Au intrat hoții-n tezaur

[IOAN stoian]

(Fragment din romanul în pregătire „Fabrica de hărți”)

Romulus pășea agale pe drumul spre institut, drum pe care l-a străbătut aproape o viață de om, în fiecare dimineață, pentru că niciodată nu a întârziat la serviciu în cei peste patruzeci de ani de activitate, indiferent unde a lucrat. De data asta a coborât din troleibuz la stația Mănăstirea Cașin și a pornit-o pe jos pe bulevardul Mărăști. Știa că spărtura prin gardul de la Agronomie nu mai există și trebuia să ocolească pe lângă Spitalul Clinic CF 2, cunoscut de bucureșteni de când cu incidentul copiilor arși în acest spital. Chioșcurile din fața spitalului au rămas ca acum cinci ani când a ieșit el la pensie. Cum să nu rămână aceste chioșcuri, de vreme ce toți bolnavii și personalul din spital, salariații de la institutul de cartografie și de la oficiile de cadastru, studenții de la Universitatea Româno-Americană, ba chiar și funcționarii de la uriașa construcție a lui Ion Țiriac pentru banca sa și alte firme precum Gameloft România sau cei de vis-a-vis din World Trade Center se opreau să cumpere mâncarea de aici!
Brusc și-a adus aminte cum în cartea lui Alvin Toflei, Șocul viitorului schimbarea peisajului urban era percepută ca o moarte a permanenței, numai că el nu se putea dumiri cum lângă clădirea cu un nivel a institutului a răsărit în locul în care erau barăcile proiectanților de la IPSCAIA, părăsite după Revoluție și care arătau ca grajdurile lui Augias, o clădire cu douăsprezece etaje...Prin urmare afaceriștii de la Naturstein au tras sforile să obțină terenul institutului, cu toate că trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului nu se putea face decât prin hotărârea Guvernului. Au reușit până la urmă să ajungă până la cel mai înalt nivel!
Când era directorul institutului a simțit amenințările reprezentanților acestei firme, aciuiți pe la etajul șapte al clădirii IPSCAIA. După falimentarea prestigiosului institut de proiectare din domeniul agriculturii cu care institutul împărțea aceiași curte. Bruma de proiectanți rămași a închiriat numeroasele încăperi la tot felul de societăți, SRL-uri așa zis comerciale.
Romulus simțea presiunea uriașă a celor de la Naturstein SRL, care prin diverși trimiși de Agenția în subordinea căreia era institutul, veneau în fiecare zi, să oprească acțiunea, pe care o inițiase, de intabulare a terenului. Pe motiv că protocolul de delimitare și vecinătate a fost semnat de o altă conducere, cei de la IPSCAIA interveneau pe diferite căi la Agenție să modifice protocolul, dar se izbeau de cerbicia lui Romulus....Era strigător la cer! De ce nu s-a făcut intabularea de atâta amar de vreme? Doar era institutul fanion în domeniu, avea specialiști, avea aparatură, chiar dacă i-au luat atribuțiile în domeniul cadastrului, aici se făceau registrele cadastrale, aici au fost făcute toate hărțile de bază ale țării... Când s-a făcut protocolul au vrut terenul din spate pentru parcare, acum voiau terenul dinspre Bulevardul Expoziției. Cu ce scop? Ce interese aveau? Nu putea înțelege atunci, deși nu era mare lucru de înțeles, terenul în zona aceea valora milioane de euro...
-Fenomenal! Au reușit să anuleze intabularea, gândi cu voce Romulus ocolind bariera de la intrarea din fața institutului.
Reușise să înscrie în Cartea funciară a Sectorului 1-adică să intabuleze terenul administrat de institut. În ultimii trei ani de directorat nimeni nu a mai întrebat de teren. A funcționat strategia pusă la cale cu bunul său coleg de breaslă, geodez, care a devenit, ziarist Dan Odagiu. Acesta a venit la institut să-i ia un interviu.
