La margine de codri seculari
măceșii răzvrătiți ne stau în cale,
ajungi…
Jurnal Vacanțele de vară s-au sfârșit 13 Îi place SteauaPe-o margine de cer, se odihnea o stea,
Iar eu credeam că-mi spune, de-acolo, o poveste,
Că prea tremurător și prea duios sclipea,
Ca un sidef de…
Fâșie-ngustă de mătase
Și margini de magnolii
Învălurești poieni de oase,
În frunze și lințolii
Ascunzi sub crengi, sobor de…
Jurnal Viață 12 Îi place Vară fierbinteacum ești
doar o șoaptă
în vânt
piei din mintea
nevinovată
vinovată e doar
ticăind un…
Jurnal Pasageră 4 Îi place preludiu în E minordimineața se-ntinde leneșă fără idei
ne consumăm ultimul rest de iubire
fericirea are viață scurtă îți spun
ea se întâmplă o dată
numai durerea de mai…
Jurnal preludiu în E minor 15 Îi place revenirevoi să mă credeți, când vă mint,
că toate-s bune - și-or mai fi -
că beau cu îngerii absint
și particip la neversea.
departe și aproape, totuși,
într-un demers…
De mă duc cu gândul în trecut,
să privesc în urmă, încă-odată,
ce n-aș da…
Jurnal Adunând în suflet veșnicie 6 Îi place În liniștea-mi se-agită șoapte...în liniștea-mi se-agită șoapte
sunt șoaptele ce-așa domol te ning
iar ziua se declară noapte
și buzele ce tremură se-ating
●…
Noaptea ne ascunde chipul
ce contează cine eşti,
ce contează cine sunt,
timpul curge ca nisipul.
Chiar de-ai fi o lună nouă,
chiar de-aş fi…
Jurnal Poem (Ion Lazăr da Coza) 9 Îi place tăcând pe cuvintesă taci să lași zborul
să se facă înger
apoi să-l închizi în tine
să nu-i amintești niciodată
iubirii de moarte
și nici…
Jurnal tăcând pe cuvinte 7 Îi place Căsuța mea de turtă dulce în stil tradiționa… Această căsuță din turtă dulce și marțipan este una dintre cele mai îndrăgite realizări ale mele. Fiecare cameră are mobilă din turtă dulce, covoare din fondant, tablouri pictate pe biscuiți. Un mic… Discuţie Căsuța mea de turtă dulce în stil tradiționa… 15 Îi place În mine răscoleau păduri de teiÎn timp ce frământam sub tălpi noroi,
sub ploile răzbunător de…
Jurnal În mine răscoleau păduri de tei 9 Îi place definițieeu sunt
mai mult decât o înălţare
din oceanul resemnării
sunt o carte
agăţată pe catargul sufletului
şi cresc în fiecare zi
cu o…
Jurnal definiție 8 Îi place Șarpele bătrân ( repostare)dintre toate visurile
din seara aceea
n-a mai…
Jurnal Șarpele bătrân ( repostare) 4 Îi place regăsiremă ghemuiesc în colţ de suflet
croiesc tălpilor freamăt de paşi
până-n ograda bunicilor
în iarba necosită
mă înfăşor în miresme
de…
Jurnal regăsire 8 Îi place Efemerpentru mine tinerețea
a devenit o legendă
unii spun…
Jurnal Teoria conspirației 9 Îi place ecoutot mai des
pe sub cozorocul vieţii
tărâmul prunciei mă cheamă
în murmur de şipot
mă-nchid ca într-o rană
dintr-un ungher
în praful uliţei…
Vegheată pare lumea de un timp…
Jurnal Frumoasa din Loulan* 7 Îi place Cămașa ta, amintirea taDa, încă mă mai gândesc la tine
și la toată magia dezamăgirilor
noastre, iubite al meu, nemaivăzut!…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Publicație, redactor și coordonator literar la Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor