Ultimul drum

[Grig Salvan]

zilele prădate, vărsate din sac
hainele-ți curate, mânjite de mâini
morile-ți stricate făină nu fac
și-așa trecută-i vremea de pâini

acum doar mai mesteci frunza de dud
nici o mâncare cu tine nu duci...
sub hainele vechi manuscrisul ți-e ud
n-o să mai fie când să-l usuci...

manuscrisul se șterge singur pe drum
cum ștersu-i și ochiul și ștearsă-i și gura
pasul ascultă din ceruri măsura...

te-așteaptă, flămândule, cuminecătura!
când scrisul nu-ți poate ține făptura
aruncă-l și pace!... acum e acum!...

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Chris, de trecere și semn de lectură! Așa sunt eu, „mai pesimistic” cum zice un amic care scrie și el și care vrea să combine într-un singur cuvânt pesimism și mistic :) . Una dintre trăsăturile mele caracteristice e într-adevăr pesimismul, uneori grav, dar mă salvează în același timp și doza de optimism, entuziasmul și bucuria de a trăi, vivacitatea și simțul umorului. :) 

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Ada, de vizită și de cuvintele frumoase! O zi minunată de vară îți doresc!

[Grig Salvan]

Vasilisia, mulțumesc de comentariul însoțit de frumosul text! O speranță mai rămâne, dincolo de cel mai adânc pesimism tot mai e o lumină care ne ține pe linia de plutire și în activitate creatoare febrilă, tot mai vrem să lăsăm ceva în urmă, cu credința că poate va rezista eroziunii timpului și cineva se va mai bucura de ceea ce am construit noi cu dedicare și dragoste...

Cât despre mesaj, am citit și în sfârșit am răspuns... :) O zi frumoasă

[Grig Salvan]

Ana Cîmpeanu, mulțumesc de trecere și comentariu. Așa e, sperăm să învingem trecerea timpului și efemeritatea prin operă, dar ne macină totodată și sentimentul de zădărnicie, senzația că totul curge și se destramă, însăși opera, ca o scrisoare udată de lacrimi și ploaie pe care slovele nu se mai pot citi...

[Chris]

ca de ultimul drum. pesimism maixm

citit cu placere,

[Vasilisia Lazăr]

Să verificați căsuța. V-am trimis un mesaj aici, pe Însemne. 

[Ada Nemescu]

Dincolo de mesaj, tristețe, mă uimește construcția... înlănțuirea cuvintelor, inversiunea, mesajul spus pe jumătate, restul trebuie ghicit, simțit... cum să nu-mi placă?

aDa 

[Vasilisia Lazăr]

Ce poezie frumoasă, dar prea pesimistă. Trăiești același sentiment pe care l-a trăit Ion Lazăr da Coza în poezia aceasta:

„

„În bulgărul de marmură

Sălăşluieşte statuia precum

Într-o scoică mărgăritarul”

spunea un sculptor.

Iar tu, poet –

O coală albă şi o pană

Şi-un colţ de linişte…

Şi-atât.

 

Nu te mira

Că timpul trece

Şi n-ai să aureşti hârtia

Cu albastru nici unui cuvânt.”

Și totuși scrisul ar mai putea salva ceva, spun eu. Atunci când e unul bun. Felicitări!