vin ploile

[petrut dan]

în fiecare noapte vin și te învelesc cu

un gând cât pot să

visez orice în afară de tine

 

șiruri de ceață își pierd echilibrul

din vârful arătător spre

iubire

locul meu preferat e un pește cu spatele alb

 

mă las vindecat de liniștea lui

citesc răvașe pe sticle cu fața în sus

etichete rupte

 

ciocuri de vulturi

nicio amintire nu-mi lasă

 

sunete grave de pietre se iau după

urmele noastre într-un timp comprimat

nu vorbim foarte mult

 

ajunge mângâierea de sare

 

trebuie să ascunzi ce-ți dorești

semnul nu fixează pe nimeni

în afară de tine

sufletul meu fură cuvinte

împleteşte şi caută ceartă

din orice sărut

 

vrea o poză când ne iubim

degetele

intră în pielea apărată de nasturi

poveşti umplu perna

să nu-mi fie urât până la mijlocul timpului

ploaia nouă spală neliniştea coborâtă odată cu seara

 

am o primăvară în stomac

 

de arderi

aerul trezeşte instincte

mă comport ca un geniu şi

nu vreau să fiu exclus dintre îngeri

doar eu nu calc apa

 

merg pe fundul mării

[Vasilisia Lazăr]

Nu, Gerra, nu trebuie să taci fiindcă ai multe de spus. Eu am zis doar ce ține de mine și de limitele mele. Drag!

[chindea maria elena]

Mai că-mi vine să citesc și să „tac mâlc” precum zice  Valentin, dar mi-am propus să las câte un mic semn, chiar cu mare întârziere, la toate poemele tale.

Deci... vin ploile, ca să ne-amintească de natura noastră curgătoare și să nu ne fixăm de nimic ce ar putea să ne oprească din evoluție, oricât de dulce și bogat ne este popasul. Fixarea duce la moarte seacă odată cu pierderea expansiunii prin curgere și infiltrare în straturile subtile ale cunoașterii! Simbolul „călcării apei” după mine este nonatașamentul, asumarea conceptului distrugător pentru cei mai mulți, că nimic nu ne aparține în această dimensiune și deci trebuie să „călcăm” peste lucruri nelăsându-ne prinși prizonieri, oricât de aurită ar fi celula! Faptul că „nu calci apa” îmi arată refuzul renunțării la ispitele efemerului - dar mersul pe fundul mării îmi demonstrează că-ți asumi rolul pelerinului lucid și pasional prin cunoaștere! Lisia spunea că-i place „laicitatea” poemelor tale eludând interpretarea biblică. Savurez și eu  această latură pregnantă a poemelor tale, și dacă nu prea fac vorbire pe margine este pentru că eu consider că ea o face foarte bine și nu are rost să spun lucruri deja spuse bine. De aceea eu caut să desenez interpretări ce țin de identitatea  celestă a omului, cea de „fiu al Tatălui” precum ne aduse aminte Iisus! Nu știu de-s o fire religioasă, probabil că toți religioșii lumii ar arunca cu ouă stricate în mine dacă ar fi să le expun panteismul și politeismul meu ardent. Interpretările mele țin mai mult de simbolistică decât de religie. Nu am citit Biblia, nici nu mi-am propus, doar m-am oprit asupra unor pilde - cred că nimeni nu poate cuprinde simbolistica stufoasă a acestei cărți a înțelepciunii, care nu se citește precum o carte polițistă. Poți doar să aprofundezi și să „mesteci” câteva pilde și să transpui în realitatea ta atât cât te duc puterile și credințele tale! Oricum fiecare trăiește într-o lume virgină ce are comun cu celelalte doar câteva nuanțe din infinitatea culorilor!

Cu drag m-am îmbăiat!

[petrut dan]

Chris, mulțumesc pentru trecere, drag!

[Chris]

fiecare strofa este o imagine. frumos!

[petrut dan]

Alex, mulțumesc pentru cuvinte și lectură, ma man!

[bolache alexandru]

Despre viață și dragoste într-o îmbrățișare sufocantă a poeziei moderne. Lisia are dreptate pentru că versurile tale trebuie să le citești și apoi iar și iar pentru a încerca să înțelegi și de fiecare dată găsești sensuri noi. Drag!

[petrut dan]

Lisia, îți mulțumesc, ca de fiecare dată un comentariu-poezie care îți lasă senzația că ai mai vrea și că ai putea citi din orice direcție, înțelesul și farmecul personal își păstrează valoarea, căldura, frumusețea și sensibilitatea ta atât de cuprinzătoare, apreciez eleganța trecerii prin pagina mea, my lady, cu drag!)

[Vasilisia Lazăr]

Totul se petrece parcă sub o peliculă de ceață, acea dulce trecere de la starea de veghe la cea de fantastică visare. Acest poem se cere recitit. Este o metaforă cap-coadă, cu suișuri, din când în când, în realitatea noastră, a tuturor. Este un poem fascinant despre iubirea statornicită în fiinţa umană. Mi-e greu să aleg pasaje. Toate par să se muleze pe sufletul meu.

Ador poezia ta, Dan, pentru frumusețea și profunzimea ei, dar și pentru faptul că niciodată nu reușesc să o descifrez de la prima citire. O las puțin, o reiau și, având deja „datele”, îmi devine parcă mai simplu să urc „scara”, treaptă cu treaptă, pe măsură ce o tot recitesc. Apoi mă las vindecată de liniștea ei...

[petrut dan]

Mulțumesc, Nikol pentru prezența și comentariul poetic, ai sesizat foarte bine, te mai aștept, cu drag!

[Nikol MerBreM]

Sufletul se închide în ape ca într-o placentă protectoare, luând în acest mediu vindecător numai urmele de sare ale iubirii. Excelent poem de stare, cu multe simboluri, unele, adevărate mesaje în sticle aruncate pe mare, așteptându-și destinatarul. 

Drag,

Nikol