-Scrie un articol despre acapararea terenurilor din extravilanele și intravilanele localităților din întreaga țară, lasă interviul!
Ce sugerez eu poate fi o bombă de presă! insistă Romulus și s-a oferit să-i pună la dispoziție tot ce a întâlnit, în meseria lui de topograf care a măsurat la propriu mii de hectare de teren. Au stabilit titlul articolului: Au intrat hoții-n tezaur. Cu pretextul că le ia un interviu despre firma lor,Naturstein, Dan s-a prezentat cu legitimația sa de la Cotidianul, dar le-a spus că e prieten cu Romulus, și le-a dat detalii despre intenția lor de a diseca corupția din domeniul imobiliar, așa că aceștia s-au speriat pe moment și au sistat acțiunile de acaparare a terenului.
Ajuns în fața institutului, care părea pe lângă blocul construit de Naturstein, un liliputan în fața lui Gulliver, Romulus Belințan fu întâmpinat de portar, un bărbat trecut de a doua tinerețe, cam buhăit, fost milițian sau securist, angajat la vreo firmă de bodigarzi agreată de partidul în vogă. Cu vocea răgușită, de fumător înrăit, recită textul pe care-l repeta pentru toate persoanele care se postau în fața intrării:
-Aici e Centrul de cartografie Oficiile de cadastru sunt în spate, mergeți pe aleea din față și o luați la dreapta!
-Nu vreau să merg la cadastru, aștept aici niște colegi, îi răspunse politicos Romulus
Mai avea de așteptat mai bine de un sfert de ceas până la ora de întâlnire stabilită, se tot gândea precum Sfântul Augustin cum să explice persistența răului în societate și în lume. Oare îi aduce Dorin, copia celor două pagini, care au fost scrise de mentorul său, regretatul doctor inginer Jalbă Neculai, ca adeziune a breslei lor la marea Revoluție, în care și-au pus multe speranțe și care a devenit ulterior pentru foarte mulți o mare mascaradă...
Terenul institutului era un petic de pământ, dar în textul scris sub greutatea momentului, naiv și copleșit de avânt revoluționar era vorba de pământul țări întregi, leagănul civilizației acestui popor, mijloc de existență a milioanelor de țărani, batjocoriți de veacuri de o istorie nedreaptă.
Acest pământ, a fost scos la mezat odată cu adoptarea legilor de retrocedare a proprietăților care au permis hoților să intre în tezaur! Pare că auzea, de dincolo de mormânt, glasul inginerului Neculai Jalbă
Textul scris la calculatorul Cub Z l-a dus, Romulus să fie citit la televiziune unde se prezentau în zile acelea din decembrie 1989 sute de mesaje, exprima voința geodezilor de a contribui la rezolvarea problemei agrare a României, așa cum o vedeau ei atunci. Au apucat alții, buni de gură să vulgarizeze problema și așa s-au pus germenii din care a apărut Partidul Agrar.
Romulus nu reuși să răzbată prin înghesuiala haotică, zgomotoasă de la intrare dar îl recunoscu pe Ioan Grigorescu, realizatorul a sute de reportaje de televiziune Spectacolul lumii, cu care se împrietenise în tinerețe, la Școala de vară de la Vălenii de Munte Se apropie timid de marele scriitor:
-Vă mai aduceți aminte de mine?
Omul îl scană din cap până-n picioare cu ochii lui de cineast...
-Cum să te uit vecine? (La Văleni au locuit trei săptămâni la aceiași gazdă). Dacă nu eram eu să rețin autocarul rămâneai cu fata aia frumoasă din Maramureș la Mănăstirea Dealu din Târgoviște și te scopea țapinarul de tată său! zâmbi larg scriitorul. Ce te aduce aici? Vrei să simți cât de dulce e glonțul patriei?
