Inima ta e cerul întunecat de aprilie

un paste ce defilează

într-un continuu demers

printre silute ca niște

umbre prevestind un holocaust al iubirii

sunt un zeu

între niște iluzii pământene

Iar țărâna pe care o strivesc cu tălpile ranite

pulsează în arterele calde

simțul libertății

Simt zborul…

Uneori o rană, alteori un gând,
amintiri si lacrimi legănate-n vânt.

Uneori iubire, alteori nimic,
scârțâie pe uliți roata de la dric.

Uneori o mamă, alteori un drum,
amintiri si poze, toate numai scrum.

Uneori un tată, alteori un frate,
ah, cum bate toaca... toamna ne desparte.

Eu nu te iubesc cum te iubesc oamenii, si te iubesc cum te iubesc eu.

Eu sunt deasupra lor că:

Îți colind cărările inimii înnoptate pe vârfurile degetelor,

luminând doar traiectoria sărutului tău spre limanul buzelor mele.

Pe vârful degetelor îți respect frumusețea

pe care vreau să o conserv pentru eternitate.



Eu nu te iubesc cum te iubesc oamenii pentru că ei nu sunt ca…

Un monstru-n dormitor

o fi tristețea? poate.

Sau fumul unui suflet îngreunat de moarte.

Mă pipăi, sunt în viață, sau poate mă înșel.

Dezamăgiri, emoții, atâta frământare,

misterioase umbre se-ntrec în alergare

și-nvăluie tavanul,

când trupuri cad din el.

O scurtă existență, oracole pierdute,

a sânge și pierzare miroase…

aproape viu

nu mai contează cărarea pe care o las

mă vindec

și-ntr-o baladă nepământeană,

te caut

armonioase impresii se desfată pe canapele persane

unde te-mbie arome pâgâne

unde amurgul se lasă curtat

îndrăgostita orelor mele

privește luna indiferentă cum trece

ca o ninsoare peste trupul meu cald

cum…

pe aceeasi lungime de undă a iadului

mă fumeză un joint umplut cu nesaț în parcarea subterană a blocului.

fumează pustanul cu sapca întoarsă,

e de-al locului, bunica lui îți ghiceste în zaț.

o doamnă trece la braț c-un jamaican tatuat,

nu e bob marley, ăla de mult a fumat, a murit, îngropat la capătul fumului.

doamna trece la braț, rulează blocurile, soseaua, trotuarele-ntr-o singură foiță.

copilul îmi cară bagajele,…

Străinul priveste insistent masa din camera lui,

a noastră,

a tuturor,

a lemnului din nepal, transportat pe pântecul mării de niște corăbieri.

sunt flăcăii nostri întrebând marea,

într-o picătură de rom puturos, uleios, un sânge coagulat, un adaos de sare.

ca orice masă, aceasta își are istoria ei descrisă în florile sculptate de-o mână fină.

Nu-și cunoaște cu…