Timpul prin timp se întoarce-napoi

[Corneliu Neagu]

Spre seară m-ajunge un gând călător,

iar timpul prin timp se întoarce-napoi,

copilul din mine mă prinde din zbor,

pe aripi de vis să plutim amândoi.

În tolbă aduce povești minunate,

cu straie purtate cândva în trecut,

în lada de zestre a minții păstrate,

închisă ermetic c-un dor convolut.

 

Tărâmuri pierdute revin în tăcere

cu dulci amintiri desfăcute ad-hoc,

din traista țesută în ierni austere

cu jarul rămas pe tăciunii din foc.

Mă văd alergând pe pășuni nesfârșite

prin iarba crescută cu firul mănos,

picioarele goale, cu rouă stropite,

întorc, peste vreme, poteca pe dos.

 

Ajung lângă râul cu unde rebele,

jucând grațios peste pietre-argintii,

pe bolta senină tu treci printre stele,

m-așez lângă mal așteptând să revii.

Dar gândul se rupe în umbrele sure

ajunse din sobă pe albul tavan,

ca-n jocul bizar de pe cer să te fure,

când treci printre astre în mitic rădvan.

 

 

 

 

 

 

 

[Corneliu Neagu]

Mihaela Popa, mulțumesc!

[Mihaela Popa]

frumos!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri sincere, stimată doamnă Ana Câmpenu, pentru lectura versuirilor și aprecierile scrise în comentariu! Onorat!