Luceafăr pentru nemurire

[Elena Victoria Glodean]

La mijloc de Gerar, sub clar de lună,
când bucium alb răsună-n Ipotești,
din noaptea veșniciei se arată
Luceafărul și tremură-n ferești

Să ne-amintească de Emin, poetul
ce-a stat, cândva, cu Dumnezeu la cină
și har primea-n cuvânt, să-i fie hrană
în trecerea lui scurtă spre lumină.

Să ne-amintească de acel poet
ce-a odihnit ades lângă izvoare,
ori pe sub plopii, și-astăzi fără soț,
sau sub un tei, când da lumina-n floare.

Să ne-amintească de-al iubirii clocot,
de doruri în trăiri incendiare,
de dragostea-i de țară și de neam,
de suferința-i fără de alinare.

Nicicând să nu uităm că el, Eminul,
cu veșnicia făcu legământ
prin versul său și, ca într-o psaltire,
lăsă o-ntreagă zestre în cuvânt
și…un Luceafăr pentru nemurire.

[Elena Victoria Glodean]

 bolache alexandru Cu scuze pentru întârziere (din motive obiective), vă mulțumesc pentru citire și apreciere!

[Elena Victoria Glodean]

 Grig Salvan  Cu scuze pentru întârziere (din motive obiective), vă mulțumesc pentru citire și apreciere!

[Elena Victoria Glodean]

Chris  Cu scuze pentru întârziere (din motive obiective), vă mulțumesc pentru popas și apreciere!

[bolache alexandru]

O poezie emoționantă, un frumos omagiu! 

[Grig Salvan]

Minunat omagiu pentru Luceafărul cel nemuritor. Vers original, frumos sculptat în cuvânt, melodios ca un cântec de slavă. Citit cu plăcere.

[Chris]

Un foarte frumos omagiu!

[Elena Victoria Glodean]

D-le Costel Zăgan, vă mulțumesc pentru comentariu, mă onorează!

[Elena Victoria Glodean]

Bucuroasă de reîntâlnire, Ada Nemescu ! Îți mulțumesc pentru gândul tău frumos și apreciere! Cu aleasă prețuire!

[Elena Victoria Glodean]

D-na Vasilisia Lazăr,  vă mulțumesc pentru acest frumos și onorant comentariu! Eminescu nu poate fi egalat! În fața lui, metaforele false se ofilesc repede și te obligă să meditezi la sinceritate, atunci când scrii. Cu aleasă prețuire!

[Vasilisia Lazăr]

Un omagiu limpede și emoționant, construit ca o rugă a memoriei colective. „Luceafăr pentru nemurire” nu îl evocă pe Mihai Eminescu prin biografie rece, ci prin semnele lui sacralizate: lumina, locurile, iubirea, suferința și legământul cu veșnicia. Ipoteștiul, plopii, teiul, izvorul devin repere mitice, nu simple decoruri, iar poetul apare ca un ales, hrănit „cu har în cuvânt”, un martor între Dumnezeu și lume.

Forța textului stă în simplitatea gravă a discursului și în repetiția cu valoare de incantație – „Să ne-amintească” –, care transformă poezia într-un act de veghe culturală. Eminescu nu este doar amintit, ci chemat să rămână viu în conștiință, ca lumină morală și spirituală. Finalul concentrează sensul întregului poem: versul ca psaltire, cuvântul ca zestre, Luceafărul ca simbol al nemuririi prin poezie.

Este o poezie-candelă: nu strălucește prin exces, ci prin devoțiune, respect și o emoție curată, care unește generațiile sub aceeași lumină.

Minunat!