NIMENI NU DANSEAZĂ ROCK AND ROLL

Aveam cred cam nouă sau zece ani, şi mă simţeam destul de înaintat în vârstă ca să mă implic direct, mai ales că începuse să mă intereseze prezenţa fetelor.
– A început să-i miroasă a catrinţă lui ăsta micu, a spus imprudentă mamei, Baba Constanţa, în timp ce trebăluiau amândouă în bucătărie, unde îmi citeam ca deobicei cărţile. Mama a dus repede un deget la buze, impunându-i să tacă, dar eu am vrut imediat să aflu ce este o catrinţă şi a ce miroase. Baba a deschis gura pentru explicaţii care în viziunea mamei erau prea periculoase, aşa că din precauţie am fost expediat în curte la joacă şi le-am lăsat împreună certându-se.
Începuse vacanţa de vară şi în Clădirea Internatului Şcolii Medii din Odobeşti se înfiinţase Tabăra de Pionieri. Îmi plăcea să merg şi eu acolo împreună cu băieţii mai mari intraţi deja în clasa aViii-a aşa că ştiu şi de la ei cum s-au petrecut lucrurile. Sau mai bine zis mi s-a povestit
Trecuse de ora 17 căldura se domolise aşa că am plecat la Doru să-l iau la tabără unde pauza pentru odihna obligatorie de după amiază se terminase, dar nu a vrut să meargă.
-Hai mă i-am spus, că după amiază se fac lecţii de dans şi vine Ildiko, şi dansează ceardaş, l-am îndemnat eu.
-Lasă-mă cu dansul tău mi-a zis Doru şi mi-a fluturat în faţa ochilor culegerea de matematica a lui Gheba, uite ce am eu de făcut astăzi. Până la urmă l-am convins şi a venit cu mine...
În tabără participa şi un detaşament cu elevi din Harghita şi Covasna iar ildiko instructoarea de la pionierii maghiari era preferata noastră mai ales pentru felul in care dansa ceardaş şi încerca să vorbească româneşte cu accent unguresc ceea ce ne făcea să râdem pe înfundate. Pe atunci în inima României luase fiinţă în 1952 Regiunea Autonomă Maghiară, iar pionieriii de etnie maghiară erau trimişi să-şi petreacă vacanţele în munţii noştrii
Seara după cină se făceau lecţii de dans iar noi ne amestecam cu ai lor şi astfel am reuşit împreună să dansăm tango şi vals boston. Eu încercasem să-i învăţ hora pe unguri dar fără prea mare succes, mai ales că mulţi dintre ei habar nu aveau să vorbească româneşte şi nici nu voiau, aşa că indicaţiile mele se risipeau în vânt.
Ildiko ne plăcea însă la amândoi şi ne-a plăcut şi mai mult când a venit la lecţia de seară cu un disc de ebonită pe care era imprimat Bill Haley.
-Mi l-a cumpărat tata de ziua mea de la Budapesta a precizat ea şi l-a pus pe platanul de la patefon iar eu am învârtit manivela. Prin 1954 în State, Bill Haley făcuse deja valuri cu „Rock Around the Clock” iar The King Elvis îşi începea cariera fulminantă
Nu sunt foarte sigur cât a fost adevăr din ceea ce am să vă povestesc mai departe mai ales că o parte din evenimente le-am reconstituit după cum v-am spus, mai târziu, după povestirile celor mai mari ca mine.Unele dintre ele au fost negate de către cei care au participat la ele iar alţii pur şi simplu le-au uitat . Atunci când s-a întâmplat, dacă totuşi a fost ceva, s-a petrecut pentru că elevilor din tabără le fusese programată o conferinţă cu o tematică mai specială. De la raion fusese invitat sa ne vorbeasca nelipsitul nostru prieten tovarăşul Vanea despre,Influenţa decadentă a dansului şi muzicii occidentale asupra tinerilor americani. Tovarăşa instructoare superioară, adică Fenia noastră, cum îi spuneau copii, adunase cu un grup de pionieri nişte cioate de butuci şi crengi abandonate şi abia aşteptam să facem un foc de tabără, mai pe seară, la care urma să fie prezent şi tovarăşul. Aşteptând să fie anunţată când o să se apropie GAZUL de la raion tovarăşa păzise cu străşnicie telefonul,în timp ce intr-una din sălile de clasă golite de bănci se făceau repetiţii. Adică ce mai tura-vura se dansa rock and roll. Dansul în sine nu era interzis dar tot ce venea de peste Ocean de la Unchiul Sam tot decadent rămănea.
Doru, pe care de obicei chestia asta nu-l prea interesa,ne păzea pe culoar cu problemele lui Gheba în braţe şi n-a observat când maşina a tras la intrarea pentru elevi.
Tovarăşul Vanea a nimerit din greşeală mai întâi în cancelaria profesorilor, iar tovarăşa Fenea a alergat disperată să-l ajungă din urmă.
Oricum gălăgia era suficent de mare şi nimeni nu a auzit când acesta a ajuns şi în sala de clasă, iar Fenea aproape că a dat peste el în cadrul uşii:
-Tovarăşul,tovarăşul!...
Începuse aproape să plângă,iar Vanea era deja palid la faţă când şi-a văzut frumoasa lui conferinţă dată peste cap şi pe Ildiko dansând un fel de ceardaş- rock îndrăcit, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pentru mine totul s-a petrecut ca în filmele mute cu Chaplin, la modă pe atunci.
M-am oprit din învârtitul manivelei de la patefon şi discul s-a oprit şi el cu un scârţîit sinistru şi n-a mai fost bun de nimic. Ildiko a mai făcut şi ea două ture apoi s-a adresat cu o reverenţă tuturor celor prezenţi:
-V-am dat tovarăşi un exemplu de dans decadent imperialist american pe care noi pionierii maghiari şi români îl respingem cu tărie. Noi avem dansurile noastre patriotice pe care le iubim. Şi îi spunem aici tovarăşului Vanea să ştie că în tabăra de la Odobeşti noi nu vrem să dansăm rock and roll.
Tovarăşa Fenea se îmbujorase la faţă şi a început să aplaude şi odată cu ea toţi copii. Era aproape de mine şi am auzit-o promiţându-i în şoaptă tovarăşului:
-In seara asta o să facem împreună un foc de tabără haraşo nu-i aşa, Vaniuşa?

Vizualizări: 127

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Haraşo! :)

Interesant protestul împotriva... rock and roll-ului! Am citit cu interes și vă felicit, domnule Mony, pentru frumoasa amintire bine expusă pe hârtie.

Multe greșeli.

Întâmplarea, împănată cu umor, place.

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – the end a lui Mihaela Popa
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – the end a lui Mihaela Popa
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul următor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul trece ca un trăznet a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturisiri a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ardere a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 15 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O, de-aș crede... a utilizatorului Dacu
cu 15 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturisiri a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate – the end a utilizatorului Mihaela Popa
cu 15 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De-aș ști... a utilizatorului Dacu
cu 16 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un vis a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 16 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ardere a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog poem fără titlu a lui Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Ţipăt de aer a lui Mihai Katin
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate – the end a utilizatorului Mihaela Popa
cu 18 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De-aș ști... a utilizatorului Dacu
cu 19 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ardere a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor