Figuri de lut (sonet)

[BOTICI GABRIELA]

SONET LXVII

Când clipa se destramă și vine ziua-n care

Figuri de lut se sfarmă, se-mprăștie și pleacă,

Plătesc tribut cu trupul, apoi urmează: „dacă”...

Și nimenea nu are răspuns la întrebare.

 

Un nou tărâm de ceață… Misterul îl îmbracă,  

Îl taie pe din două și ia din fiecare

Simțirea și speranța, și nicio evocare

Nu readuce viața din calea ei opacă.

 

Ciudată înmulțire a vorbelor uscate,   

Când ochii vor ascunde și irișii în moarte.

Durerea nu ucide ci sângerează-n toate!

 

În minte se ascunde, tăcerea o împarte

La fiecare clipă ce a rămas… Socoate

Să strângă-n amintire un vis plecat departe…

[BOTICI GABRIELA]

Vă multumesc foarte frumos.

[bolache alexandru]

Am citit cu plăcere un sonet plin de mister și nostalgie...

[BOTICI GABRIELA]

Multumesc frumos. Este destul de greu când vorbești de moarte.  Voi fi mai atentă la următorul sonet.

[Vasilisia Lazăr]

Într-adevăr, și eu mi-aș dori să simt mai mută trăire. Tehnic e bine, dar parcă e prea tehnic. Cu drag!

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc.

[Tudor Cicu]

Un sonet în care ființa din noi e pusă să adâncească și mai mult unele întrebări la acel „vis plecat departe”. (Firesc, am fi vrut mai multă implicare ființială a poetei în aceste versuri). Dar dacă nici olarul n-ar mai pricepe glasul lutului frământat în palme, acel tainic mister al unui „nou tărâm de viață”care-l călăuzeşte pe el (poetul) mai întâi, „și nimenea nu are răspuns la întrebare”, atunci cine? Cine ar mai călca pe urmele lui? Cu acest gând, la foc mocnit poetul îi va studia „scânteia” întrebării, visând. Şi din acest vis va trebui să plăsmuiască el tot ce îşi va dori. Că, firesc, doar la focul mocnit al întrebărilor va găsi adevărul. Dar întotdeauna misterul (taina) va străluci ca un ban nou sub ploaie. Și e de ajuns o suflare, ca în povestea lui Ispirescu, să-l încremenească la masa de scris, pentru totdeauna, în stană de piatră. Așadar: mai multă sonoritate muzicală și „intruziune” ființială, în sonet.

[gina zaharia]

Raza rămasă pe drumul cel nou scânteiază a dor și a trecere. Amintirile au un loc al lor, unde se adună și îl cheamă pe cel drag. Tăcerea e prietena lor. Sonetul e îmbrăcat în mister. 

Am citit cu plăcere!