care a scris '' este o zi frumoasă, ce fericiți trebuie să fiți că o puteți vedea'' și a pus-o la vedere în locul celeilalte; toți care apucau să citească îi dădeau bani astfel încât cutia pentru donații devenise neîncăpătoare! Da' ce-ai făcut, a întrebat-o bărbatul, oare în biletul meu nu scria același lucru? Ba da, i-a răspuns tânăra, doar că eu am spus-o altfel!

Domnul Mihai Katin are dreptate în tot ce spune, poate ar trebui o altă abordare, de obicei asocierile nu fac bine nici autorului, nici produsului artistic: '' un ultim drum succint'' nu mi se pare o alegere fericită, iar ''dragostea'' și ''ocrotea'' au accente diferite, despre ideea din ultimul vers nu mă pronunț, înțeleg că este vreo concepție personală, am citit cu interes, cu drag!

[Mihai Katin]

am  citit mai mult  decat  un  sonet ,este o  reevaluare  a mitului  demiurgic dar   intre  oglinzi   metaforice  extraordinar de subtile:

Căci Demiurg s-a încâlcit în ere, dar ne-a ales cărarea... nu te mint!

Cuvânt sunt eu, tu ești o mângâiere și mă-ntregești, de ce nu m-ai cuprins?

pot  spune  ca   aceasta  intoarcere la  un neoromantism  benefic    merita   o   privire  foarte atenta ,meteorul   liric  are  uneori   sclipiri  diafane  si  poate  fi  chiar  o  cometa de la  incepuri  de lume...

La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă,
Pe când totul era lipsă de viață și voință,
Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...  de ce Eminescu  ?   dincolo  de acest  sonet  ca  si  de precedentele  este  doar Eminescu...