Odăgădău (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza)

Moţăilă

– o să mai auziţi de el –

era omu’ de casă a’ lu’ Dănvacă

venea Ignatul

porc şuncălit

şuncălit porc avea Dănvacă

ţinut cu bostan fiert în tărâţă

de grâu de-acu-anu’

vezi

îi ziseră ei

– se duceau la oraş să se-nnoiască de sărbători –

pe la unu… unu şi ceva

dai mâncare lui Odăgădău

– ce nume doamne i-au pus ăştia porcului –

chibritu’-i colo

fiertura colo

cată să fie caldă-călduţă

îi mai spuseră ei peste gard

că erau vecini vechi

vechi dar buni

cu ochii pe secundar a stat Moţăilă

toată dimineaţa aia mică

la unu fără două minute

găleata era pe plită

şi focu’ se-nteţea uşor

uşor

dar în aşteptare timpul trece greu

parcă iese

dintr-un ceas uns cu vaselină groasă ştia

unde-ascund gospodarii cheia

de la dormitor

şi nici n-a clipit bine

că era-n faţa televizorului

la muzică populară

frumoooase

frumoooase melodii curgeau întruna

of

când a-nceput să cânte Mărine

la nunta ta Măăărine Mărineee i s-au

umezit ochii

nu n-a fost mire

că fusese orfan de război

şi dat de suflet lu’ Ionedelc

da’-i intrase-adânc în jind cântecu’ ăsta…

a urmat Fetele lu’ tata

nici fete n-avea însă a udat covorul

a udat covorul persan

taman cum vă spun

mamăăă ar mai fi stat mult şi bine

dacă nu l-ar fi dezmetecit din ursită

o nebună cu iia împrumutată

de la Arta populară

care împărţea tigăi

Ia tigaia na tigaia

uite cum se-ntoarce foaia

smuci săracu’ găleata şi prin curtea geroasă

către coteţ

lăsa vălătuci de aburi

mai ceva ca o locomotivă de mocăniţă năucă

turnă mâncarea în teică şi răsuflă uşurat

îşi făcuse datoria

Odăgădău

flămândul

se-nfipse în lătură

ca un calic norocos

măăă’

de parcă-i plesnise buza de prea mult colagen

injectat

aşa scoase din vârful plămânilor

un guiţat scurt

răsunător

şi-alergă cu râtul în zăpadă

Moţăilă

nedumerit

îl răpşti

– Nu-ţi plaţe boţan?!... Mănâncă omăt, draţe!

 

(AICI puteți citi postarea pilot din acest volum, pentru o mai bună înțelegere a ceea ce a dorit autorul cu această carte de prozo-poeme.)

Vizualizări: 109

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 4, 2024 la 2:26am

Și eu am savurat comentariul tău, Dan, și, mai ales, comparația aceea spumoasă... :) Îți mulțumesc și eu pentru analiză și pentru firescul expunerii acesteia! Cu drag!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 4, 2024 la 2:22am

Alex, nici satul nu e doar idilic, răul e prezent și acolo, ca peste tot, dar are o latură care fascinează, cum are și orașul, de altfel. E bine să le cunoaștem pe ambele și mă bucur că, datorită Mariei, l-ai cunoscut cât de cât. Pentru Ion, satul cu tot ce-i aparține a fost o provocare și o pasiune. Poate de aceea a scris atât de bine despre asta. Acest volum de prozo-poeme și trei cărți de proză scurtă rămân mărturie. Mulțumesc!

Comentariu publicat de petrut dan pe Iunie 3, 2024 la 1:45pm

Atunci când abordezi viața satului cu întâmplările și personajele sale, autenticul reprezintă condiția de bază a unei scrieri reușite, dar, în același timp, o scriere despre sat cu întâmplările și personajele sale dacă nu îndeplinește condiția autenticului, nu numai că nu reușește, dar poate ajunge să dea în ridicol! Poemul de față se încadrează la reușite, în primul rând datorită unei cursivități naturale ce vine dintr-o cunoaștere profundă a naturii personajului care ne este dezvăluită în câteva rânduri astfel ca acțiunea să nu se dilueze și cititorul să rămână fixat în parcurgerea lecturii atât de spumos curgătoare precum un fir de șampanie brumat pe obrazul unei zile călduroase ca cea în care scriu! O poveste în care firescul, umorul și atmosfera tradițională se împletesc într-un prozo-poem de calitate ce are darul de a ne descreți frunțile, am citit cu plăcere și drag, lady!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Iunie 3, 2024 la 1:08pm

Eu sunt fascinat de toate aceste povești de la sat. Până să mă însor eu nu am cunoscut aceste sentimente legate de vatra satului. Copil fiind, în vacanța mare toți copiii plecau la țară  la bunici... Eu, neavând, rămâneam să bat țurca. Apoi am întâlnit satul românesc cu toată frumusețea lui. Maria mi-a adus asta și pentru asta îi mulțumesc! Ion surprinde ca un regizor genial viața satului cu umorul specific țăranului român! 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 2, 2024 la 11:54pm

Domnule Katin, vă mărturisesc că Moțăilă e unul dintre personajele mele preferate, o să ne mai întâlnim cu el. Eu râd cu aceeași poftă ori de câte ori aș citi, atât de bine e conturat personajul cu tot comicul și tragismul care-l caracterizează, încât scenele în care e protagonist mi se derulează în față ca și când aș fi acolo. Vă mulțumesc!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 2, 2024 la 11:50pm

Veche și mereu actuală, domnule Titi Nechita. Vă mulțumesc!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 2, 2024 la 11:49pm

Mulțumesc mult, Dorina! Așa este. Cu drag!

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Iunie 1, 2024 la 6:50pm

Odagadau   este  homeric  prin   adancimea  reala   a scenelor  ,prin  genialitatea trecerii  de  la melodia  populara  la  tigaia  de propaganda  si apoi la  acel   ritual   ancestral finalizat    extraordinar:

– Nu-ţi plaţe boţan?!... Mănâncă omăt, draţe!

Comentariu publicat de C.Titi Nechita pe Mai 31, 2024 la 4:57pm

Frumos! Ca o poveste din alte vremuri, ori de prin alte locuri. Neaoș, românește.

Comentariu publicat de Dorina Cracană pe Mai 30, 2024 la 11:02pm

:)) Savuros! Autentic si inconfundabil!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Stelele visează a lui Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Briceagul lui Matei a lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Unde se duc iubirile când mor! a lui Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Uneori simt ochii copacilor a lui Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amurg a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aspru vânt ce prevestești a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poem transcendental a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvinte a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infinitul de cuvinte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneori simt ochii copacilor a utilizatorului Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Briceagul lui Matei a utilizatorului Grig Salvan
cu 11 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Invitație (Gabriela Raucă) - emisiunea înregistrată a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Invitație (Gabriela Raucă) - emisiunea înregistrată a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Invitație (Gabriela Raucă) - emisiunea înregistrată a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Invitație (Gabriela Raucă) - emisiunea înregistrată a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dor adâncit a utilizatorului Dinca Valerian
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor