vorbe cu motanul

[Dinca Valerian]

tăticul meu e de părere

că nu poți fi motan adevărat

decât dacă nu ai nimic de făcut toată ziua

cel puțin așa zice

când se împiedică de el pe unde are treabă

adevărul adevărat este

că motanul se odihnește aproape tot timpul

în copacul din fața casei

cel mai des este preocupat să-și spele blana

în rest

sperie orice pasăre care-i tulbură somnul

sau mai stă de vorba cu mine

ne înțelegem foarte bine

pe lângă vorbele pe care le am eu 

pentru mami și tati

sunt unele pe care le știm numai noi doi

așa am aflat că 

deși îl strigă nicolae

lui îi place să-i zic pisoi sau motan 

după părerea lui

oamenii au nevoie de un nume

pentru că nu știu întotdeauna cine sunt

pe când motanii nu

fiindcă sunt făcuți să știe totul despre ei

de  exemplu 

îmbătrânesc atunci când începe să-i doară 

o mânuță sau un picior

pe care îl țin așa ridicat un pic în sus

că să-și aducă aminte

să calce în el mai cu băgare de seamă

în puținele momente în care nu doarme

motanilă se gândește la ale lui

crede că viața-i frumoasă 

doar dacă este simplă

la sfârșitul zilei

când soarele alunecă dincolo de dealuri

intră în casă 

trăgând cu coada noaptea înăuntru

și ascuns în întuneric

nu-l mai vede nimeni

[Dinca Valerian]

@Amanda - Multumesc pentru corectura si comentariu

[Amanda Spulber]

Cred că este "pe când motanii nu" oamenii au nevoie de nume, pe când motanii nu. Și mie îmi place mult metafora din final.

[Dinca Valerian]

@Chris - Da, este lumea vazuta si inteleasa de un copil. Stim ca uneori spun lucruri trasnite. Multumesc pentru apreciere

[Chris]

nu am inteles, textul este scris din punctul de vedere al unui copil? ma gandesc la utilizatul lui "taticul, mami si tati"

ultima strofa este meditativa

când soarele alunecă dincolo de dealuri

intră în casă 

trăgând cu coada noaptea înăuntru

și ascuns în întuneric

nu-l mai vede nimeni - mi-a placut in mod deosebit

[Dinca Valerian]

@Mihaela Popa - Multumesc pentru apreciere

[Mihaela Popa]

gingaș

[Dinca Valerian]

@Cornaciu Nicoleta Ramona - Multumesc pentru atentia si timpul acordate. Manuta ramane manuta, asa cum o vede mintea unui copil care face simple analogii.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Îmi place imaginea ”când soarele alunecă dincolo de dealuri
intră în casă
trăgând cu coadă noaptea înăuntru
și ascuns în întuneric
nu-l mai vede nimeni”! O metaforă reușită.
Cred că în loc de mânuță ar fi o lăbuță! am citi cu plăcere. :)