Dragii noştri membri,

 

          Deoarece toate cele trei volume antologice apărute sub egida site-ului literar-artistic „Însemne culturale” – Autograf pentru m(â)ine (2013), Atlasul cu diezi (2017) și Ecouri din viitor (2021) au fost, considerăm noi, o mare bucurie pentru autorii antologaţi, dar şi pentru cititori, ne-am gândit că a sosit momentul să repetăm, având un plus de experienţă, evenimentul. Cârcotaşi sau nu, mulţi nu văd rostul antologiilor, argumentând că te pierzi în anonimat printre alte zeci de autori. Aşa o fi. Dar să privim şi partea plină a paharului – un cititor sau un critic, citind o astfel de antologie, te poate remarca şi-apoi să-ţi caute întreaga operă...

          De la început, precizăm că site-ul nostru nu editează această carte în scop lucrativ, deci nu pentru a câștiga bani, ci pentru a lăsa literaturii și cititorilor ceva de calitate, ceva care să merite, ceva memorabil. Ca de fiecare dată, cel puțin 10 exemplare vor merge pe la biblioteci județene.

          Precizăm că și acest al patrulea volum antologic pe care dorim să-l edităm se dorește a fi o antologie, și nu un volum colectiv. Este o mare diferență între cele două. O antologie (numită atât de ușor astfel de unii coordonatori!) presupune o selecţie riguroasă, deci un standard de calitate a textelor, atât în ceea ce privește conținutul lor, cât și forma, motiv pentru care acestea vor fi selectate la sânge, dar și corectate. Un volum colectiv, însă, reprezintă o adunătură de texte și atât, neluându-se în calcul calitatea lor, fiind tipărite așa cum sunt trimise de autori, fără intervenția unui corector sau a vreunei alte persoane avizate. Așadar va fi o ANTOLOGIE, o carte adevărată și nu una care să îngroașe stiva de maculatură existentă deja.

          

          – doritorii pot participa la ambele secţiuni (poezie și proză), dar nu cu mai mult de 20 titluri care, în total, să nu depăşească 12 pagini A4;

          – în antologie, vor fi incluși doar membrii site-ului, astfel că cei care nu sunt membri, dar vor să fie incluşi, trebuie mai întâi să-şi facă un cont AICI;

          – pentru a se identifica cu site-ul, cerem ca, până la data limită a trimiterii materialului (30 noiembrie 2023), toți autorii care doresc să fie antologați să aibă postate, pe site, cel puţin douăzeci de poezii (poeţii), iar prozatorii, cel puţin cinci texte (povestiri, fragmente de roman etc.); această condiție nu este valabilă și pentru autorii care au avut deja o activitate pe site, autori care au deja postate un anumit număr de texte. Textele postate pot fi/sau nu pot fi dintre cele care vor fi trimise spre publicare în Antologie; 

          – nu există temă prestabilită;

          – poeţii sunt rugaţi să trimită douăzeci de poezii, din care administratorii, după selecție, pot elimina o parte (dacă se impune), iar prozele care nu vor primi măcar media 7,50 vor fi respinse;

          – dacă materialul trimis, în totalitatea lui, este sub standardele cerute de noi, ori dacă va conține greșeli de ortografie sau multiple greșeli de redactare, acesta va fi refuzat;

          – textele vor fi trimise în format Word, Times New Roman, font 12, la un rând, titlurile bolduite, obligatoriu cu diacriticepână la data de 30 noiembrie 2023; am cerut acest lucru de fiecare dată, și la textele pentru concurs, dar și la celelalte antologii, și foarte mulți autori nu au respectat condiția;

          – cerem ca materialul trimis să nu se mai regăsească în alte antologii, dar are voie să se regăsească în volumele de autor, în reviste tipărite sau publicații online;

          – textele vor fi corectate/redactate cu mare atenție;

          – autorii antologați vor avea obligația de a achiziționa, contracost, cel puțin două exemplare din această antologie, deoarece site-ul nostru nu dispune de nici un fel de finanțare externă, toate cheltuielile aferente făcându-se cu aportul financiar exclusiv al câtorva inimoși, inclusiv costurile pe care le implică organizarea concursurilor (următorul concurs va fi după apariția antologiei);

