Deschis-am pumnul toamnei ascuns odinioară,

Pe degetele-i aspre mizând pe-un răsărit,

Dar razele frivole prin pâcla cea amară,

Sub pojghița de astru tăcut s-au cuibărit.

 

Se prind frenetic norii în hore jucăușe,

Presară lacrimi stinse pe huma tremurând,

Prin frunze despuiate de surdele cătușe,

Pogoară anotimpul în nopțile-mi de gând.

 

Mai șuieră și vântul din buzele-i cărnoase,

M-ascund după fereastra ce-i graniță la ploi,

De glasul amintirii pătrunsă-s până-n oase,

Aud cum țipă corbii prin visurile-mi roi.

 

Mă strânge ghilotina secundelor de ceară,

Pășește dimineața pe muchii de cuțit,

E timpul o felină ce scârțâie din gheară,

Iar anii mei sunt junglă la poale de zenit.

 

Îmi curge lent prin vene rugina-nsingurării,

Strâng cioburi muribunde din clipa ce-a plecat,

În ceața sidefie, marama nepăsării

Acoperă lumina pe ceru-mi sfâșiat...

Vizualizări: 153

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Decembrie 22, 2015 la 2:54pm

Sorin Leșe, Angi, Denisa Popa, doamna Chitic, doamna Bodea, domnule Burdușa: mă bucur să am alături suflete atât de sensibile! Mulțumesc pentru votul de încredere! Cu drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Decembrie 22, 2015 la 2:51pm

Doamna Vasilisia, deosebit de încântată de vizită! :-) Mă bucur că v-a plăcut "toamna sufletului" din acest poem! Uneori și durerea e bună la ceva, ne face să prețuim mai mult clipele frumoase! Vă mulțumesc mult pentru semnul de apreciere! Prețuire,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Decembrie 22, 2015 la 2:48pm

Doamna Angelina, încântată de vizită! Mulțumiri de suflet pentru vot! Drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Decembrie 22, 2015 la 2:43pm

Laura, mereu drag popasul tău! Mă bucur că rezonăm atât de bine! Mulțumesc mult de apreciere și semnul lăsat! Îmbrățișări!

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Decembrie 22, 2015 la 2:40pm

:-)) Domnule da Coza, mă bucur că v-a plăcut și că... nu obosiți să mă citiți! Mulțumesc de popas! Cu stimă,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Decembrie 22, 2015 la 2:36pm

Doamna Sofy, vizita dvs. mă încântă! :-) Vă mulțumesc mult pentru cuvintele de apreciere! Cu stimă,

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 22, 2015 la 1:01am

Foart e frumos, Camelia! O toamnă a sufletului, superbă (chiar dacă dureroasă).

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Decembrie 21, 2015 la 10:02pm

Frumos! Mi-a plăcut mult!

Comentariu publicat de Laura H. pe Decembrie 20, 2015 la 4:17pm
Versuri care ma incanta. Frumos! Felicitari, Camelia!
Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Decembrie 20, 2015 la 3:05pm

Deşi cezura nu cade la același număr de silabe... Dar decât un exces de acribie care duce la artificialitate...

Am citit cu plăcere.

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog ne-plecat a lui nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ne-plecat a utilizatorului nicolae vaduva
"Un farmec aparte versurile nostalgice și dureroase, gândul rămas stingher să plângă…"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog De-a baba oarba a lui Alina Ilie
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De-a baba oarba a utilizatorului Alina Ilie
"Dincolo de nostalgia textului e interesantă topica lui, asemănătoare uneori cu topica inovativă a…"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Fericitul meu amic a lui PERJU LAURENTIU VIOREL
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fericitul meu amic a utilizatorului PERJU LAURENTIU VIOREL
"O mică butadă, simplă, dar amuzantă, care ne mai descrețește frunțile împovărate de…"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Rondelul primăverii a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul primăverii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Frumos imn dedicat primăverii, acum, într-un sfârșit de vară și în prag de…"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Vraja seraiului a lui Mihai Ana Liliana
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vraja seraiului a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Mirajul creat în această baladă ne amintește de farmecul poveștilor de dragoste din „O…"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Lecția finală a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lecția finală a utilizatorului Costel Zăgan
"Un aforism cu substrat filosofic ce ne îndrumă la cunoașterea curgerii existenței noastre…"
cu 6 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: august e la start a utilizatorului Stanescu Valentin
"La mine seara greierii se întrec în cântecele lor care fac farmecul nopților de…"
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de ovidiu

Blocul Insomniac

Iarbă aruncată în sus cu verdele la timpul prezentscheletul de fier păzește intrarea blocului…Vezi mai mult
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: august e la start a utilizatorului Stanescu Valentin
"Grig,  iată încă o ocazie să îţi mulţumesc pentru trecerea privirilor peste cele…"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Sub mistica și selenara clipă a lui gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub mistica și selenara clipă a utilizatorului gabriel cristea
"Superb poem, citit și recitit pentru frumusețea mistică și cadența muzicală a versurilor. Fiecare…"
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: august e la start a utilizatorului Stanescu Valentin
"Chris, îmi închipui că ai un folder în care aduni toate Valentele postate... Nu…"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Zar cu zar a lui Ada Nemescu
cu 16 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zar cu zar a utilizatorului Ada Nemescu
"O poezie sprințară în stil de vers popular, cu expresii de asemenea populare, jucăușe și…"
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor