zori

[nicolae vaduva]

 

...și supărat de inconfort

mă uit, ca mâțele-n covor,

cum pleacă zilele din port,

spre nicăierea, pe-un vapor.

aud trompetele cum sună

asaltul nopților pierdute

și, strânsă-n brâu, o semilună

cum se prăvale pe redute.

și văd cum orizontul, iar,

se-aprinde când spre foișor

vin liliecii care par

că se întorc din viitor

ca niște grele, lungi, corăbii

pe care flutură drapele

cu capete de morți și săbii

încrucișate peste ele.

…și poate că va răsări

o altă zi de dat uitării

iar din terasa lui a fi

îmi vor zbura, din nou, cocorii.

sau poate că, trecând zaplazul,

vei reveni de undeva

și vei aprinde aragazul

să pui ibricul de-o cafea.

[Chris]

asta este si nu avem ce face, cam asta ar fi concluzia de final, cafeaua este chiar indicata... :)

citit cu multa placere,

[Ada Nemescu]

Mi-a plăcut mult! Coerentă, melodioasă, veridică, mustind de metafore, cu un final de un firesc parfumat a cafea...ideal,

Ada

[Valeria Merca]

În stilul inconfundabil, splendidă plăsmuire! Imaginile create în ultimele două strofe m-au fascinant. 

Am citit cu admirație. 

[Rădița Răpeanu]

Un vehement optimist care se smulge din ghearele pesimismului incurabil! Felicitãri!