Umiliți pentru credință

[Nădejde Angelina]

“Stefane, Măria Ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las’ Archimandritului

Toată grija schitului”

Ridică-te din mormânt

Că ateii ne-au înfrânt.

Nu ne-au prigonit tătarii

Cum o fac azi demnitarii, 

Ne-au încătușat credința

Și-am rămas cu umilința

De-a ne închina cu toții

Prin zăbrele-n fața porții.

 

Lacăte atârnă grele

De  altarul  țării mele,

Schiturile-s zăvorâte

Și-n altarele  cernite

Hristos Domnul ne-ndeamnă

Către Cină Cea de Taină,

Însă prinși în roata morții

Ne împărtășim ca hoții.

 

Stăm în frig, bătuți de vânt,

Aplecați pân’ la pământ

Sub un cer de ploi răsfrânt

Și,  adeseori – plângând.

Din bisericile goale

Sfinții noștri din icoane

Ne privesc cu mare jale…

Unde ești tu, Ștefan Doamne?

 

Lasă Putna–nfloritoare,

Pune strajă la hotare

Și ne scapă dacă poți

De netrebnici și de hoți,

De păgâni și  farisei

Și conducători atei.

Pune iar în fruntea țării

Oameni nesupuși trădării,

Drepți, cinstiți făr’ de ocară,

Iubitori de neam și țară,

Să cunoască, să iubească

Și credința strămoșească.

 

Știu că-ți cer cam mult,  stăpâne,

Dar mă tem că fără tine

Vom fi-nvinși de-amărăciune.

Umiliți și-n resemnare

Va pieri între hotare

Și credința ziditoare.

 

 

[Nădejde Angelina]

Adevărat! Mulțumesc, Chris!

[Nădejde Angelina]

Domnule Gabriel Cristea, așa este! Vă mulțumesc pentru popas și gândul lăsat!

[Chris]

:( stiti cum se spune: ce nu te omoara, te intareste

[gabriel cristea]

Cu cât rădăcina e mai adâncă, cu atât stejarul e mai falnic, iar țapinarii mai lacomi în a-l dărâma. Rămâne sufletul lui, acolo, în ghinda ce va încolți o lacrimă pe icoana neamului. Felicitări, doamnă Angelina Nădejde! 

[Nădejde Angelina]

Vasilisia, sper să ai dreptate! Cât despre faptul că poezia nu respectă sută la sută realitatea, nu știu. Poate sufletul meu simte amplificată această durere , pentru că am văzut multe în această perioadă. Bătrânii au fost închiși în casele lor, cimitirele zăvorâte astfel  încât mulți dintre semenii nostri nu au putut aprinde măcar candela de la căpătâiul celor dragi. Cu ce deranjau dacă făceau asta? Trebuiau lăsați măcar cu declarația pe propria răspundere. Ce m-a impresionat tare mult a fost o bătrânică care acum  mai bine de  20 de ani a avut un cancer și de atunci este nelipsită din biserică. Ei, această bătrânică a venit să se închine cum facea de obicei, iar într-o sacoșă de plastic avea ceasul de masă. L-a scos și s-a uitat la el de frică să nu întârzie pentru că programul lor era doar până la 11. 

[Nădejde Angelina]

Mihaela Suciu, îmi pare rău dacă această poezie ți-a lăsat impresia de smiorcăitură. Am scris-o cu mare durere în suflet tocmai pentru că aproape zilnic trec prin fața catedralei din Iași și vreau nu vreau, simt suferința acestor credincioși care stau și se roagă în ploaie, vânt și frig. Pentru unii dintre ei, nu e suficientă doar credința din suflet, ci doresc să și-o manifeste și altfel, participând la Sf. Liturghie, împărtășindu-se sau pur și simplu întâlnindu-se cu cei din marea familie a bisericii. Mulți dintre ei sunt singuri, iar biserica le este a doua casă. Că au fost unii  care nu respectat distanțarea socială este adevărat, dar aceștia n-o respectă nici în piețe, supermarketuri și mijloace de transport. Dar na, aleșii noștri și nu numai, văd pericolul doar în biserică.

[Vasilisia Lazăr]

Na, ce să zic... Eu cred că după această perioadă credința va ieși mai întărită. Pentru mulți, poate chiar e necesar un astfel de episod din când în când. 

Poezia e plăcută, însă nu cred că reflectă sută la sută realitatea. Credința, dacă ar fi să moară de la atâta lucru, înseamnă că nici n-a existat...

[Mihaela Suciu]

Eu nu mă simt încătuşată în deciziile luate de ,,aleşi'', am ales să mă distanțez, să mă izolez fără resentimente, iar credința ne-o putem exprima oriunde, pe Isus dacă nu-l ai în suflet nu-l găseşti nicăieri. Părintele Necula spunea că smiorcăitorii să facă bine să se abțină. Au fost destule îmbulzeli cu ocazia diferitelor manifestări religioase, unii au doar obiceiuri de turmă, imitatori religioşi de formă şi dacă lumea înțelegea distanțarea socială nu se ajungea la măsuri extreme. Pentru aceeia suportă toți. Credința poate fi molipsitoare, mai greu e cu civilizarea...

[Nădejde Angelina]

Fac și eu ce pot, Valeria... Îmi strig durerea prin poezie. Mulțumesc pentru popas!

[Nădejde Angelina]

Mulțumesc, doamnă Sofia! Poate că nu ne oprește nimeni de la credință, dar mulți simțim nevoia ca rugăciunea să o facem și în biserică, iar aleșii noștri consideră asta un pericol. În schimb în  piețe și supermarketuri nu se aplică aceleași reguli.