Romulus bucuros că a găsit o soluție mai mult ca sigură să transmită mesajul din partea breslei, i-a povestit cum a terminat facultatea de geodezie, cum a ajuns cercetător la IGFCOT, pe vremea aceea toate institutele aveau denumiri lungi și erau cunoscute după inițiale-Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie Cartografie și Organizarea Teritoriului. Tatăl fetei care a ajuns o cunoscută pictoriță în Cluj Napoca era un om cum se cade, mai mare peste Casele de cultură din județ și a înțeles idila pură și nevinovată a celor doi tinerei de douăzeci de ani. Cum să-i spună cât a suferit Romulus de pe urma reumatismului contactat din pământul reavăn al pădurii din Văleni când recita stihurile scrise pe lespedea din cimitir : Aici s-au adus cu jale/ Și in tihnă se albesc/ Oasele măriei sale de Miron Paraschivesc / Astăzi una cu țărâna/ cu un vreasc îi este mâna./...
Nu l-au lăsat nici pe Ioan Grigorescu să intre în televiziune, cu toată notorietatea imensă pe care o avea. Se instalaseră deja noii cerberi...Așa că textul acela a rămas necunoscut.
Cum necunoscute au rămas multe din încercările lui Jalbă Neculai care s-a luptat pentru ideile sale până la sfârșitul vieții!
-Sunt un mare idiot, spunea adesea, dacă le bag tot ce am eu în cap, le explodează capul!
sau altă dată filozofa ironic:
- Ce nu poate să facă Dumnezeu? și tot el răspundea:
-Într-un joc de cărți Dumnezeu nu poate să facă în așa fel încât o damă să bată asul, pentru că ar strica regula jocului, de aceea s-a născut fiul omului din Maica Sfântă! Citise asta undeva pentru că citea de la tratate de matematică superioară sau filozofie, la cărți bune de beletristică.
-Ce nu face dumnezeu, zicea tot el, face diavolul, nu vedeți cum învârt damele pe degete, pe cei ce ne conduc acum?
Romulus asistase împreună cu Jalbă în Aula Academiei de Științe Agricole și Silvice-ASAS în primăvara anului 1991, cum noii înregimentați în partidele politice apărute ca ciupercile după revoluție, așa ziși specialiști, printre care recunoscu un doctor inginer, șoarece de bibliotecă, de la compartimentul de organizare a teritoriului agricol, de data aceasta ecologist, adică ajuns deputat din partea Partidului Ecologist, susțineau sus și tare că în Legea 18 trebuie introdusă finalizarea cadastrului în nouăzeci de zile...
-Ăsta care n-a făcut nici o zi teren și cred că nu înțelege nici definiția cadastrului, pe care o recita papagalicește. Îl știu bine, am scris un articol împreună cu dânsul, i-a spus atunci, Romulus lui Neculai Jalbă.
-Habar nu au! , a continuat Romulus, fără cadastru nu știu cât teren au de împărțit...
-Ai dreptate, zise Jalbă, au uitat cum era în comunism, cum într-un magazin nu se știe câte kilograme de carne au băgat, iar afară nu se știe cât de mare e coada! Și-a băgat dracu coada în raționamentul lor!
Așezat ca pe o strapontină pe marginea fundației fațadei clădirii, acolo unde fumătorii se ascundeau de ochii vigilenți ai directoarei actuale, toropit de căldura din ziua aceea din mijloc de iulie, Romulus, adus de spate și ușor îmbătrânit, a ațipit pentru o clipă sau a visat, pentru că i s-a părut ca aude un glas cunoscut:
-Au trecut mai bine de treizeci de ani, iar cadastru, adică inventarierea terenurilor agricole, silvice și de orice natură practic nici n-a început, iar tu vrei să realizezi o realitate virtuală, hărți digitale, monografii cartografice, informații referite spațial...
Cei doi amici, colegii lui de la Cercetare pensionarii Vasile Naru și Dorin Aron se apropiau tiptil ca niște copii care se joacă de-a v-ați-ascunselea...
-Ce faci mă, ai adormit?!

