am uitat, mamă,
am uitat
să mă rog
înainte de culcare
aşa cum blând mă învăţai
şi totuşi visez alb
unii spun că am conştiinţa curată
alţii că nu am deloc...
Nirvana, tu,
înspre o purificare deplină,
mai vreau să ard, măcar un timp,
pe rugul mocnind de cuvinte.
Adaugă un comentariu
Ars poetica asumată este precum viața, privită prin ochii celorlalți, doar o sumă neînțeleasă de contradicții, privită din interior, un rug nestins.
Drag,
Nikol
Și eu cred la fel, Gerra. Mulțumesc mult! Mulțumesc, Augusta! Drag!
Eu cred că arderea continuă câtă vreme energia cuvântului lasă undă unică în orchestrația lumii! În visul alb al creației - reverberează curcubeul fiecăruia!
purificare prin cuvinte. foarte frumos!
Dragii mei, vă mulțumesc din inimă pentru comentariile minunate, pentru aprecierile generoase, pentru cuvintele calde și pentru gândurile voastre pioase spre cel care a ars, nu atât cât ar fi vrut, pe rugul mocnind de cuvinte! Prețuirea mea!
Am citit cu vocea autorului în gând, minunat! Mulțumim, Lisia, că ne aduci bucuria sa putem să citim minunatele scrieri ale domnului da Coza!
„mai vreau să ard, măcar un timp/ pe rugul mocnind de cuvinte”, cât de dramatic final, pe care l-am recitat de câteva ori ca pe o mantră...
Ce poate fi mai frumos într-o ars poetica decât prezența mamei ca o apariție luminoasă și blândă în același timp și deloc întâmplătoare, instinctiv sau nu oamenii știu că mama poate feri de rău și vindeca suferința, la fel cum învățăturile ei sunt dintre cele mai bune, un poem ce invită la meditare și mediere între cel ce nu ascultă și care totuși visează alb provocând și trecând peste reacțiile pro și contra tocmai spre a demonstra voința de a împlini rostul pentru care s a născut respectiv acela de a scrie, prețuire!
Superbă poezie care îmbină învățăturile mamei cu rostul în viață al unui scriitor... Domnul Ion Lazăr da Coza a lăsat în urmă o lirică profundă. Multe din poeziile sale au farmecul specific marilor scriitori. Unele dintre ele sunt simple dar emoționante. Altele profunde încărcate de metafore. Sunt mândru că am vorbit de câteva ori la telefon dar am și regretul că nu am apucat să îl întâlnesc în viața aceasta!
Un poet cu suflet arzând, care a crezut mereu în puterea cuvântului ce îl poate conduce într-o Nirvană, pentru purificare.
Imbinarea a două icoane, a mamei și a poeziei este mai mult decît un dar prețios !
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE