Tratat de poichilotermie

[Ion Lazăr da Coza]

Tratat de poichilotermie

 

          Motto:

          Gustând păcatul, suntem oameni.

          Altfel

          Ce s-ar face, cu atâţia îngeri, Dumnezeu?

 

 

Puteam să ucid ca mercenar plătit

de magnaţi putrezi

sau de vreun guvern psihopat

ca ei să impună

ideologii,

sau fantoşe de regi, de preşedinţi, de parlamente...

Paşnic, puteam să fiu ucis

de vreun evlavios misionar care-aş fi fost...

Am ales calea de mijloc –

respir tămâia iadului

şi pucioasa din candela popii.

 

 

[Ion Lazăr da Coza]

Generos şi măiestrit comentariul tău, Sofia.

Drag,

[Ion Lazăr da Coza]

J' Arrive!, ai dreptate - anticii spuneau: O, sacta mediocritas! Mulți cred că e un elogiu adus mediocrității, însă traducerea sună cam așa: Aurită e calea de mijloc! 

Onorat de popasul tău!

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc pentru încurajare, Lisia!

Cu iubire,

I.

[Vasilisia Lazăr]

Ana (Ronescu), eu, de ani de zile mă chinui să rețin acest cuvânt, mereu o iau pe arătură și încep cu poli, și gata, nu-mi mai iese. :)). Ori de câte ori mă contrazic cu soțul meu pe motivul temperaturii din cameră, eu fiind o friguroasă de felul meu, el îmi dă aceeași și aceeași replică: „eu stau bine cu poichilotermia, spre deosebire de tine.”. :)) 

[Valeria Merca]

Adesea calea de mijloc ne-am aștepta să fie soluția optimă. În poezie , văd bine că e cu totul altfel... 

Un text ingenios construit. Chiar și motto-ul îi vine precum  o mănușă.

Am citit cu admirație. 

[gina zaharia]

Superb motto! Curajos final!

[Nikol MerBreM]

În loc de reglare termică, un cameleonism termic, cu sânge rece, adică (doar lumea în care supravieţuim e cam rece)...

Cu drag,

Nikol

[Ana C. Ronescu]

După ce mi-am scrântit limba silabisind, de câteva ori, poi-chi-lo-ter-mic, m-am dres, regal, cu antreul  înțelept al tâlcului și cireașa  îmbujorată a rotunjimii lirice. Reverență! :)

[Sofia Sincă]

Meditație lirică, sarcastică, urmărind arta supravieţuirii. Uneori devine iluzoriu, dar necesar...

Recunosc, nu am auzit de aceste animale, poichiloterme, atât de ușor adaptabile. Am crezut că omul este ființa cea mai adaptabilă de pe pământ. :))

Deosebit interes și plăcere,

Sofi

[Vasilisia Lazăr]

Ne adaptăm. Îmi place ideea, dar și abordarea.

Nu pot să nu remarc (și) titlul.

Cu drag!