pe lumea asta nu este indiferent ce drum alegi

bunăoară

unii copii se desfac mai încoace 

nu de la început

multă vreme li se încurcă lumina în creștetul capului

împrejurul rămâne cu scurgerile stătute

un fel de iarbă crudă

căreia nu-i mai ajunge vremea

mic stănică duduloi era negru și păros

vorbele moțăiau încă sub fruntea lui țuguiată

niciodată nu avea cva de spus

și nici nu arăta c-ar înțelege ce vor alții de la el

ai lui

lenuța și tot stănică

îi credeau gura mută ca ceafa

după vreo cinci ani ștersi în lacrimile șir
se gândiră s-o ia de la început

mai făcură o fată

la noi în glodeni copiii vedeau unii de alții

așa și stănică 

ar fi putut griji de soră-sa

dar cum să te-ncrezi nescurtat de fiori într-unul

care nu scapă din el măcar o vorbă

când plecau la câmp luau copiii cu ei în spate

fiecare cu desaga lui

într-un an

când tocmai  treacă bulboana prin dreptul viilor

un glas de femeie întreabă încotro

la prășit se aude din sac o voce

stănică din față înțepenește pierdut

auzind vorbă de la stănică din spate

obrajii i se tulbură în rânduri de sudoare 

cum adică  tu nu ești mut

știi  vorbești 

dar fierbi patima din rugăciunile noastre

răstoarnă cu pornire desaga

și dăi bătaie ca la hotii de cai

lasă-l  izbucneste glasul din vie

-i termini suflarea aci în drum

o femeie se bagă-ntre ei să abată prăpădul

lasă-l nu mai da

vorbi cu mine  sunt mama lui

pe-al vostru eu l-am furat din leagăn

când nu era nimeni pe lângă

uite vi-l dau înapoi

și veni de mâna cu un copil bălan cam slăbuț

stănică din față rămâne iar crucit

cu mintea legată în gânduri

iscodiră din cap pâna în picioare făptura cea nouă

avea însemnele lor

mai ales pata aia de la subsuoara stângă

bunicul spunea ca nu e de glumit cu viața
au purtat grijă mare

când mă rătăceam cât lingura în postavă

dacă plecau după treburi

sau mereu lângă mine ceva de-al casei

custura un ciocan sau vătraiul

altfel uitat de unul singur și fără apărare

duhurile rele puteau să-și facă de cap

multă vreme
m-au studiat să vadă dacă nu-s cumva negru și păros

Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Iulie 8, 2022 la 8:40pm

Mihaela Suciu Multumesc pentru apreciere

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Iulie 8, 2022 la 6:21pm

Savuros dialog și final.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 14 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 14 minute în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Instigare la dor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 36 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Bătrân abac a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cină în alb a lui Mihai Katin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Bircea Marian a postat o discuţie
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Cină în alb a lui Mihai Katin
cu 12 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 14 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 14 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Rădița Răpeanu
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor