Tu, cerule!

[Manuela Munteanu]

Tu, cerule, mi-ai fost de pază
Când căutam cuvinte-n lume.
Nu le-am găsit. Stăteau ascunse,
Ca un concert de constelații
Căzut pe cea mai lungă strună,
Ca prisne* cu sclipiri postume,
În pieptul meu. Fierbea puhoiul
Și revărsa prin negre spații.

A smuls în mine stăvilare,
Mi-a plâns pe suflet cu lumină...
Din ale lacrimii cristale,
În floarea râsului uitate,
Ca o plutire argintată,
Și-a ridicat aripa fină
Un înger, ce-a zburat spre tine
În mii de păsări fermecate.

Ți-au spart văzduhul cu minunea,
Te-au zvârcolit între fantasme,
Iar în găoacea asfințirii
Ți-au fiert albastrul în jăratic.
Tu, cerule, le-ai pus pe frunte
Doar ale vântului marasme
Și-n vagul fâlfâit al umbrei,
Le-ai dăruit un zbor molatic.

*prisne - candele

[Vasilisia Lazăr]

E o Ars Poetica reușită, îmi place. Eu acum o citesc prima oară. Să înțeleg că la versul „Și-n vagul fâlfâit al umbrei”, în loc de „vag” era „stins”. Păi e mai rău acest „vag”. Mai bun era „stins”. Dar sugestia era „blând”. În fine, tu ești autoarea, dar nu sună bine „vag”, parcă e din alt film. Oricum, e o poezie frumoasă, iar strofa aceasta îmi place cel mai mult:

A smuls în mine stăvilare,
Mi-a plâns pe suflet cu lumină...
Din ale lacrimii cristale,
În floarea râsului uitate,
Ca o plutire argintată,
Și-a ridicat aripa fină
Un înger, ce-a zburat spre tine
În mii de păsări fermecate.

[Mihai Katin]

Ca o plutire argintată,
Și-a ridicat aripa fină
Un înger, ce-a zburat spre tine
În mii de păsări fermecate.  mirific  acest  tablou  din miez de poem  pe care  il apreciez  cu toata  stralucirea  lui   ce  revine  in final  cu  un alt  vers antologic:

Ți-au fiert albastrul în jăratic

[Manuela Munteanu]

Amanda, îți mulțumesc! Te mai aștept.

[Manuela Munteanu]

Domnule Gheorghe Pârlea, veți spune, poate, că sunt pretențioasă. Nu, doar că m-aș bucura să primesc din partea dumneavoastră și câteva cuvinte... Vă mulțumesc pentru popas!

[Manuela Munteanu]

Iată cum ziua de duminică aduce cu ea minuni, oameni noi, cititori noi! Vă mulțumesc pentru vizită,  domnule Aurel Petre! Vă mai aștept. 

[Manuela Munteanu]

Dan, este cât se poate de autentic totul. Chiar am scris pe nerăsuflate această poezie. Este despre mine, ca poet. Mai cred și că am reușit să-mi consolidez o anumită poziție, iar căutările îmi sunt necesare (ca oricărui alt mântuitor de condei) pentru a diversifica. Mulțumesc pentru vizită și sfat! Voi modifica special pentru tine în acest spațiu (mie îmi place mai mult ,,stinsul").

[petrut dan]

Pune și tu acolo "și-n blândul fâlfâit al umbrei" ca să nu ne mușcăm limba dacă citim mai repede!) Nu știu de ce am impresia că ești parcă în căutare, mie îmi plăcea stilul tău și cred că ți se și potrivea, să știi că autenticul vinde cel mai bine, autenticul și simplul! Altfel o scriere bună, tu, cerule!)