Și nu era nimic mai sfânt

[gabriel cristea]

Nemuritor era răsboiul de țesut,
când apriga olteancă - buna -
se contopea-n urzelile de lână;
Și nu era nimic mai sfânt decât
să iscodești cum cade,-afară,
prin geamul cămăruței, către seară,
ninsoarea florii de cireș tăcut,
albindu-ți așteptarea...

Părea că lumea înlemnise toată, toată
în brâglele* răsboiului de lemn,
iar păsări cărunte și stinghere
se pogorau în forme zoomorfe, ca un semn,
din roșu-amurgului ce răspândea tăcere.
Se dilua și larma copiilor derelei
ce griji n-aveam cum se petrece vremea.

Timpul zbura petala primăverii
prin străvezii clepsidre înfipte-n porți de sat,
răscolitoare curgeri peste merii
ce-i rumeneau bunicii un oftat;
Juca-n fuscei* urzeala fără grai,
sub mâinile febrile de-așteptări,
și-n ochi de geam, aprinse lumânări
- poate apar, din ăst răsboi, Ion și Neculai...

Și nu era nimic mai sfânt decât
să iscodești cum cade,-afară,
ninsoarea florii de cireș, amară,
albindu-ți răsboiul de țesut
- de-atâta așteptare.

Notă*
brâglă(e) - partea mobilă a unui război de țesut, care susține spata alcătuită dintr-o scândură de lemn bombată la mijloc și dispusă orizontal, care se apucă cu mâna,
fuscel(i) - fiecare dintre vergelele trecute printre firele de urzeală la războiul de țesut; vergea, joardă.

[Chris]

foarte frumoasa imaginea!

[Valeria Merca]

..." Nimic mai sfânt" decât aceste tânguitoare și fermecătoare aduceri-aminte.

Un regal,  Gabriel Cristea!

[Vasilisia Lazăr]

Biata bună, o altfel de Penelopă... Copleșitor!

[Ada Nemescu]

Un poem este însuși titlul!

Apoi o poveste dindemult, simt tensiunea creată în acest tablou, am trăit lângă mama țesând, răsboiul de țesut era prețios, cinstit, era... și nu sunt olteancă :))

aDa

[Dinca Valerian]

Ce sa zic? Numai cineva care are o bunica olteanca poate urzi asa ceva. Felicitari!