Străinul priveste insistent masa din camera lui,
a noastră,
a tuturor,
a lemnului din nepal, transportat pe pântecul mării de niște corăbieri.
sunt flăcăii nostri întrebând marea,
într-o picătură de rom puturos, uleios, un sânge coagulat, un adaos de sare.
ca orice masă, aceasta își are istoria ei descrisă în florile sculptate de-o mână fină.
Nu-și cunoaște cu exactitate trecutul,
prezentul ei a murit,
cenușa a suferit,
urmașii au colectat conținutul.
Noaptea e grea peste umerii mei, cartea în care tata, la pagina o mie, cară saci de ciment, cărămizi, moloz, e umbrită de o privire ciudată.
Cuvântul e-un demiurg,
îmi spune străinul din capul mesei lui,
a noastră,
a tuturor.
Eu tresalt...
Luna tremură, ne tremură, se cutremură un semn de întrebare:
dacă din întâmplare mi-ar plăcea coapsele ei, trupul ei, părul în care albaștrii înoată delfinii?
Mă-ntreb dacă îmi place fumul țigării
înecăcios, tulburat, colorând cerul unei plaje supraaglomerată,
kilometri de gânduri într-o continuă desfășurare.
Dincolo de cortină e camera mea,
în fază terminală, diagnosticată cu tulburări de personalitate, cancer la nivel de structură, fisuri ireparabile, imposibil de renovat.
Străinul încearcă-n zadar redecorarea ei, a noastră,
a tuturor.
Fisurile sunt mai adânci și tot mai profunde.
Țevile sparte picură-ncet, strop cu strop, monoton,
norii ce se evaporă prin grătarele caloriferelor ale căror pereți sunt, uneori, scrijeliți.
Rugina își cântă romanța-i tăcută, auzită doar de urechile fine.
Pe masă, o brichetă, un pachet de țigări, o scrumieră, un pix și o foaie albă a4.
Pentru efect, totul se mișcă din inerție, haotic, străinul
privindu-și chipul în oglinda lui,
a nostră,
a tuturor,
mă găsește perfect și, totuși, defect în substraturi.
Bănuiesc o lipsă de el în mine sau o supraglomerare de emoții la întâmplare.
Mamei îi spun adevărul.
Culeg clape de pian.
Acum mă supun unor vrăji
în al căror joc străinul e bula lor de săpun preferată.
E puțin colorată, fiind ușoară plutește și poate lua forma lui,
a noastră,
a tuturor,
fără să-și piardă integritatea nopților prea lungi,
culoarea ochilor obosiți,
durerea oaselor frânte,
lumina ce pâlpâie o singură dată,

Kilometri de gânduri într-o continuă desfășurare.

Vizualizări: 72

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Aprilie 13, 2025 la 2:47am

kilometri de gânduri într-o continuă desfășurare, încât cititorul se pierde în ele și simte nevoia să reia lectura și, de fiecare dată, mai descoperă un sens nou.

părul în care albaștrii înoată delfinii? / albaștri

cerul unei plaje supraaglomerată / supraaglomerate

Bine ai revenit!

Comentariu publicat de Horlaci Mitica pe Martie 29, 2025 la 1:37pm
Vă mulțumesc mult, domnule Stanescu!
Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Martie 28, 2025 la 10:11pm

Domnule Horlaci, interesantă desfăşurare între real şi straniu, cu treceri subtile între planurile unei poveşti în care rodeşte imaginaţia cititorului. Pro-ezia aceasta aşezată în formatul clasic al poeziei ar arăta ca un diamant în care lumina cuvântului s-ar fâstâci. Câtă măiestrie ar putea avea autorul să strunească atent cuvintele să alcătuiască o astfel de bijuterie!

Comentariu publicat de Horlaci Mitica pe Martie 28, 2025 la 10:20am
Vă mulțumesc domnule, Grig!
Comentariu publicat de Grig Salvan pe Martie 26, 2025 la 11:02am

Un text interesant, mai degrabă un poem în proză decât poezie după aprecierea mea, dar dens de conotații și semnificații la o lectură atentă și rațională. Textul conturează o poveste stranie, parcă scenariul unui film fantastic, o lume de lucruri exterioare oglindite în trăirile interioare, analizate, semnificate, cu valoare simbolică.

Comentariu publicat de Horlaci Mitica pe Martie 25, 2025 la 9:38pm

Mulțumesc mult, Ada!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Martie 25, 2025 la 8:43pm

Sofisticată descrierea acestei scene. Descrieri minuțioase, personaje care de care mai iluzorice, o rețea nevăzută de trăiri și energii colorate încât văzut de sus, este un curcubeu cu un singur ochi, al străinului...

aDa, curioasă:))

Bine ați venit!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Dacu

Un Psalm umil...

MOTTO:        1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea…Vezi mai mult
cu 5 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Magie a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc frumos pentru comentariu!"
cu 6 ore în urmă
Dulmin Aurel a postat o discuţie

ferma groazei 2

Pierdut în mocirla existenței mele, rătăcesc printr-un amestec de senzații și imagini. M-am pierdut…Vezi mai mult
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Valenta: stoloni de căpşuni

                             stoloni de căpşuni -                     tainic…Vezi mai mult
cu 10 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia coșmarul unei tăceri a utilizatorului Dulmin Aurel
"despre constietizare si acceptare. cititi cu placere, "
cu 11 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia coșmarul unei tăceri a lui Dulmin Aurel
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Valenta: în amurg de mai a lui Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toiag inaripat a utilizatorului Alina Ilie
"Mâinile ca un suflet, tac şi fac, duc lumea mai departe. Frumos poem!"
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Toiag inaripat a lui Alina Ilie
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sunt verdele ierbi a utilizatorului Mihai Katin
"Magnific, magnific, magnific! Asta DA poezie!"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Sunt verdele ierbi a lui Mihai Katin
cu 16 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața (cu streașina căzută) a utilizatorului Maria Mitea
"frumos!"
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Viața (cu streașina căzută) a lui Maria Mitea
cu 17 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ignorantul atotștiutor a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc frumos! Poezia, bat-o vina! "
cu 18 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: în amurg de mai a utilizatorului Stanescu Valentin
"Mihai, ne întâlnim cam rar în lumea cuvintelor. Fiecare are altă stare în…"
ieri
Postare de log efectuată de Mihai Katin

Sunt verdele ierbii

 Uneori sunt verdele ierbiiPrin care arunci furnicilorBoabele secundelor nocturne,Uneori tremur…Vezi mai mult
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru mântuire a utilizatorului Monica Pester
"Vis de Cuvânt, de înaltă chemare, Ca un tainic ecou, peren dăltuit, În vechiul…"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Magie a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Ești aici acum și e fierbinte focul, Luna-și țese vraja străvezie, Stele căzătoare ne aduc…"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ignorantul atotștiutor a utilizatorului Costel Zăgan
"e bine sa avem o cinetica  a deplasării chiar mentale,uneori singurătatea ne poate da starea…"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Os* (9) a utilizatorului Ghiţă
"unul dintre cele mai originale poeme din ultima  vreme,un  pamflet condus perfect cap…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor