Vegetală (de Ion Lazăr da Coza)

Mă așezi în gând,
Deci eu exist.
Privirile-ţi în ochii-mi tu le reazemi.
De mine mâinile îţi prinzi
Ca de un copac ce caută cu ramurile
Infinite puncte cardinale sau
Ca de unul care vrea să susţină
Cu fiecare lăstar
O stea,
Iar braţele cresc ca o liană
Dorind să-mi obosească umerii.
…Odată frânte,
Căzute la rădăcina-ţi
– Braţele –
Să crească pe trupurile noastre
Din nou ca o liană.

Vizualizări: 64

Îmi place

Membri cărora le place: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe August 22, 2020 la 10:02pm: minunat!

Sofi a concluzionat excelent, dor de dragul da Coza!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 20, 2020 la 7:44pm: Dragii mei, vă mulțumesc din suflet! Și în numele lui Ion.

Sofia, cred că ai dreptate. :(

„Poemul impune un sentiment de unire veșnică, între sufletele pereche, indiferent dacă mai este viață fizică sau nu. O fantezie tandră, cuprinzătoare a unui orizont modest și firesc al înțelegerii tacite. Atât de profund încât nu există loc de separație.” (Sofia Sincă)

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe August 15, 2020 la 11:24pm: Abandonare la rădăcina iubirii, întru renaștere în liană! E minunat că cineva poate trăi încă atât de frumos, chiar și după somnul cel mare, prin cuvintele sale, rămase ecou!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe August 9, 2020 la 5:37pm: Să-l aşezăm în gând bun, aşa există!

Comentariu publicat de gabriel cristea pe August 9, 2020 la 10:50am: Minunat!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe August 9, 2020 la 10:50am: În versuri puține, ingenios meșteșugite, o poezie pură! Mă minunez cu fiecare postare și mă bucur de sensibilitate și frumos! Mulțumim, Lisia!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 9, 2020 la 9:14am: Poemul impune un sentiment de unire veșnică, între sufletele pereche, indiferent dacă mai este viață fizică sau nu. O fantezie tandră, cuprinzătoare a unui orizont modest și firesc al înțelegerii tacite. Atât de profund încât nu există loc de separație.

Arta lui Ion Lazăr da Coza! Ca bine că există și ne mai aduce Lisia câte un poem, câte ceva între neuitare.

Sofi

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 8, 2020 la 7:37pm: Încă o scrisoare cu mireasmă verde se așază în colecția de aur lăsată de dragul nostru Ionică.

De mine mâinile îţi prinzi
Ca de un copac ce caută cu ramurile
Infinite puncte cardinale sau
Ca de unul care vrea să susţină
Cu fiecare lăstar

O stea,

O stea care ne veghează cuvintele aici și care strălucește prin caligrafia gândurilor așternute înainte de plecare.

Mulțumim, Lisia!

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe August 8, 2020 la 7:35pm: Frumos si nteresant moment poetic, pornind de la un inversat ”Cogito ego sum”. Îmbratisarea doare, oboseste, dar uneste si e dorita in repetabilitatea ei. Ma bucur ca am citit.