Crucea umbrelor – un volum de povestiri bine articulate în care temele locale devin preocupări de căpătâi ale unui autor ce-şi propune valorizarea unor pretexte literare în literatură adevărată, reuşind să menţină trează atenţia cititorului dedulcit lecturii.

                      Gheorghe Andrei NEAGU

 

            Open publication - Free publishing - More povestiri

 

Vizualizări: 404

Răspunsuri la Aceste Discuţii

acum stiu de unde vine Da Coza:)
Felicitari !

Mă bucur că şi-a găsit locul şi aici ''Crucea Umbrelor'', în afara bibliotecii mele personale şi ale altora. Este una dintre cele mai valoroase cărți din biblioteca noastră, carte care ne face onoare. Ea reprezintă sentimentul împlinirii al lui Ion Lazăr da Coza faţă de proză, înglobat în taina cuvintelor. Volumul vine după o muncă susţinută si dăruire la fel, oferită cu generozitate cititorilor.

Mă bucur că existi, Ion Lazăr da Coza!

Cu deosebită preţuire, Sofy!

Sincer, am vrut să amân apariția acestui volum - Crucea umbrelor. Povestiri - în BIBLIOTECA VIRTUALĂ „ÎNSEMNE CULTURALE” din mai mute motive. Primul ar fi că doar cu trei cărți în urmă mi-a apărut placheta de versuri - Labirintul de zăpadă  - și oarece cârcotași ar putea zdrăngăni că am făcut (alături de minunata mea soție, Vasilisia!) acest site pentru ogoirea a nu-știu-căror orgolii personale. Departe de mine e această hibă - orgoliu! 

Apariția a avut loc din cauza insistențelor Vasilisiei Lazăr și a doamnelor din Administrație: Gina Zaharia, Sofia Sincă, Violeta Florentina Ion, Măriuca Belean și a Corinei Militaru, cărora le amintesc faptul că „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!”

Spun asta ca să vadă și Domniile voastre cine cântă la mine în casă și în Administrație!

Cu drag pentru toți membri.

                              Ion Lazăr da Coza

 

PS: Rămân la convingerea că alți autori aveau prioritate, dar... noi să fim sănătoși că pân' pe „21 a XII-a 2012” mai e timp...

Am vrut aceasta carte. Am asteptat-o. Ma bucur ca, in sfarsit o vad in raft.

Te admir, Ion, pentru ceea ce esti si faci.

Felicitari!

Cu drag,

Nuța, acest da s-a vrut a fi din latină, însemnând de/din/de la. Târziu mi-a dat seama că-s demodat. Trebuia englezul of sau give... 

Mulțumesc pentru felicitări, dar nu am niciun merit (și nici vină!) că m-am născut în satul Coza... Sau felicitările sunt pentru altceva? :)

Nuta Istrate Gangan a spus :

acum stiu de unde vine Da Coza:)
Felicitari !

Mulțumesc, Violeta, pentru felicitări și cuvintele-ți frumoase!

violeta florentina ion a spus :

Excelent, da Coza! Povestile tale au un farmec aparte... viata satului zugravita in culori grave, limbajul  autentic ce te introduce  in alta lume, o lume a comorilor rurale si personajele gen bonsai,  descrise amanuntit si pitorec. Te-am citit (recitit) cu mult drag. Felicitari!

sincere felicitari! esti o sarbatoare pentru toti iubitorii de  frumos si ma bucur ca existi! pretuire

Recunosc, am strigat cât am putut de tare că această carte trebuie să existe pe raftul nostru! Mă bucur că astăzi o putem răsfoi cu plăcere, deși sunt unul dintre privilegiații care se mândresc cu ea  (și nu numai) și în biblioteca personală.

Povestirile lui da Coza au viață. Te desprind de lumea ta și te fac să pornești spre lumea prozatorului, unde devii părtaș la  întâmplările acelor meleaguri, pe care le îndrăgești necondiționat.

Dar oare câți dintre noi contenesc să-l aplaude pe Ion Lazăr da Coza?

Mulțumim, prieten minunat!

Toată prețuirea!

Da Coza, ma bucur sa te citesc cu fiecare aparitie, in proza si poezie, asemeni apei cristaline a izvorului de munte din care ne astamparam setea! Alaturi de vorba dulce, domoala, pornim, condusi de tine, prin fiecare povestire, captivandu-ne, pana la ultimul rand, prin talent si frumusetea povestirii.

Sunt incantata sa te citesc, atat prin volumele tiparite pe hartie daruite, cat si in forma virtuala, din aceasta biblioteca. Cu siguranta viata merita a fi ilustrata si inteleasa din atatea perspective si unghiuri!

Felicitari tuturor celor care au facut posibila aceasta carte, felicitari da Coza! Multumesc mult pentru aceasta lectura.

Cu aleasa pretuire,

Irina Lucia

Mulțumesc, Sofia! Întotdeauna te-am simțit aproape de scrierile mele. Un mic reproș tot îți fac - nu mi-ai reliefat nicio „defecțiune” la postările mele.

Cu drag,

Sofia Sincă a spus :

Mă bucur că şi-a găsit locul şi aici ''Crucea Umbrelor'', în afara bibliotecii mele personale şi ale altora. Este una dintre cele mai valoroase cărți din biblioteca noastră, carte care ne face onoare. Ea reprezintă sentimentul împlinirii al lui Ion Lazăr da Coza faţă de proză, înglobat în taina cuvintelor. Volumul vine după o muncă susţinută si dăruire la fel, oferită cu generozitate cititorilor.

Mă bucur că existi, Ion Lazăr da Coza!

Cu deosebită preţuire, Sofy!

 Felicitări pentru volumul apărut. Incă o dovadă că aveţi "vână" de prozator. IMC

Dragul meu prieten, nu e timpul pierdut!  :))

Ion Lazăr da Coza a spus :

Mulțumesc, Sofia! Întotdeauna te-am simțit aproape de scrierile mele. Un mic reproș tot îți fac - nu mi-ai reliefat nicio „defecțiune” la postările mele.

Cu drag,

Sofia Sincă a spus :

Mă bucur că şi-a găsit locul şi aici ''Crucea Umbrelor'', în afara bibliotecii mele personale şi ale altora. Este una dintre cele mai valoroase cărți din biblioteca noastră, carte care ne face onoare. Ea reprezintă sentimentul împlinirii al lui Ion Lazăr da Coza faţă de proză, înglobat în taina cuvintelor. Volumul vine după o muncă susţinută si dăruire la fel, oferită cu generozitate cititorilor.

Mă bucur că existi, Ion Lazăr da Coza!

Cu deosebită preţuire, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ariana Zburlea
cu 2 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înflorise liliacul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 3 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 4 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Postări de log efectuate de ELENA AGIU-NEACSU
cu 4 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atât de mult... a utilizatorului Dacu
cu 4 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din accidentele altui secol a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor