Ajung de departe-amintiri încărcate

cu sete de oaze, pierdute-n deșert,   

cu doruri crescând din vrăjite păcate,

venite spre seară pe gândul inert.

Dar gândul pornește pe aripi albastre,

se duce spre zări, prin vrăjit asfințit, 

dispare în noapte, gonind printre astre,

ajunge pe dune-n deșert adormit.

Și trece prin focuri, la margini de ape,

cu dulci amintiri care poartă povești                                                  

cu hoți de cadâne ce vin să-și adape

cămilele suple și cai arăbești.

 

Te văd ferecată cu lanțuri de-aramă,

la marginea oazei te zbați în dureri,  

iar plânsetul tău de acolo mă cheamă

cu glas rătăcit și cu ochi adulteri.

În lanțuri de-argint, sub ploaia de stele,

te văd între focuri cum tristă privești,

iar ochii-ți, trecând printre zalele grele,

în noapte revarsă lumini nefirești.

În lanțuri de aur te văd ferecată,

arunci înspre mine dorințe-n delir,

iar inima-mi frântă începe să bată

pe ritmuri celeste de sfânt elixir.

 

Să vin mai degrabă, o mult prea dorită

cadână regească a gândului meu,

căci lanțul de-aramă mă duce-n ispită,

aș vrea să îl frâng cu putere de zeu.

Și lanțul de-argint peste dună mă cheamă

cu doruri pierdute cândva în deșert,

întoarse să-mi spulbere ultima teamă

când eu lângă oaza vrăjită te-aștept.

Degrabă să vin, ca din lanțul de aur

cunună regească pe cap să-ți croiesc,

puterea-mi din gânduri devine un faur

ce-n taină îți caută chipul domnesc.

 

Cu tine în brațe, să merg către casă,

pe aripi de înger în zbor să te duc,

să stăm lângă sobă în noaptea geroasă

și visul să-l cernem pe gândul năuc.

 

NOTĂ: Dunyazada era o prințesă arabă,

soră a vestitei Șeherezada, povestitoarea

celor „O mie și una de nopți”. În acest poem,

Dunyazada este neuitata prințesă arabă

a sufletului meu.

Vizualizări: 79

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Martie 26, 2023 la 8:57am

Mulțumesc Dorina Pop, gânduri alese din partea mea!

Comentariu publicat de Pop Dorina pe Martie 26, 2023 la 8:01am

Un semn de plăcută lectură.

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Martie 26, 2023 la 5:23am

Dragă prietenă Floare, mulțumiri alese din partea mea pentru aprecierea versurilor din acest poem, în care sunt transpuse idilic și, în același timp, metaforic crâmpeie din viața și trăirile mele la marginea tărâmului deșertic al Saharei !

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Martie 25, 2023 la 1:45pm

Stimată prietenă și colegă de condei Manuela Munteanu, mulțumiri alese pentru popasul în lumea versurilor mele despre prințesa Dunyazada - amestec de poveste și amintiri personale din lumea arabă a anilor 1980-1990, cu mirajul  oazelor și dunelor din deșertul saharian, cu hoții de cai și de cămile, cu prințese și cadâne de neuitat, care mi-au trecut prin viață și prin suflet. Onorat de acest comentariu frumos, pe care l-am citit cu sufletul la gură, pentru că sufletul meu este o poartă deschisă mereu pentru frumos și împăcare!

Comentariu publicat de Manuela Munteanu pe Martie 25, 2023 la 12:42pm

Cât de frumos! Oscilez între admirația pentru vers și cea pentru ,,neuitarea" sufletului dumneavoastră,  dar revin la vers. Este o versiune poetică (cea a mirajului gândului și spațiului imagistic), cu care m-ați obișnuit demult, dar este o atât de mare muzicalitate în conceperea versului și-n dimensiunea semantică, încât vrăjiți de fiecare dată. Felicitări!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog (De ce?) a lui BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ce?) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
ovidiu a postat o discuţie
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog (De ce?) a lui BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Se aprind visele-n taină... a lui Denisa Curea-Popa
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Se aprind visele-n taină... a lui Denisa Curea-Popa
cu 13 ore în urmă
Lui Ludușan Ana i-a plăcut discuţia Noaptea, potopul… a lui Ion Lazăr da Coza
cu 15 ore în urmă
Ludușan Ana a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cum sună o vioară ca o orchestră a utilizatorului Ludușan Ana
cu 15 ore în urmă
Ludușan Ana a postat o discuţie
cu 16 ore în urmă
Ludușan Ana şi-a actualizat profilul
cu 16 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parcul regăsit a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Denisa Curea-Popa
cu 20 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dacă tu... a utilizatorului Glodeanu Ramona-Elena
cu 21 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tăceri a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog caut să aflu a lui Tudor Cicu
cu 21 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caut să aflu a utilizatorului Tudor Cicu
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate - la început n-a fost cuvântul a lui Mihaela Popa
cu 21 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate - la început n-a fost cuvântul a utilizatorului Mihaela Popa
cu 21 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate - la început n-a fost cuvântul a utilizatorului Mihaela Popa
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor