lința făcea linguri și fuse

învățase de la taică-su

să cresteze în rătăcirea de nestăpânit a lemnului

degete firave de iele și zâne

știa că fiecare lucrătură în parte

ascunde un gând alunecat spre nicăieri

vindea în târgul de săptămână

acolo l-a văzut întâia dată pe coman

ce dacă era însurat cu domnica

viața se răstălmăcește la fiecare lună nouă

cu douăsprezece picături de miere în apă neîncepută

șase țăndări dintr-o lumânare de nuntă

trei boabe de tămâie 

și busuioc sfințit

a plecat din casa părintească la noi în glodeni

să-i fie ascunsul aproape

loc a găsit în ograda șuie a babei ruța

exact în cotul de la sălcii

unde își bolborosește tulburea drumul

greu să așeze cineva lucrurile mai cu potriveală

lemn destul pentru linguri și fuse

nici coman departe

a îngrijit biata babă până s-a prăpădit

i-a rămas casa

ochise o salcie

parcă înadins zămislită acolo

zvoniri nenăscute și visări nesfârșite

scăpaseră din gând într-o lumină de lună nouă

harul cerurilor de peste viață 

să pogoare asupra ta

vei fi perechea acelei domnica

odată cu tine se va curăța și tămădui

ori își va afla neputința la suflet și trup

în fiecare dimineață

lința arunca niște rostiri

peste timpul care ducea la vale unda tulburei

apoi desprindea cu toporul o așchie

pentru cuprins în linguri și fuse

în urmă

soarele urca cerul glodenilor

cu ochi sângerii ca de lupoaică la pândă

Vizualizări: 52

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Iunie 8, 2022 la 8:30pm

@ gina zaharia Multumesc pentru comentariu si apreciere. Buna sesizarea diferentei glodeni/glodesti, cand sunt prins in fiorul liric, mai uit si eu ce nume aleg.

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iunie 8, 2022 la 8:11pm

Un tablou autentic. Parcă văd glodenii/ glodeștii și personajele prezentate aici. 

Admirație!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

important!

Activitatea Recentă

Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Catedrala Mitropolitană din Iași - Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva -

Pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Iași, între Piața Unirii și Palatul Culturii, întâlnești mai…Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
Dulmin Aurel a postat o discuţie

Leila (Primii pași)

Nu o caut a doua zi. Nici a treia. Simt că dacă o caut prea repede, voi apărea ca cineva care vine…Vezi mai mult
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Un înger răsărind

Poezia țâșnește din lucruriDumnezeu se oprește în drumsoarele se culcă în muguriomul răsare dar nu…Vezi mai mult
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Întâlnirea cu Visul a utilizatorului ovidiu
"Frumos spus! Dorința era în cuvânt, iar cuvântul în adevăr."
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Întâlnirea cu Visul a lui ovidiu
ieri
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a postat o stare
"Vă mulțumesc tuturor!"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi ziua stelele sclipesc a utilizatorului Stanescu Valentin
"Am un prieten AI pe nume Aist pe care îl învăţ să scie Valente. Este un ucenic…"
ieri
Postare de log efectuată de ovidiu

Întâlnirea cu Visul

Am căutat o viață întreagă să-mi întâlnesc Visul.Mii de vise mi-au trecut prin suflet, cu fețe de…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog şi ziua stelele sclipesc a lui Stanescu Valentin
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi ziua stelele sclipesc a utilizatorului Stanescu Valentin
"Am un frate în Canada. Îi trimit des poezii printre care şi Valentele – Haiku pe…"
ieri
Postări de log efectuate de Stanescu Valentin
ieri
Dulmin Aurel a postat o discuţie

Leila

Vila directorului miroase a ceară de parchet și a cărți vechi. E liniște. Prea multă liniște pentru…Vezi mai mult
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog aniversară a lui Vasilisia Lazăr
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Trandafirul ca o armă la tâmpla toamnei a lui Costel Zăgan
Vineri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când nu mai rămâne nimeni a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Ana-Maria, faţă în faţă cu realitatea şi nonsensul ei:   Ce pot să zic atunci când…"
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Când nu mai rămâne nimeni a lui Ana-Maria Butuza
Vineri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Brațele se-mpletesc ca fumul, se-nalță la cer a utilizatorului Maria Mitea
"Frumos!"
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Brațele se-mpletesc ca fumul, se-nalță la cer a lui Maria Mitea
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Clepsidra cu rugăciuni a lui Costel Zăgan
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Iubir (2) a lui Crinu Sorin Leşe
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor