Timpul îmi măsoară pasul

[APOSTOL ADRIANA]

Timpul îmi măsoară pasul
În sezoane de iubire,
Clipe se ascund în ceasul
Fără sevă de trăire.

Mă grăbesc spre asfințitul
Părăsit pe malul rece
Și sfidând tot nesfârșitul
Mă opun, nu-l las să plece.

Îi șoptesc printre suspine
Să mai stea măcar o seară
Fiindcă n-am știut a-i ține
Strălucirea dintr-o vară.

Am crezut că-n nopți cu stele
Îmi va dărui săruturi
Numai mie, prin perdele
De corali cu-aripi de fluturi.

Fără sâmburi de simțire
Clipele se scurg în ceasuri,
Anotimpuri de iubire
Nu-mi mai recunosc, azi, pasul.

[Chris]

frumos, nostalgic..

[Mihaela Popa]

tare frumos!

"Am crezut că-n nopți cu stele
Îmi va dărui săruturi
Numai mie, prin perdele
De corali cu-aripi de fluturi."

[gabriel cristea]

Minunat poem! 

[bolache alexandru]

Fugit irreparabile tempus...

[Mioara Manoilă]

Foarte frumos!

[Mihai Katin]

Am crezut că-n nopți cu stele
Îmi va dărui săruturi
Numai mie, prin perdele
De corali cu-aripi de fluturi.unul  dintre  cele  mai   inspirate  catrene  ale  iubirii  pe care  l-am  citit in  ultima  vreme,  ceea ce  da  poemului  stralucirea  aceea   venind  dintr-o  inspiratie  bine  exersata!!!

cu  admiratie!

[Vasilisia Lazăr]

Timpul este stofa din care e făcută viața și unicul care odată ce a trecut nu mai poate fi întors, dar nici nu poate fi oprit. E adevăratul creator, dar și marele distrugator, nu iartă pe nimeni și nimic, inclusiv iubirea, iar când ştii neîncetat ce agent de distrugere este, sentimentele care se înjghebează în jurul acestei conştiinţe încearcă să-l salveze pe toate laturile. Totuși iubirea nu expiră și, în plus, cred că ea poate transcende barierele timpului. Ea și artele.

Poezia ta e foarte frumoasă, chiar dacă tristă. Frumoasă și cu o construcție corectă. Mi-a plăcut.