Străinul ( IV )

[Horlaci Mitica]

Străinul priveste insistent masa din camera lui,
a noastră,
a tuturor,
a lemnului din nepal, transportat pe pântecul mării de niște corăbieri.
sunt flăcăii nostri întrebând marea,
într-o picătură de rom puturos, uleios, un sânge coagulat, un adaos de sare.
ca orice masă, aceasta își are istoria ei descrisă în florile sculptate de-o mână fină.
Nu-și cunoaște cu exactitate trecutul,
prezentul ei a murit,
cenușa a suferit,
urmașii au colectat conținutul.
Noaptea e grea peste umerii mei, cartea în care tata, la pagina o mie, cară saci de ciment, cărămizi, moloz, e umbrită de o privire ciudată.
Cuvântul e-un demiurg,
îmi spune străinul din capul mesei lui,
a noastră,
a tuturor.
Eu tresalt...
Luna tremură, ne tremură, se cutremură un semn de întrebare:
dacă din întâmplare mi-ar plăcea coapsele ei, trupul ei, părul în care albaștrii înoată delfinii?
Mă-ntreb dacă îmi place fumul țigării
înecăcios, tulburat, colorând cerul unei plaje supraaglomerată,
kilometri de gânduri într-o continuă desfășurare.
Dincolo de cortină e camera mea,
în fază terminală, diagnosticată cu tulburări de personalitate, cancer la nivel de structură, fisuri ireparabile, imposibil de renovat.
Străinul încearcă-n zadar redecorarea ei, a noastră,
a tuturor.
Fisurile sunt mai adânci și tot mai profunde.
Țevile sparte picură-ncet, strop cu strop, monoton,
norii ce se evaporă prin grătarele caloriferelor ale căror pereți sunt, uneori, scrijeliți.
Rugina își cântă romanța-i tăcută, auzită doar de urechile fine.
Pe masă, o brichetă, un pachet de țigări, o scrumieră, un pix și o foaie albă a4.
Pentru efect, totul se mișcă din inerție, haotic, străinul
privindu-și chipul în oglinda lui,
a nostră,
a tuturor,
mă găsește perfect și, totuși, defect în substraturi.
Bănuiesc o lipsă de el în mine sau o supraglomerare de emoții la întâmplare.
Mamei îi spun adevărul.
Culeg clape de pian.
Acum mă supun unor vrăji
în al căror joc străinul e bula lor de săpun preferată.
E puțin colorată, fiind ușoară plutește și poate lua forma lui,
a noastră,
a tuturor,
fără să-și piardă integritatea nopților prea lungi,
culoarea ochilor obosiți,
durerea oaselor frânte,
lumina ce pâlpâie o singură dată,

Kilometri de gânduri într-o continuă desfășurare.

[Vasilisia Lazăr]

kilometri de gânduri într-o continuă desfășurare, încât cititorul se pierde în ele și simte nevoia să reia lectura și, de fiecare dată, mai descoperă un sens nou.

părul în care albaștrii înoată delfinii? / albaștri

cerul unei plaje supraaglomerată / supraaglomerate

Bine ai revenit!

[Horlaci Mitica]

Vă mulțumesc mult, domnule Stanescu!

[Stanescu Valentin]

Domnule Horlaci, interesantă desfăşurare între real şi straniu, cu treceri subtile între planurile unei poveşti în care rodeşte imaginaţia cititorului. Pro-ezia aceasta aşezată în formatul clasic al poeziei ar arăta ca un diamant în care lumina cuvântului s-ar fâstâci. Câtă măiestrie ar putea avea autorul să strunească atent cuvintele să alcătuiască o astfel de bijuterie!

[Horlaci Mitica]

Vă mulțumesc domnule, Grig!

[Grig Salvan]

Un text interesant, mai degrabă un poem în proză decât poezie după aprecierea mea, dar dens de conotații și semnificații la o lectură atentă și rațională. Textul conturează o poveste stranie, parcă scenariul unui film fantastic, o lume de lucruri exterioare oglindite în trăirile interioare, analizate, semnificate, cu valoare simbolică.

[Horlaci Mitica]

Mulțumesc mult, Ada!

[Ada Nemescu]

Sofisticată descrierea acestei scene. Descrieri minuțioase, personaje care de care mai iluzorice, o rețea nevăzută de trăiri și energii colorate încât văzut de sus, este un curcubeu cu un singur ochi, al străinului...

aDa, curioasă:))

Bine ați venit!