          – deocamdată, neștiind câți autori vor participa, nu putem stabili un preț estimativ pe exemplarul de carte, dar, după cum am precizat, nu se urmărește vreun câștig material, cu toate că munca pe care o implică un astfel de proiect este una semnifcativă. Acest lucru poate fi certificat de către autorii antologați în celelalte volume, pe care, la vremea aceea, nu i-am obligat să cumpere nici măcar un singur exemplar (o decizie care, la vremea aceea, nu a fost corectă!), iar cei care au cumpărat au plătit pe exemplar cu foarte puțin în plus față de suma cheltuită cu editarea acestuia; în momentul în care vom ști exact câți autori vor fi selectați să participe, atunci vom putea face și o estimare a prețului pe exemplar; 

          – titlul antologiei, coperta și editura vor fi stabilite pe parcurs;

          – pe lângă materialul trimis, aşteptăm o fotografie de profil cu rezoluţie bună, datele de contact (adresă poștală, telefon, e-mail) şi o scurtă biobibliografie (vă vom prezenta mai jos un model de CV). Nu trimiteți CV-uri lungi care vă vor mânca din spațiul rezervat, riscând să ocupe mai mult CV-ul decât textele publicate!

          – prezentarea autorilor în carte va fi făcută în ordine alfabetică;

          – antologia printată va fi în format B5 (176 mm x 250 mm), așa cum au fost editate și Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI,  Atlasul cu diezi – 2017 AICI

sau Ecouri din viitor – 2021 AICI;

          – aşteptăm materialele Domniilor-voastre la adresa de email: vasilisia1964@yahoo.com

 

          De preferat ar fi să nu aşteptaţi termenul limită pentru a trimite materialul, fiindcă există mai multe inconveniente: o proză s-ar putea să nu primească media 7,50 şi astfel ea să nu fie cuprinsă în antologie. Știind asta din timp, veţi putea trimite alta. Sau dacă, în ultimul ceas, va fi o avalanşă de material, el va fi corectat/redactat cu întârziere, iar administraţiei îi va fi greu să voteze într-un timp rezonabil şi, astfel, se va prelungi concretizarea dragului nostru proiect. 

          Pentru CV-ul literar, oferim o schemă, mai jos, cu ceea ce ar fi indicat să cuprindă: 

          Nume:

          Nume de autor: dacă e cazul

          Data naşterii:

          Locul naşterii:

          Domiciliul actual: dacă e cazul

          Debut literar în reviste şi publicaţii printate (cu ISSN):

          Cărţi publicate (cu ISBN):

          Prezenţe în antologii (cu ISBN):

          Premii literare/artistice:

          Colaborări la reviste şi publicaţii printate (cu ISSN):

          Recenzii şi articole semnate de:

 

          Să fie într-un ceas bun!

           Vă așteptăm cu drag!

                                                                            ADMINISTRAȚIA:

                                                                              - Vasilisia Lazăr

                                                                                  - Sofia Sincă

                                                                                  - Augusta Costin (Chris)

                                                                                  - Mihaela Popa                                        

                                                                                  - Gabriela Raucă

                                                                                  - Petruț Dan

                                                                                  - Alexandru Bolache

                                                                                  - Mihai Katin

                                                                                  - Grig Salvan

Vizualizări: 981

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mult succes!

Felicitări, „Însemne culturale”! Mult succes!

O inițiativă minunată, succes celor care doresc să ia parte!

Mult succes!

Mulțumesc din suflet! O norocoasă să aflu de noua antologie! 

Mulțumesc, Lisia. Încerc să mă adun și eu și să particip.  O să mă gândesc și la un titlu ca să avem de unde alege. De moment mă mișc un pic mai încet. E prima zi când am deschis calculatorul după ceva timp de absență. Încă mă simt amețită cu toate tratamentele pe care le fac .

Felicitări organizatorilor și mult succes participanților.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog între lanțurile mele ca o împletire de cuvinte a lui Nuta Craciun
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din accidentele altui secol a utilizatorului petrut dan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Dacu commented on Ada Nemescu's status
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Frigul este gri a lui Mihai Katin
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dacu
cu 17 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 18 ore în urmă
Dacu a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 18 ore în urmă
Lui Dacu i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 20 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 20 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 20 ore în urmă
Dacu commented on Ada Nemescu's status
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor