Umbra sărutului

[Vezi blog]

Am înţeles de ce frunzele se ofilesc uneori
pădurea trebuie să plângă de dorul tău,
preţuirea ei se rezumă la a-ţi îmbrăca
paşii cu frunze, cu lacrimi galbene mirosind a amurg
nu-i păsa că ramurile rămâneau dezbrăcate
simţea nevoia ca cerul să-i privească rădăcinile
şi odată cu ele umbra sărutului nostru scăpată
în iarbă, cădeau stelele pe umerii ei
şi noi ne roteam prin fuioare de vânt
muşcam din întuneric făcându-ne cărare
spre vis, pădurea legăna tăcerile că nişte prunci
fără lacrimi, în jurul nostru frunzele
deveniseră fluturi legându-şi aripile cu
crâmpeie de glas, uitarea ca o scorbură
în care stau ascunse stafii frumoase
se prelingea pe coaja copacilor ca o ploaie de toamnă
îmbătrânise timpul odată cu noi
nimic ireversibil, nimic în prezent,
atunci ne-am pus clipe păstrate în buzunarul vieţii
şi am rugat pădurea să ne păstreze secretul!

[Vasilisia Lazăr]

Clipe frumoase păstrate cu sfințenie în buzunarul vieții dau culoare și viață prezentului. Frumos!

[Sofia Sincă]

Când iubeşti simţi nevoia de a împărtăşi cu cineva. Dacă există natură fericirea este deplină.

Concentrarea trăirilor sufleteşti în raza stelelor, păziți de îngeri, creează universul unic, poetic, ce transmit evadare în vis.

Admiraţie, Sofy!

[Ion Lazăr da Coza]

îmbătrâni-se > îmbătrânise

Versuri frumoase, dar cam convenționale.

da Coza

[Chris]

O pădure de sentimente îmbrăcate în frumoase metafore! :))