Tărâm de vânturi măturat

[Corneliu Neagu]

O, știu că ne-am iubit cu-nverșunare,

fără să-avem vreo teamă că ar fi păcat!

A fost un zbor de păsări călătoare

spre un tărâm străin, de vânturi măturat.

O noapte cât un veac de nebunie –

a fost atunci, ca noi să ne iubim din plin,

nici nu știam că totul va să fie

doar vraja oazelor, umplute cu venin.

 

Un scurt popas, o clipă trecătoare,

din haosul uitării, care ne-a furat,

eu vraci de dulci speranțe-nșelătoare,

tu muză ludică a marelui păcat.

Și ce-a rămas apoi în urma noastră? –

doar lungile regrete dintr-un jurământ,

pe malul râului cu apă-albastră,

unde-am fi vrut atunci să le găsim mormânt.

 

Au dispărut de-acolo într-o seară,

pândind-ne acum din umbre de trădări,

când oazele turbează-n plină vară

și-n visul meu târziu te-aduce uneori.

 

 

[Corneliu Neagu]

Ana Câmpeanu, vă mulțumesc pentru lectură și aprecieri! Cât despre cadență, constat că se respectă măsura versurilor 11/12, peste tot. De ce să scurtez versurile? Poemul îmi sună foarte bine și îmi place foarte mult, și forma și conținutul. îl voi lăsa neschimbat. Poate la a doua lectură veți fi de acord cu mine...

[Corneliu Neagu]

Ca întotdeauna, distinsă colegă de condei, Floare Arbore, un mesaj deosebit de frumos! Și eu cred că imaginile desfășurate de-a lungul poemului transcend timpul.

[Corneliu Neagu]

Domnule Dincă Valerian, ca și dumneavoastră, caut întotdeauna noi forme de exprimare. Paradoxal poate pentru dumneavoastră, este una dintre creațiile mele lirice care îmi place foarte mult. Măsura versurilor (11-12-11-12), mai rar utilizată de alți poeți, dă poemului o zveltețe cu totul aparte.

[Dinca Valerian]

Aici, versul parca nu curge ca in poeziile dvs. Ceva e altfel decat pana acum. Ori eu ma conectez greu in dimineata asta