Un cântec din neant mă căuta

[Manuela Munteanu]

O liniște desăvârșea un rai,

O vrajă îmbrăcată în tăcere 

Pe-un alt tărâm,  în care îmi erai 

Esențe tari ce dorm în mângâiere.

Acolo unde heruvimi păzeau 

Ca timpul să nu-și scuture secunda 

Și să nu-mi pleci, așa cum nori treceau, 

Cum valul se înstrăina cu unda.

Pe-o primăvară ne făceam culcuș,

Mătasea ei cu flori ne-adăpostea. 

Mă legănai pe doruri de arcuș 

Și îmi lipeai pe buze câte-o stea.

Te străbăteam cu degete prin păr,

Îmi revărsai fântâni adânci cu rouă,

Gustând prelung păcatul prins în măr,

Cu trupul meu în brațele-amândouă.

Îmi șerpuiau în sânge lungi fiori,

Un cântec din neant mă căuta,

Mă-nfășurau sălbatice vâltori,

Iar eu le-mprăștiam pe pielea ta.

[Manuela Munteanu]

Domnule Mihai Katin, cu siguranță Rafael a fost adus pe această lume pentru a surprinde în frescele sale adevărata viziune a divinului. El a întrecut cu mult hotarul omenescului și a implantat universal înfățișarea unor scene biblice. Păstrând marile diferențe de proporție, din nou vă mulțumesc pentru complimentul din această generoasă exagerare!

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, domnule Valeriu Anghel!

[Manuela Munteanu]

Domnule Grig Salvan, modul, dar mai ales locul în care s-a născut această poezie (pe bancă, într-un parc), mă face să cred că sufletul omenesc (tot o imagine a Raiului) cere să fie ,,pictat". Spre aducere aminte,  spre fixare în conștiență, spre a-i arăta întinderea... Sunteți generos în afirmații, dar, ca să fiu sinceră, m-au încântat. Mulțumesc!

[Manuela Munteanu]

Amanda, mă bucură vizita,  aprecierea, dar și ghidușia. Cea arătată prin zâmbet... :) Mulțumesc!

[Manuela Munteanu]

Da, natura cea desăvârșită este prilej de a da conținut spectacolului sufletesc. Nici nu putem să nu ne raportăm la ea. Dacă am reușit, mă bucur! Vă mulțumesc din nou, doamnă Monica Pester!

[Mihai Katin]

Te străbăteam cu degete prin păr,

Îmi revărsai fântâni adânci cu rouă,

Gustând prelung păcatul prins în măr,

Cu trupul meu în brațele-amândouă.  acest  catren ca de altfel  tot poemul   mi  l-a adus in minte pe Rafael  Sanzio ,ce simbioza ciudata  si  necesara!

[Grig Salvan]

Imaginea Raiului, parcă pictată în tușe generoase de un maestru pictor al Renașterii. Dar o pictură nicicând n-ar putea reda chiar toate vibrațiile din aceste imagini și metafore.

[Amanda Spulber]

Cât de frumos :)

[Monica Pester]

Dacă un poem care se vrea pasional, carnal  și nu e legat strâns de elementele naturii, își pierde din pasiune, la fel, dacă e prea mult atașat naturii, riscă să devină descriptio. Ultima strofă comunică frumos pasiunea. Felicitări!

[Manuela Munteanu]

Brrr! Cred că-i de rău. Altfel mă bucuram de aceeași ignorare... sau, cel mult, de o epigramă. :) Vă mulțumesc! Știu că este, iar faptul că știu, se datorează adevăratelor lecții de poezie, pe care mi le-ați dat, chiar dacă nu recunoasteți (din modestie, probabil). Onorată de prezență, domnule Gabriel Cristea!