Vegetală (de Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Mă așezi în gând,
Deci eu exist.
Privirile-ţi în ochii-mi tu le reazemi.
De mine mâinile îţi prinzi
Ca de un copac ce caută cu ramurile
Infinite puncte cardinale sau
Ca de unul care vrea să susţină
Cu fiecare lăstar
O stea,
Iar braţele cresc ca o liană
Dorind să-mi obosească umerii.
…Odată frânte,
Căzute la rădăcina-ţi
– Braţele –
Să crească pe trupurile noastre
Din nou ca o liană.

[Mihaela Popa]

minunat!

Sofi a concluzionat excelent, dor de dragul da Coza!

[Vasilisia Lazăr]

Dragii mei, vă mulțumesc din suflet! Și în numele lui Ion. 

Sofia, cred că ai dreptate. :(

„Poemul impune un sentiment de unire veșnică, între sufletele pereche, indiferent dacă mai este viață fizică sau nu. O fantezie tandră, cuprinzătoare a unui orizont modest și firesc al înțelegerii tacite. Atât de profund încât nu există loc de separație.” (Sofia Sincă)

[Nikol MerBreM]

Abandonare la rădăcina iubirii, întru renaștere în liană! E minunat că cineva poate trăi încă atât de frumos, chiar și după somnul cel mare, prin cuvintele sale, rămase ecou!

[Mihaela Suciu]

Să-l aşezăm în gând bun, aşa există!

[gabriel cristea]

Minunat! 

[Valeria Merca]

În versuri puține, ingenios meșteșugite, o poezie pură! Mă minunez cu fiecare postare și mă bucur de sensibilitate și frumos! Mulțumim, Lisia!

[Sofia Sincă]

Poemul impune un sentiment de unire veșnică, între sufletele pereche, indiferent dacă mai este viață fizică sau nu. O fantezie tandră, cuprinzătoare a unui orizont modest și firesc al înțelegerii tacite. Atât de profund încât nu există loc de separație.

Arta lui Ion Lazăr da Coza! Ca bine că există și ne mai aduce Lisia câte un poem, câte ceva între neuitare.

Sofi

[gina zaharia]

Încă o scrisoare cu mireasmă verde se așază în colecția de aur lăsată de dragul nostru Ionică. 

De mine mâinile îţi prinzi
Ca de un copac ce caută cu ramurile
Infinite puncte cardinale sau
Ca de unul care vrea să susţină
Cu fiecare lăstar

O stea,

O stea care ne veghează cuvintele aici și care strălucește prin caligrafia gândurilor așternute înainte de plecare.

Mulțumim, Lisia!

[Dinca Valerian]

Frumos si nteresant moment poetic, pornind de la un inversat ”Cogito ego sum”. Îmbratisarea doare, oboseste, dar uneste si  e dorita in repetabilitatea ei. Ma bucur ca am citit.