Un om bătrân și-un câine șchiop

[bolache alexandru]

pe ulița ce duce spre alt veac

în vatra unui orizont sărac 

un câine șchiop şi-un om bătrân 

doi rătăciți fără stăpân 

cerșesc din greu la porți străine

un pic de zeamă și un pic de pâine 

când viitorul poartă încă plete

dar rădăcinile ne mor de sete

când oasele se încăpățânează 

să poarte visuri dar apoi oftează

un om bătrân și-un câine șchiop 

cerșesc firimituri de pâine și un strop

din ceea ce la alții prisosește 

dar astăzi doar destinul îi unește 

acele oase sărace în mândrie

și câinele aflat la capăt de călătorie 

sunt biciuiți de picături amare și sărate 

de plumb păcate reinterpretate 

sunt alungați apoi din poartă-n poartă 

un cerșetor bătrân și-un câine șchiop

ce-au nimerit în acest sat miop

cerând doar trei firimituri de pâine 

prin care poate

se zărește-un mâine

[bolache alexandru]

Domnule Valentin, domnule Grig va mulțumesc pentru comentarii.

[Grig Salvan]

Dezolantă atmosferă, triste personaje și o existență sumbră, dar un tablou conturat cu atâta căldură umană. Începutul e de o mare frumusețe, am remarcat în mod deoosebit spațializarea timpului din primul vers:

„pe ulița ce duce spre alt veac

în vatra unui orizont sărac 

un câine șchiop şi-un om bătrân 

doi rătăciți fără stăpân 

cerșesc din greu la porți străine

un pic de zeamă și un pic de pâine”

[Stanescu Valentin]

Doi buni prieteni ajunşi la limita drumului vieţii ’’un câine șchiop şi-un om bătrân /  

doi rătăciți fără stăpân’’. Ce imagine la marginea lumii ’’mioape’’! Un poem ce doare, fără nicio deschidere pentru ziua de mâine... Am trăit un gând comun, Domnule Alexandru Bolache.