Sub clipocitul vâslei solitare

[gabriel cristea]

Sătul de cibernetica cetății,
M-am contopit cu delta
Și-am devenit fiorul unei sălcii.

Visarea mea e foșnetul de frunze,
E răzvrătirea apei
Sub ciocârlii ce nu cunosc odihna.

Sunt cumpăna fântânii amăgite
De ploile morgane;
Pe-aici, poetul cunoscut e vântul.

Îl văd scriind ades cu firul ierbii
Pe-ntinderile stepei;
Cu melcii goi, de-a dura pe nisipuri.

Aici se întrupează zeii-n fluturi
Și-n nuferi de lumină,
Sub clipocitul vâslei solitare.

Poemul său răvășitor de trestii
E liniștea din mine;
Privesc cum eclozează-n soare păsări.

[Grig Salvan]

Un alt poem „deltaic” și dunărean, cu aceeași frenezie a elementelor naturii, cu decorul cosmic aproape mistic...

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Valentin, de apreciere! Trec ori de câte ori mi se face dor de poezie. Însemne culturale e singurul loc unde postez cu consecvență.

[Stanescu Valentin]

Mulţumesc Prietene de cuvânt pentru această dimineaţă în deltă. Aş cita fiecare vers pentru a-mi exprima bucuria lecturii. Iată o altă deosebită surpriză a ta! Formatul paginii nu permite să treci mai des pe aici..