[Vasilisia Lazăr]

Da, pare interesant și e și bine scris, dar există mai multe erori:

În primul rând, linia de dialog e mai mare decât liniuța de unire, aceasta este și se poate obține în word dacă tastăm concomitent tasta Ctrl și apoi tasta Minus (–). În plus, linia de dialog nu se lipește niciodată de cuvânt, se lasă blanc după aceasta.

Pe urmă, aveți mari probleme cu virgula. Unele le-am scos mai jos, dar sunt cu mult mai multe. Dar, de departe, cea mai gravă dintre ele e virgula pusă între subiect și predicat. Vă rog să citiți cu atenție acest material: Folosirea virgulei

O să evidențiez mai jos câteva dintre erorile constatate:

etaje...Prin

Romulus....Era

cerberi...Așa

Punctele de suspensie sunt întotdeauna trei și ele nu unesc niciodată două cuvinte. Ele preced sau succed un cuvânt. Și niciodată nu plutesc între cuvinte. Deci corect era: etaje... Prin

Reușise să înscrie în Cartea funciară a Sectorului 1-adică să intabuleze terenul administrat de institut.

Aici, în locul acelei liniuțe trebuie virgulă. Dacă voiați să aduceți o explicație, trebuia linia mare care nu se lipește de cuvânt.

Aici e Centrul de cartografie Oficiile de cadastru sunt în spate - trebuie obligatoriu virgulă după cartografie. Și e bine ca numele unor instituții să fie puse între ghilimele.

Oare îi aduce Dorin, copia celor două pagini - aici virgula aceea nu trebuie. Sau încadrați pe „Dorin” între virgule.

aceiași curte

aceiași gazdă

Corect este aceeași. Și curte și gazdă sunt la feminin.

firma lor,Naturstein - după „lor” trebuie pauză.

Acest pământ, a fost scos la mezat - nu are ce căuta virgula între subiect și predicat.

i-a spus atunci, Romulus lui Neculai - aici, dacă nu puneți virgulă și după „spus”, avem din nou virgulă între subiect și predicat.

era vorba de pământul țări întregi - țării

era un om cum se cade - cumsecade

așa ziși - așa-ziși (cu cratimă)

Habar nu au! , - nu se pune virgulă după semnul exclamării.

de-a v-ați-ascunselea... - de-a v-ați ascunselea

Și mai sunt...

[IOAN stoian]

Mulțumesc! Am să fiu mai atent când copiez textul din caiet.,,

[Grig Salvan]

Dincolo de greșelile de typo și de ortografie din text, evidențiate de Vasilisia cu scrupulozitatea care o caracterizează, stăpânirea narațiunii e evidentă, arta dialogului la fel, conținutul cu referințe realiste la viața postdecembristă a societății noastre e interesant, relevant și  spumos. Cred că va fi, la final, un roman viguros.

P.S. Mai nou lumea scrie textele direct pe device-ul folosit în mod obișnuit, eu scriu de mult direct pe calculator, nu am mai folosit o foaie de hârtie ori un caiet de multă vreme, asta apropo de copiat de pe una pe alta. Pe calculator pe Word există un autocorector care te poate scuti din mers de anumite greșeli de scriere.

[IOAN stoian]

Vă mulțumesc pentru încrederea, pe care mi-o acordați, stimate domn Grig Salvan! Eu cred ca și domnia voastră, că dacă îmi ajută bunul Dumnezeu să-l finalizez, în  romanul acesta se pot regăsi toți cei care au fost catalogați de o activistă școlită la Ștefan Gheorghiu, muncitorii intelectuali-adică toți inginerii  din fabrici, uzine, institute de cercetare etc. (căsătorită cu un inginer , ea se considera intelectuală sadea, pe când el  muncitor intelectual o cam desconsidera!-Dânsa a publicat și un studiu pe tema asta, apreciat de activiștii intelectuali sadea...)

-        Romanul va urmări destinele unor oameni înainte și după evenimentele din  decembrie 1989 și destinul unui Institut, ca sumă a destinelor  celor care îl definesc. Cum se intercondiționează reciproc? 

            Desigur, doamna Vasilisia Lazăr are dreptate-responsabilitatea unui autor este imensă, mai ales când lucrarea sa este destinată publicului. 

Nu vreau să mă justific în nici un fel! Am greșit când am postat acest fragment, desigur. Trebuie să fac totuși unele precizări:

1,Mi-a fost rușine când am citit observațiile doamnei Vaislisia Lazăr și m-am grăbit să răspund ca un școlar. Nu am mințit 

când am îngânat acea scuză puerilă că am copiat din caiet fragmentul. Așa a fost! Am scris romanul pe mai multe caiete in diverse perioade de timp. Unele caiete le-am pierdut, așa că acum trebuie să reconstitui precum  Mihail Bulgakov -Maestrul și Margareta.

2.Scriu foarte greu, acum când văd cu un singur ochi, pentru că ochiul stâng e obturat de o cataractă încă neoperată (la ochiul drept m-am operat!), la care se adaugă o poziție incomodă -scriu culcat pe-o parte. rezemat de mâna stângă, atingând cu  degetul arătător din mâna dreaptă tastatura laptopului meu. Sper să scap cât mai curând de aceste neplăceri

3.E tot atât de adevărat că mai există încă o cauză, lacunele pe care poate/sigur  le are un inginer, care s-a îndepărtat de scris și de  citit literatură, pe care a iubit-o,  atât de mult în prima tinerețe și ar vrea să se întoarcă  la ea acum la bătrânețe.

