în singurătatea mea locuiești doar tu

te știu bine

de pe vremea când mama

din raiul cărților

mă alunga la joacă

 

pitit între pagini

uitai să-mi spui că te voi iubi

 

an după an

vuia marea

orizont în spatele soarelui

te zăream

sete                     

în sufletul trecătorilor

unde înmugurea cărarea îți simțeam pasul

 

într-o sâmbătă am găsit mărul

după roadele lui

cântarea cântărilor despre un singur bărbat și o singură femeie

 

de atunci e Duminică

Vizualizări: 217

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Martie 19, 2024 la 3:58pm

Mă bucură și mă onorează aprecierea ta, Dan! Adesea las căi duble ici și colo, așa este, mulțumesc pentru receptare! Încântată că te-ai bucurat de Duminica poemului!

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Martie 18, 2024 la 10:37pm

 

Nikol, la început am crezut că acel ce locuieşte în singurătatea din tine este cuvântul...  Şi, într-adevăr, cuvântul a fost... Adam, mai apoi Eva... Fiecare trebuia să îşi caute perechea.

 

 

                         Eva

 

în mine prezent

de când mă ştiu

              pereche

              am să-ţi

                    fiu...

 

                        Adam

 

                             prezentă-n mine

                             cerc am închis

                             pereche

                             dintr-un

                             vis...

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Martie 18, 2024 la 11:28am

O poezie despre dragoste despre bucuria întâlnirii cu dragostea. Ce poate fi mai frumos ca ea și atunci normal că e sărbătoare. Mi-a plăcut și trimiterea biblică. Cuplul primordial, un singur bărbat și o singură femeie! 

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Martie 17, 2024 la 9:36pm

Tâlcul biblic al chemării și comunicării cu cel așteptat să vină, din scenele Sfintei Scripturi era pus să rostească acel adevăr simplu: sănătatea, voia bună, pacea sufletului şi iubirea celor apropiaţi sunt întotdeuna de preferat arginţilor şi aurului. E și acest gând ce luminează ca un opaiț în sufletul tău. Uneori obosim în ploaia din noi și ne oprim să bătem la porțile unde bănuim că bătăile inimii se aud  încă „de pe vremea când mama/din raiul cărților/mă alunga la joacă”. E ca și cum am aştepta, ca în vis, să vină Dumnezeu - (cum spunea mama, cândva, că El venise la Abimelec să-i spună: „iată visul, iar tâlcuirea lui o vom spune împreună, înaintea tuturor celor care vor să-l afle”) -, să vină și să ne ia deoparte, și să ne spună ce e, totuși, la acel „orizont în spatele soarelui” care i-a fascinat poetei Nikol, în fiecare Duminică, privirile și inima.

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Martie 17, 2024 la 3:59pm

Minunat! 

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Martie 17, 2024 la 1:44pm

Sublimă această „vedenie” a iubirii și a „sufletului pereche” dincolo de pagini de carte, dincolo de soare, dincolo de tot ceea ce există, febrilă căutare și apoi găsire, „de atunci e Duminică”.

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Martie 16, 2024 la 6:17pm

Nikol, poemul tău, citindu-l pas cu pas, m-a dus tot mai mult cu gândul la un vechi poem al meu a cărui esență și mesaj sunt aceleași, doar că fiecare dintre noi două am spus-o în felul nostru, tu mai sublim ca mine. :) Dacă-mi permiți, o să-l pun. E scris cu 12 ani în urmă.

Dragoste târzie

 

treceau dimineţile pătate de somn

şi nu întrebam încotro

unele-mi zdrenţuiau fereastra cu lumină

şi-mi înstrăinau visele dezmăţate

 

curăţam cearşaful de praful singurătăţii

îmbrăcam aceeaşi haină de dor îmbâcsită

o retuşam cu o libertate inutilă

şi mă întorceam zâmbind

cu gândul la o nouă zi

 

dar lampa cu care te căutam pâlpâia tot mai des…

mi-era dor de tine, cel pe care nu-l ştiam încă

 

erai paznicul nopţilor toate

când visam să curg un gând lângă tine

să-mi dăruieşti o pană de cocor

o carte cu poveşti şi-un strop de cer în mâini

 

dar într-un aprilie înrourat

zorile mi-au spălat faţa

iar ochii mei te-au recunoscut

 

erai tu, cel ce-mi modelai ploile cu zâmbetul

şi-mi colorai deseori în roşu aşteptarea

 

de-atâta dor mi se topise sufletul

de-aceea l-am turnat într-un tipar

de forma clipei când ne-am întâlnit

apoi, l-am aşezat în palmă, ţie –

iubirea mea târzie...

Felicitări pentru poem! Mi-a plăcut mult.

Comentariu publicat de Monica Pester pe Martie 16, 2024 la 5:29pm

Sigur că - Splendid - nu este de ajuns  dar, poemul e chiar splendid în expunerea sentimentelor și trăirea lor finală! 

Comentariu publicat de petrut dan pe Martie 16, 2024 la 10:36am

''...de atunci e duminică''! Fain tot poemul , dar finalul super bun, îmi plac și trimiterile, dar poți face multe scenarii și foarte bine condus/gradat, cu plăcerea lecturii, drag!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 19 secunde în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bătrân abac a utilizatorului Monica Pester
cu 2 minute în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Bătrân abac a lui Monica Pester
cu 9 minute în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 13 minute în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Cină în alb a lui Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Bircea Marian şi-a partajat discuţia pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Scrinul abulic a lui chindea maria elena
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Pop Dorina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog treceri a utilizatorului nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog treceri a lui nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Pop Dorina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Suveica a utilizatorului bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia Suveica a lui bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Instigare la dor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor