Tușă de tablou votiv

[Corneliu Neagu]

Vântul rătăcit târziu pe deal

mătura poteca-ntortochiată,

un amurg de toamnă ireal

dezlega enigma dintr-odată.

.

Din trecutul ce părea lăsat

la o margine de gând precară

ajungeau pe umbre de păcat

dorurile-n cântec de vioară.

.

Desfăcute-n ritm de triolet,

repuneau pe cuget neuitarea,

cu bemoli pictați în violet,

printre note căutâdu-și calea.

.

Iar diezii, fără portativ,

răscolind cărările rebele,

cu o tușă de tablou votiv

mă legau în visurile mele.

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc doamnă Maria Elena Chindea pentru lectura versurilor și pentru comentariul vibrant pe care l-ați lăsat aici!

[chindea maria elena]

Tablou al universului interior acordat la muzica sferelor din sufletul nostru! Vibrantă revărsare de lumină într-o tehnică perfectă a versului! Cucerită!

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc, domnule Mick Lorem, pentru lectura versurilor și pentru comentariul plăcut pe care l-ați scris aici!

[Mihai Burlac]

Ritm perfect, imagini reușite! Am savurat, vă mulțumesc!

[Corneliu Neagu]

Grig Salvan, mulțumiri alese, cu prietenie, pentru aceste interpretări originale și elevate date versurilor mele din această poezie!

[Grig Salvan]

Parcă mi se desfășoară în fața ochilor un imens portativ, purtând „dorurile-n cântec de vioară”, cu trioletele săltând în ritmul bătăilor de inimă, cu notele căutându-și fiecare locul, cu „diezii fără portativ” și „cu bemoli pictați în violet”. Fascinant tablou votiv!

[Corneliu Neagu]

Enigmatice și încărcate de vibrație poetică cuvintele dumneavoastră, doamnă Vasilisia Lazăr! Vă mulțumesc cu cele mai frumoase gânduri de prietenie!

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc pentru aprecierile exprimate, izvorâte dintr-un gând frumos, domnule PetruțDan!

[Vasilisia Lazăr]

Închid, fără să vreau, pleoapele pe jumătate şi înaintea ochilor îmi apare un trubadur frumos, purtând în priviri nostalgia castelelor dispărute, în păr petale din trandafirii albi pe care toată viaţa i-a risipit în cinstea frumuseţii iubitoare, la brâu o spadă şi pe inimă o chitară. Sub paşii săi, pare că se înfiripează visul. Iar când se trezeşte din această visare şi-şi dă seama că reală n-a fost în acea iluzie decât transportul lui poetic, atunci pleoapele mari și înfiorate i le închide dureros părerea de rău şi din tremurul lor se înfiripează un splendid triolet.

[petrut dan]

Perfect! Și frumos, un poem complet, are tot ce-i trebuie să placă, cu stimă!