Improvement

[Corneliu Ion]

Pe vremea când lucram într-un departament al unei corporații multinațională, fiecare dintre noi avea obligația să prezinte vinerea managerului său lista cu minim trei-patru idei care ar fi condus la îmbunătățirea performanței locului de muncă în care își desfășura activitatea și, implicit, a departamentului din care făcea parte. Inițial, noi românii, foloseam pauza de masă mai mult pentru odihna activă: mâncam repede, cel mult zece minute, fumam repede câte o țigară și în cel mult un sfert de oră dădeam drumul sportului „de masă”: tablele.

Improvementul era unul dintre principalele criterii care se luau în considerare la negocierea contractului individual de muncă.

Cu timpul s-a impus ca în pauza de masă să se mănânce cel mult un sfert de oră, iar în restul timpului de pauză să stăm pe scaun, cu ochii închiși și să ne gândim cum am putea ajuta compania să prospere cu ajutorul ideilor noastre.

„Colegii mai mari” mâncau toți la cantină și în 10-15 minute erau înapoi, în birou. Puneau capul pe birou, sau pur și simplu, răsturnați cu capul pe spate în scaun, „gândeau intens”, nu înainte însă de a ne reaminti nouă, „colegii mai mici”: improvement, improvement!

Dar, mă rog, altceva voiam să spun.

La o agapă, președintele societății, om cu studii universitare făcute în Japonia, ne povestea plin de nostalgie, nouă, tinerilor – ehe, pe vremea aceea eram și eu tânăr, plin de visuri – din vremea studenției domniei sale.

Din una în alta, ne întreabă:

- Care credeți că era principala noastră sarcină în primii ani de studenție?

Noi, frații mai mici și mai neștiutori, care mai de care mai mieros și mai grăbit să fie remarcat de președinte: „să învățați cât mai mult, să aprofundați cât mai multe domenii, să gândiți cum implementați civilizația lor în țara dumneavoastră, să...”

- Da de unde! Nu! Sarcina noastră principală era să copiem tehnologia japoneză, ca să o ducem la noi în țară! Când nu prea era ce să copiem, aveam mai mult timp de învățat!

Mai întâi s-a lăsat o tăcere mormântală, apoi un fel de murmur prelung a străbătut mesele, de la un capăt, la celălalt.

- Ăă, păi, vă dădeau voie japonezii să faceți așa ceva? Și cum scoteați din Japonia documentele și planurile tehnice copiate?

- Asta nu era problema noastră! Colegii din ultimii ani se ocupau special, scosul documentelor era treaba lor. Noi, cei din primii ani de studenție, trebuia să avem ce să le dăm, iar sarcina lor era să ducă acasă ce le dădeam noi!

Mereu m-am gândit la acest episod și i-am comparat pe „colegii mai mari”, cu noi, românii. Mi-am format o opinie și nu ezit să afirm că noi, românii, crescusem cu alte principii morale. Vremelnicii noștri colegi de muncă fuseseră crescuți cu picioarele pe lutul acesta, care suportă cu stoicism orice.

Evident, altă națiune!

[Grig Salvan]

Interesantă experiența contactului dinte civilizații și a cerințelor de tip corporatist. Și într-un stil plăcut relatată.

[Corneliu Ion]

Vă mulțumesc frumos pentru lectură și apreciere.

Grig Salvan a spus :

Interesantă experiența contactului dinte civilizații și a cerințelor de tip corporatist. Și într-un stil plăcut relatată.

[Vasilisia Lazăr]

Da, foarte interesant textul și foarte bine scris. Și m-a lăsat așa... pe gânduri...

[Corneliu Ion]

Vă mulțumesc frumos! Sărut mâna!

Vasilisia Lazăr a spus :

Da, foarte interesant textul și foarte bine scris. Și m-a lăsat așa... pe gânduri...

[Amanda Spulber]

Interesant. Interesantă nonșalanța cu care vorbea. Totuși, îmi amintesc că cineva spunea că am avut și noi spioni și contraspioni, rețea care, din păcate a fost distrusă. Nu știu dacă e adevărat sau nu, deși mi s-a părut plauzibil.

[Corneliu Ion]

Mulțumesc frumos pentru popas și amabilitate! 
Fiind vorba de o „petrecere colegială” în care „licorile dezlegătoare de limbă” curgeau din belșug, orice variantă era posibilă. Totuși, erau indicii serioase că președintele era nostalgic când povestea. Și când mă gândesc că orice stat independent are un sistem imunitar propriu serios (informații și contrainformații), cu atât mai mult cred că vorbea sincer. Bine, noi, ca stat, nu mai suntem în situația aceasta.

Amanda Spulber a spus :

Interesant. Interesantă nonșalanța cu care vorbea. Totuși, îmi amintesc că cineva spunea că am avut și noi spioni și contraspioni, rețea care, din păcate a fost distrusă. Nu știu dacă e adevărat sau nu, deși mi s-a părut plauzibil.

[Amanda Spulber]

Bine spus sistem imunitar!

[Mihai Katin]

interesanta  aceasta   istorisire  a acelor  vremuri  si  dsa ,uneori   ma  intreb  ce  diferenta  este  intre stoicismul   de  atunci  si   cel  de acum ,sau   acum mai  este ? daca da,unde?

cu  pretuire!

[Corneliu Ion]

Vă mulțumesc frumos pentru lectură și comentariu. 

Ați punctat perfect, stoicismul acesta al nostru, al românilor, a rămas o caracteristică „specială” și perpetuă în viața majorității tăcute a cetățenilor. Doar cauzele care l-au generat și întreținut s-au schimbat fundamental. Din păcate, există și cazuri în care stoicismul unora s-a metamorfozat într-o agresivitate extremă și un cinism fără margini, atunci când la mijloc se află vreun interes personal. „Interesul național”, cum clama cinic un personaj important ai zilelor noastre.

Această realitate vreau eu să o evidențiez și dacă se poate, să rămână cumva în memoria colectivă. Pentru că văd că mai toată „lumea” se înghesuie să descrie fluviile de lapte și miere care curg astăzi peste tot locul.

Mihai Katin a spus :

interesanta  aceasta   istorisire  a acelor  vremuri  si  dsa ,uneori   ma  intreb  ce  diferenta  este  intre stoicismul   de  atunci  si   cel  de acum ,sau   acum mai  este ? daca da,unde?

cu  pretuire!

[ELENA AGIU-NEACSU]

Am citit cu plăcere această relatare foarte bine descrisă. Felicitări! 

[Corneliu Ion]

Vă mulțumesc frumos pentru popas!

ELENA AGIU-NEACSU a spus :

Am citit cu plăcere această relatare foarte bine descrisă. Felicitări!