[Grig Salvan]

Cu siguranță va fi un roman demn de interes, atât pentru scriitura în sine care place, cât mai ales pentru tema abordată, lumea noastră „post-revoluționară” (am scris între ghilmele pentru că eu nu cred în gogorița cu așa-zisa „revoluție”, ca om cu studii în domeniul științelor social-politice știu foarte bine ce înseamnă o adevărată revoluție iar evenimentele din decembrie 89 nu se încadrează nici pe departe în concept, aș zice mai degrabă dimpotrivă, „contrarevoluție”). Am asistat cu stupoare, dar și cu multă luciditate, la tot ceea ce s-a întâmplat în decembrie 89 și ulterior „până în zilele noastre” și de multe ori mă tenta să scriu sub o formă literară despre aceste „fenomene social-politice”, fie sub forma unor proze scurte, fie chiar a unui roman mai extins, dar proiectul l-am amânat mereu. Poate acum am primit un nou impuls de a aborda astfel de teme. :) 

În altă ordine de idei, regret nespus dificultățile întâmpinate cu scrisul, nici eu nu mai sunt tânăr și întîmpin tot mai multe astfel de „neputințe” și înțeleg situația celui ce scrie din pasiune, dar cu dificultăți de ordin fizic. O duminică frumosă!IOAN stoian a spus :

Vă mulțumesc pentru încrederea, pe care mi-o acordați, stimate domn Grig Salvan! Eu cred ca și domnia voastră, că dacă îmi ajută bunul Dumnezeu să-l finalizez, în  romanul acesta se pot regăsi toți cei care au fost catalogați de o activistă școlită la Ștefan Gheorghiu, muncitorii intelectuali-adică toți inginerii  din fabrici, uzine, institute de cercetare etc. (căsătorită cu un inginer , ea se considera intelectuală sadea, pe când el  muncitor intelectual o cam desconsidera!-Dânsa a publicat și un studiu pe tema asta, apreciat de activiștii intelectuali sadea...)

-        Romanul va urmări destinele unor oameni înainte și după evenimentele din  decembrie 1989 și destinul unui Institut, ca sumă a destinelor  celor care îl definesc. Cum se intercondiționează reciproc? 

            Desigur, doamna Vasilisia Lazăr are dreptate-responsabilitatea unui autor este imensă, mai ales când lucrarea sa este destinată publicului. 

Nu vreau să mă justific în nici un fel! Am greșit când am postat acest fragment, desigur. Trebuie să fac totuși unele precizări:

1,Mi-a fost rușine când am citit observațiile doamnei Vaislisia Lazăr și m-am grăbit să răspund ca un școlar. Nu am mințit 

când am îngânat acea scuză puerilă că am copiat din caiet fragmentul. Așa a fost! Am scris romanul pe mai multe caiete in diverse perioade de timp. Unele caiete le-am pierdut, așa că acum trebuie să reconstitui precum  Mihail Bulgakov -Maestrul și Margareta.

2.Scriu foarte greu, acum când văd cu un singur ochi, pentru că ochiul stâng e obturat de o cataractă încă neoperată (la ochiul drept m-am operat!), la care se adaugă o poziție incomodă -scriu culcat pe-o parte. rezemat de mâna stângă, atingând cu  degetul arătător din mâna dreaptă tastatura laptopului meu. Sper să scap cât mai curând de aceste neplăceri

3.E tot atât de adevărat că mai există încă o cauză, lacunele pe care poate/sigur  le are un inginer, care s-a îndepărtat de scris și de  citit literatură, pe care a iubit-o,  atât de mult în prima tinerețe și ar vrea să se întoarcă  la ea acum la bătrânețe.

[Amanda Spulber]

Pare a fi un roman interesant. Sunt întâmplări care nu ar trebui uitate. Mai ales, dacă le cunoașteți din sursă directă e bine să fie consemnate. Eu am remarcat Alvin Toffler scris greșit drept Alvin Toflei. Va fi nevoie de corectură înainte de publicare, dar cred că merită să perseverați atunci când vă va permite starea de sănătate. Sau dacă v-ar putea ajuta cineva cu dactilografierea și mai bine.