La 31 august, celebrăm Ziua Limbii Române. Așadar, avem o sărbătoare. Ce facem cu ea? Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Române trebuie să fie marcată de autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentantele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific. Guvernul și autoritățile administrației centrale și locale vor lua măsurile ce se impun pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile legii, să se intoneze imnul național și să se folosească sigiliile cu stema țării de către autoritățile și instituțiile publice. Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor… Aceasta este la nivel legislativ și ideatic. Practic? Tare mi-e teamă că „frigem mititei pe orice Golgotă” (închinăciune amară ție, Octavian Paler!). Hai, pentru câteva minute, să renunțăm la a ne ascunde în mulțime și la a da vina pe societate și să ne întrebăm sincer: „Ce facem noi, ca cetățeni ai Patriei Limbii Române, oriunde ne-am afla, în această sfântă zi de 31 august?” Unii mi-ar răspunde, răstit, cu o altă întrebare: „Chiar e nevoie de o astfel de sărbătorire!?” Și-n snobismul lor gregar, în mânia lor cosmopolită, fără să se informeze, aruncă furioși, ca pe o certitudine, ca pe o axiomă faptul că în nicio țară din UE nu există o astfel de sărbătoare. Păcătuiesc la rându-mi, fără să mă documentez din lipsă de timp, și afirm cu tărie că nu mongolii, aborigenii, boșimanii, cu atât mai puțin patagonezii au inventat sintagma frangleza. Mi-e de-ajuns să știu că francezii au impus această expresie și să bănuiesc faptul că au în calendarul lor național Ziua Limbii Franceze, iar dacă nu au o așa sărbătoare, e și mai bine – înseamnă că-și celebrează limba în fiecare zi.

          Sincer, ca slujitor modest al limbii române, la un prim impuls, declarându-mă totuși un naționalist luminat, făcând o analogie păgână cu chelnerii care, muncind zilnic în restaurant, după noaptea epuizantă de Revelion, se adună, culmea, tot într-un restaurant, pentru a face revelionul lor, aș răspunde că nu-i necesară o astfel de sărbătoare. Cât de egoiști am fi să nu ne bucurăm de o asemenea festivitate ce ne dă prilejul de a evoca înaintași de geniu cum ar fi un Hașdeu, Alecsandri, Eminescu, Slavici, Creangă, Nichita, de a trage concluzii, de a face planuri de viitor pentru a ne păstra cât mai curată limba. Am mai spus-o și cu alte prilejuri, limba e un sistem viu, cuvinte se nasc și mor, dar chiar trebuie să acceptăm barbarisme (cuvinte împrumutate dintr-o limbă străină fără a fi necesare), „englezoaisme”, „romfranglezisme” fără nicio noimă? Cum ziceam, ca truditor insignifiant al limbii române (dar nici Himalaya nu-i alcătuită dintr-un monolit!), pentru mine, zilnic, aceasta e crucea de lumină pe care o port. Firește, mă mai împiedic, mai găsesc un Simon să mă ajute, dar cânte cocoșul de trei miliarde de ori eu nu mă voi dezice de limba mea!

Vizualizări: 145

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

:(((((((

nimic! chiar nimic nu facem! pe langa teritoriu, prin limba ne identificam ca natie, si, oriunde am fi, atunci cand ne auzim limba proprie, ne auzim tara, ne simtim originea!

Respect și admirație pentru gândurile alese.

ma bucura mult sa stiu  ca vorbim o  limba  mereu  tanara   prin puterea  ei   extraordinara de asimilare,o  limba   cu  o zestre  extraordinara  din  nestematele  numite regionalisme,o  limba  cu  adevarat  crestina  prin   atat de multi  duhovnici  si  sfinti  ce  au  purtat-o  in graiul  lor, o  limba  improscata cu noroi ,mutilata,vorbita stramb  si  peltic,defaimata si injurata cu  injuraturi  si  cuvinte atat de urate   pe care  ea le lasa  sa coboare in adancimile  timpului,este  o  limba  dincolo de vremuri  si  de vremuirile  omenesti, poate putin isi dau  seama dar  ni s-a  dat  de la Dumnezeu  ca un dar   si  ca  o lumina  pentru   a fi calauza sufletului romanesc !

Cum ar putea fi altfel, decât să subscriu ideilor pe cât de generoase, tot pe atât de realiste ale scriitorului Ion Lazăr da Coza?

Da, și eu consider că ziua limbii române este (sau ar trebui să fie) în fiecare zi, fără să facem din acest lucru o paradă festivistă. Dacă tot vrem să sărbătorim ceva la nivel național, ar trebui să sărbătorim zilele de naștere ale marilor noștri oameni de cultură patrioți, că slavă Domnului, avem destui!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Maria Mitea

Va veni seara, și curând

                                   voi fi din nou singură în întuneric,din nou singură în…Vezi mai mult
cu 35 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cuvinte nespuse a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"tristețea  târăște  secundele timpuluicerul îmi coboară pe geneși cerșește…"
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mesteacănul a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Noaptea întreagă-n ziduri a săpat,Și-n pieptul meu, cu gheare de mesteacăn,Iar dimineața,…"
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecou în doi a utilizatorului Ada77
"este un poem al hazardului din care se construiesc  iubirile,bucuriile,speranța și …"
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Am uitat să fim, mă trec fiori,De am ajuns pământ de flori,momentele  de  Dar…"
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe când inimile erau încăpătoare a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Emoționant !"
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Pe când inimile erau încăpătoare a lui Elena Victoria Glodean
cu 7 ore în urmă
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Gabriela Raucă
cu 11 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flacăra Iubirii a utilizatorului Dacu
"Bună dimineața tuturor,        Chiar aseară, la vreun sfert de oră după a mea…"
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vecinătate a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Lupta continua cu proprii demoni. Mi-a placut in mod deosebit aceasta imagine: Trage din țigară cu…"
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Vecinătate a lui Ana-Maria Butuza
cu 14 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Realități a utilizatorului C.Titi Nechita
"In orice exista ceva bun, dar, mai ales, exista speranta! Citit cu placere, "
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Realități a lui C.Titi Nechita
cu 14 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Copacul cu rădăcini extraterestre a utilizatorului Costel Zăgan
"amuzant! :)"
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Copacul cu rădăcini extraterestre a lui Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apusul de neoprit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc, domnule Bolache, pentru vizită!"
ieri
Postare de log efectuată de Dacu

Flacăra Iubirii

Se așterne-ncet uitarea,În al meu Suflet cernit!Azi îmi e mai bună stareaȘi mă simt mai…Vezi mai mult
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gândind la Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
"Frumos omagiu, citit cu placere!"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Gândind la Eminescu a lui C.Titi Nechita
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărită stea a utilizatorului Răduță If. Toader
"Foarte frumos omagiu!"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor