Dans

[Gabriela Raucă]

Desculță, dansează în ploaia de vară

Și-n plete adună cristale curgând,

E prinsă în iureșul viu de afară,

Cu tălpile goale pe iarbă călcând.

.

Șirag se prelinge din perlele clare,

La gâtul subțire s-așază subtil

Și-n dansul frenetic deodată apare

Femeia cu gând jucăuș de copil.

.

Și strada devine o scenă deschisă

Sub fulgere albe, venite din nori,

Coloană sonoră din Ceruri trimisă

Și-alături, copacii fideli spectatori.

.

Atât a visat la a ei libertate

Și-atât de intens o trăiește acum,

Că uită de sine și uită de toate

În jocul frenetic în mijloc de drum.

.

Și tot mai dansează în ploaia de vară,

Cu tălpile goale pe iarbă călcând

Desculță în iureșul viu de afară

Și-n plete adună cristale curgând.

[Gabriela Raucă]

Mulțumesc, Monica, pentru atenția acordată versurilor mele!

[Gabriela Raucă]

Ada, îți mulțumesc pentru frumoasele cuvinte! Prețuire!

[petrut dan]

Un poem ca un cântec, o descătușare ce-și merită versurile într-un decor exploziv, parcă grăbit să nu scape nimic din bucuria acestui dans ca un poem de mulțumire sau a unui poem ca un dans din care nu ai vrea să te oprești prea curând, am citit cu drag!

[Nikol MerBreM]

Câtă libertate emană dansul femeii, deși ,,prinsă în iureșul viu de afară"! Se face una cu ploaia, una cu natura și primește de toate, și cristale și perle și scenă și spectatori, dar mai ales coloana sonoră celestă. Mi-a plăcut mult atmosfera, am simțit ritmul pe care doar libertatea și bucuria ți-l pot imprima.

Drag,

Nikol

[C.Titi Nechita]

Un ,,dans" ca o eliberare, ca un parfum de rouă ce-ți mângâie tălpile dimineața!

[Vasilisia Lazăr]

Minunata poezie a ta m-a dus cu gândul la un text pe care l-am citit mai de mult și mi-a plăcut. L-am găsit cu mare greu, dar l-am găsit până la urmă. 

În pași de dans spre curcubeu 

                      Rodica Bădărău

Stropii de ploaie sunt mari, grei, calzi. Adunați unul lângă altul, formează o perdea densă care leagă cerul cu pământul. Sub picurii de ploaie, florile strălucesc, iar frunzele sunt și mai verzi.
Pașii femeii sunt ușori. S-a descălțat și tălpile goale dansează în apa de pe asfalt. Rochia subțire s-a lipit de corpul ei, fiind una cu trupul îmbăiat în ploaia de vară.
Întreaga ei față zâmbește. Ochii strălucesc, iar genele ei sunt grele de la apa care se prelinge din părul lipit de frunte. Prin rochia transparentă acum, se văd coapsele prelungi care fac salturi mici, dar pline de grație. Femeia a ridicat brațele. Capul ușor înclinat se sprijină ușor pe mâna stânga, apoi pe cea dreapta. Se învârte în cercuri din ce în ce mai largi. Se simte că într-o grădină de poveste, chiar dacă se află într-un parc din centrul unui mare oraș. Și poate chiar este… În mintea ei, lumea văzută prin stropii de ploaie e magică.
- Te iubesc! Te iubesc! strigă și vocea ei e plină de un dor venit de peste timp.
Apa s-a împletit cu cuvântul rostit, iar sunetul s-a înălțat peste vârful copacilor, ducând iubirea către lume. Un trecător grăbit a întors capul de sub o umbrelă cenușie. Apoi și-a continuat grăbit drumul.
Dansul femeii se împletește cu ploaia. E ca o pictură veche ce s-a pus în mișcare.
Toată ființa ei radiază lumină și stropii din jur au sclipiri de argint.
De undeva, o pasăre a început să cânte. Trilul vesel a rupt monotonia stropilor care cad pe asfalt. Apoi, dintr-odată, un curcubeu uriaș a răsărit în spatele ploii. Culorile lui vii se oglindesc pe fața femeii care a-nceput să surâdă.
- Ai venit! șoptește încetișor.
Ploaia s-a făcut din ce în ce mai domoală, apoi s-a oprit cu totul. Cerul s-a înseninat.
Femeia s-a oprit și ea din mișcarea-i magică. Pășește ca-ntr-un dans în cele șapte culori ale luminii. Curcubeul, arc peste timp, a învăluit-o cu totul. Peste o vreme, s-a estompat, lăsând în urma lui un cer albastru, fără nori.
Parcul a-nceput încet, încet, să revină la viață. M-am mișcat într-un târziu și eu, având imaginea femeii de vis, pe retină. Cine fusese oare? Din ce tărâm misterios se materializase în fața mea?
- Era minunată, nu-i așa? am auzit o voce venind din dreapta mea.
- Era fără de preț, abia am șoptit. 

- LIBERTATEA n-are niciodată preț, draga mea. Libertatea e cel mai frumos dar. 
Brusc am întors capul spre vocea care-mi șoptea… În dreapta, un copac maiestuos m-a salutat foșnind ușor din frunzele proaspăt spălate de ploaie. Am zâmbit și am plecat cu sufletul înălțat. În fiecare celulă, libertatea dansa. 

Felicitări, Gabriela! Minunat ai scris. Cuvintele tale mi-au înălțat și mie sufletul.

[Stanescu Valentin]

Viaţa e ca un glob de cristal spart de natura umană... Dintr-un ciob ne frapează explozia libertăţii depline a sufletului feminin atâ de dornic de dans, de zbor, de lumină într-o ipotetică grădină în care şi copacii au ochi, şi florile zâmbet, şi păsările triluri unduitoaree... of Doamne! Mulţumesc pentru acest poem gingaş, Doamnă Gabriela.

[Grig Salvan]

Un dans mirific, broderie de imagini și volute ale dansatoarei în ploaia de vară, un vis frumos în care mișcările și unduirile dansatoarei crează o muzică sui generis, perceptibilă doar de sufletul captivat al cititorului. Muzică accentuată de curgerea prozodică deosebit de frumoasă.

[Monica Pester]

Libertatea, pasiunea, tinerețea unei femei nu se pot manifesta decât într-un dans aproape sălbatic și viu, descătușând energia prea mult ținută sub oboroc!

Molipsitoare imagine, Gabriela!

[Ada Nemescu]

Îmi plac poeziile care încep se sfârșesc  cu aceleași versuri repetate tocmai pentru a confirma curgerea melodioasă .  Superbă imaginea dansului femeii în libertatea ei absolută. 

Cu admirație, aDa