Vise şi scrum

[Vezi blog]

Întunericul aşternut peste frunze suspină
când stele cu vântul în raze îşi caută drum,
printre ramuri ce sprijină bolta senină
departe de visele lumii prefăcute în scrum.

Ici, colo, cărări printre umbre m-aşteaptă
să fiu călătorul pierdut într-o seară târziu,
să plec undeva într-un timp fără soartă
brăzdând întunericul dintr-un suflet pustiu.

Să mă pierd, să mă uit prin amurguri rebele
nimănui să nu-i spun de tăceri în oglindă,
să-mi alerge privirea printr-o ploaie de stele
şi pe buzele arse şoapta chipul să-ţi prindă.

Să trăiesc pentru-o noapte dorul clipei eterne
adunând de pe frunze întuneric şi teamă,
să privesc în oglindă cum trecutul îşi cerne
tot ce-n vis se-nfiripă şi prin zori se destramă!

[Sofia Sincă]

Evadarea în şi din vis, fericeşte cuvântul prin sacralizare, constituind existenţa spirituală a poetului, ce poate avea o oricând lumină prin întuneric.

Admirativ, Sofy!

[Ion Lazăr da Coza]

oglindă - un substantiv prea sonor ca să fie prezent de două ori în poezie.

Frământări apăsate de ceața neîmplinirilor fizice și metafizice.

Citit cu interes.

da Coza

[Chris]

Vise nerealizate şi un suflet pustiit de o dragoste neîmplinită! Şi mie mi-ar plăcea într-un timp fără soartă. Frumos! :)))